Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Consumul de ciocolată neagră poate afecta pozitiv dispoziția și ameliorează simptomele de depresie, arată un nou studiu condus de cercetătorii de la University College London (UCL) care au analizat dacă diferite tipuri de ciocolată sunt asociate cu tulburări de dispoziție.
Studiul, publicat în jurnalul Depresie și Anxietate (Depression and Anxiety), este primul care examinează asocierea cu depresia în funcție de tipul de ciocolată consumat.
Cercetătorii de la UCL, care au lucrat în colaborare cu oamenii de știință de la Universitatea din Calgary și de la Alberta Health Services Canada, au evaluat datele de la 13.626 de adulți din US National Health and Nutrition Examination Survey. Consumul de ciocolată al participanților a fost evaluat pe baza scorurilor lor din Chestionarul de sănătate a pacientului, care evaluează simptomele depresive.
În studiul transversal, o serie de alți factori, inclusiv înălțimea, greutatea, starea civilă, etnia, educația, venitul gospodăriei, activitatea fizică, fumatul și problemele de sănătate cronică au fost, de asemenea, luați în considerare, pentru că cercetătorii au vrut ca doar efectul ciocolatei asupra simptomelor de depresie să fie evidențiat.
După ajustarea acestor factori, s-a constatat că indivizii care au raportat consumul oricărei forme de ciocolată neagră în două perioade a câte 24 de ore au avut probabilitate mai mică cu 70% de a avea simptome depresive relevante din punct de vedere clinic decât cei care au raportat că nu au consumat ciocolată deloc. 25% dintre consumatorii de ciocolată care au mâncat cea mai mare cantitate (de orice fel, nu doar cea neagră) au fost, de asemenea, mai puțin susceptibili să raporteze simptome depresive decât cei care nu au mâncat ciocolată deloc. Cu toate acestea, cercetătorii nu au găsit nicio legătură semnificativă între cantitatea și frecvența de ciocolată neagră consumată și simptomele depresive relevante din punct de vedere clinic.
Sarah Jackson (UCL Institute of Epidemiology & Health Care) a declarat că „acest studiu oferă unele dovezi că un consum de ciocolată, în special ciocolata neagră, poate fi asociat cu cote reduse de simptome depresive relevante din punct de vedere clinic".
„Cu toate acestea, este necesară o cercetare suplimentară pentru a clarifica direcția cauzalității - s-ar putea întâmpla ca depresia să determine oamenii să-și piardă interesul de a mânca ciocolată sau ar putea exista și alți factori care îi fac pe oameni atât mai puțin susceptibili să mănânce ciocolată neagră, cât și să fie deprimați", a completat ea.
„În cazul în care se stabilește o relație cauzală care demonstrează un efect protector al consumului de ciocolată asupra simptomelor depresive, trebuie înțeles mecanismul biologic pentru a determina tipul și cantitatea de ciocolată care trebuie consumată pentru prevenirea și gestionarea optimă a depresiei", a conchis cercetătorul.
Se știe că ciocolata are proprietăți de îmbunătățire a dispoziției și au fost propuse mai multe mecanisme pentru o relație între ciocolată și dispoziție. În principal, ciocolata conține o serie de ingrediente psihoactive care produc o senzație de euforie similară cu cea a canabinoidului, din canabis. De asemenea, conține feniletilamină, un neuromodulator despre care se crede că este important pentru reglarea stării de spirit a oamenilor.
În timp ce toate cele de mai sus sunt valabile pentru toate tipurile de ciocolată, ciocolata neagră are o concentrație mai mare de flavonoide, substanțe chimice antioxidante care s-a dovedit că îmbunătățesc profilele inflamatorii, care joacă un rol în debutul depresiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Aceste alimente scad semnificativ...