Această metodă simplă ne ajută să...
Pepenele este vedeta verii. Dulce, răcoros și plin de vitamine, este poate cel mai îndrăgit fruct din sezonul cald. Este bogat în vitaminele A și C, antioxidanți și are un conținut scăzut de zahăr, în comparație cu alte fructe tropicale. Deși această gustare aduce o mulțime de beneficii în organism, există și câteva efecte secundare ale consumului de pepene.
Am stat de vorbă cu dr. Șerban Damian, medic nutriționist, care ne-a explicat de ce trebuie să fim atenți la cantitatea de pepene consumat.
Potrivit acestuia, un adult ar trebui să consume maxim 500 de grame de fructe pe zi, iar pepenele, prin conținutul său ridicat de apă, poate fi ușor consumat în cantități mult mai mari, ceea ce ne poate compromite dieta.
„Nu putem consuma oricât. Este un fruct cu un conținut mare de apă, așa că, din punct de vedere caloric, este mai slab decât alte fructe, nu mai este zahărul atât de concentrat, însă, de obicei, suntem tentați să mâncăm cantități destul de mari. Pentru un adult, cantitatea recomandată de fructe este undeva la 400- 500 de grame pe zi, cam atât ar trebui să consumăm.
Este destul de ușor să ne înșelam și să consumăm cantități mai mari, ținând cont că este foarte gustos. Dacă reușim să ne oprim la mai mult de 100 de g, peste cantitatea recomandată, dar să reducem din alte surse, spre exemplu, să mâncăm mai puțină pâine în ziua respectivă sau să nu mai mâncăm garnitură la masă principală, reușim să menținem un echilibru care să nu afecteze greutatea. Însă nu trebuie să considerăm că este safe, pentru că este totuși o sursă importantă zahăr”, a explicat dr. Șerban Damian pentru Spectacola.
„Dacă suntem „dușmani” cu legumele și cu verdețurile, acestea sunt, să zicem, alimentele care sunt specifice sezonului cald, respectiv legumele și fructele, și sunt suficient de mulți oameni care nu consumă nici pe departe genul acesta de alimente. Cu ele ne putem împrieteni, în cazul în care constatăm că nu avem suficiente fructe și legume în alimentația noastră. Două treimi din alimentație ar trebui să fie reprezentată de alimente de origine vegetală, aici includem și cerealele, dar cereale se presupune că le consumăm și în alte perioade ale anului, nu sunt neapărat apanajul sezonului cald.
Aș considera că putem să ne orientăm către toate legumele și fructele de sezon, să le consumăm atunci când apar, când sunt proaspete, chiar dacă, în principiu, în zilele noastre, găsim la supermarketuri orice, oricând, dar mult mai sănătos este să consumăm un fruct în perioada în care a fost recoltat. Acum, de exemplu, sunt căpșunele pe piață. Să ne bucurăm de ele, mai ales dacă sunt de la producători locali, avem și avantajul că susținem producătorii aceștia”, a explicat dr. Șerban Damian.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Trei factori de risc majori duc la...