Alertă! Raed Arafat, coronavirus: Măsuri și mai drastice pentru a opri răspândirea epidemiei în România

Secretarul de stat dr Raed Arafat
Secretarul de Stat Raed Arafat a anunțat, miercuri, care sunt ultimele restricții impuse și măsuri luate pentru limitarea răspândirii coronavirusului în România.

Printre măsururile luate de autorități, se numără suspendarea temporară, pentru șase luni a distribuției medicamentele și dispozitivelor medicale, materiale sanitare în fara României.

De asemenea, se recomandă decalarea programului de lucru a firmelor private cu peste 99 de angajați. Pentru instituțiile publice, decalarea programului este obligatorie.

Recomandarea decalării de către entitățile private, inclusiv operatorii economici cu un număr de peste 99 de angajați, a programului de lucru pentru personalul care se deplasează cu mijloacele de transport în comun. Recomandarea se aplică la nivelul municipiului București și a muncipiilor reședință de județ începând de mâine, 12 martie, până la data de 31 martie, cu posibilitatea de prelungire", a spus Arafat.

„Recomandarea prevede ca programul de începere să fie stabilit în trei intervale orare, de exemplu: să înceapă o parte din personal la ora 8.00, o parte la 9.00, o parte la 10", a explicat Arafat.

Raed Arafat a anunțat și restricționarea acitivităților culturale, artistice, sportive, religioase în spațiu închis cu participarea a peste 100 de persoane, până la 31 martie.

De asemenea se impune și sistarea activității cu public pentru muzee, până la 31 martie.

Tot până la 31 martie se impune și suspendarea activității didactice din învățământul superior. Aici se pune problema căminelor studențești

Șeful DSU a subliniat faptul că, la nevoie, structurile de Poliție și Jandarmerie asigură măsurile necesare, precum fluidizarea circulației auto legată de gestionarea coronavirus.

"A fost constituită o celulă de criză la MAI cu privire la situația de la frontiere. A fost suplimentat numărul de medici din punctele vamale, s-au evaluat epidemiologic toți românii veniți în țară. S-au organizat convoaie de maximum 10 autoturisme către județele de domiciliu care au fost preluate de prefecturi. 752 de cazuri sunt în carantină în acest moment. Poliția de Frontieră urmărește toate cursele cu escală, nu pot fi ascunse punctele de plecare – și pe cale rutieră și aviatică. Au fost tentative de a ne induce în eroare cu privire la zona de proveniență. Ei pun în risc părinții și bunicii,"a explicat Raed Arafat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Gabriel Cotabiță a murit

Crossuri externe

pixel