7 motive pentru a consuma mai mult ananas. Poate fi mâncat la orice masă, de dimineață până seara
27 apr 2022, 15:20

7 motive pentru a consuma mai mult ananas. FOTO Pexels @ Karolina Grabowska
Ananasul nu trebuie să lipsească din alimentație. Sărac (grăsimi) și bogat (vitamine și minerale) în același timp, ananasul poate fi consumat în oricare dintre mesele unei zile.

Acest fruct tropical este potrivit oricărei mese sau fel de mâncare, chiar și în pizza ori sandwish. De altfel, acesta poate fi consumat proaspăt sau conservat, având numeroase beneficii asupra organismului, fapt care ar trebui să ne determine să îl avem în permanență în dietă.

Potrivit EatThis, ananasul este sărac în grăsimi, bogat în vitamine și minerale și are un conținut ridicat de fibre, apă și antioxidanți. Mai mult, zahărul din acest fruct nu este dăunător.

”Deoarece fructele conțin carbohidrați și zaharuri naturale, mulți oameni sunt îngrijorați de consumul prea multor fructe”, spune Sarah Rueven, fondatoarea Rooted Wellness, citată de sursa menționată. ”Dar este greu să mănânci prea multe fructe dacă le consumi în forma lor integrală, iar includerea ananasului în dieta ta este o modalitate excelentă de a stimula sănătatea generală”. Mai mult, consumul de ananas este benefic și pentru reducerea grăsimii abdominale.

Ananasul poate fi consumat la toate mesele, astfel:

Micul dejun: Amestecați ananasul proaspăt sau congelat în smoothie-uri, coaceți-l în brioșe sănătoase cu morcovi sau pur și simplu serviți o porție de o cană alături de cerealele obișnuite de la micul dejun.

Prânz: Adăugați ananasul tăiat în felii subțiri la un sandwish cu pui la grătar, puneți file de porc cu salsa de ananas sau pregătiți un burger vegetarian BBQ cu ananas.

Cină: Sărați ananasul tăiat cubulețe cu orez prăjit de casă, includeți bucăți de ananas în rețeta dvs. preferată de kebab shish, sau frigeți-l și adăugați-l la tacos de pește.

Care sunt beneficiile consumului de ananas

Ajută digestia. Unul dintre cele mai cunoscute beneficii ale ananasului este capacitatea acestuia de a favoriza digestia. Ananasul conține enzima bromelaină, care este ”făcătoare de minuni” în cazul afecțiunilor gastro-intestinale, reducând inflamațiile. ”Fibrele și bromelaina care se găsesc în ananas lucrează împreună pentru a promova o funcționare sănătoasă a sistemului digestiv”, susține nutriționistul Amy Shaphiro.

Poate ajuta artrita. Bromelaina din ananas nu reduce doar inflamațiile de la nivelul sistemului digestiv, ci și a durerii asociate cu afecțiunile inflamatorii cronice, cum ar fi artrita reumatoidă.

Poate crește nivelul de serotonină. Consumul regulat de ananas vă va face atât corpul, cât și creierul să se simtă bine. ”Ananasul este bogat în aminoacidul triptofan. Acest aminoacid este folosit pentru a produce unul dintre cei mai importanți neurotransmițători care ne stimulează starea de spirit: serotonina”, susține Shapiro. Nivelurile de serotonină, în special atunci când sunt prea scăzute, joacă un rol în multe tulburări de sănătate mintală, inclusiv în depresie și anxietate.

Îmbunătățește sănătatea oaselor și a articulațiilor. Ananasul crud conține o doză mare de mangan. Acest mineral poate ajuta la prevenirea pierderii osoase la pacienții cu osteoporoză. În plus, manganul poate reduce durerea la pacienții cu osteoartrită atunci când este combinat cu alte suplimente.

Sprijină vindecarea mai rapidă. Potrivit Centrului Național pentru Sănătate Complementară și Integrativă, cercetările efectuate atât la oameni, cât și la animale, arată că aplicarea bromelainei poate fi utilă pentru a ajuta la procesul de vindecare a pielii în cazul arsurilor. Unele cercetări sugerează, de asemenea, că bromelaina poate fi terapeutică pentru leziunile țesuturilor moi, în special durerile musculare după exerciții fizice și vânătăile, conform unei analize publicate în 2016 în Biomedical Reports, notează sursa citată.

Îmtărește sistemul imunitar. ”Ananasul oferă când vine vorba de aportul necesarului zilnic de vitamina C. O ceașcă de ananas tăiat servește 131% din necesarul dumneavoastră”, mai spune Shapiro. Mai mult, vitamina C nu doar că îmbunătățește funcția sistemului imunitar, dar poata ajuta organismul să formeze colagen, proteina esențială pentru elasticitatea pielii, respectiv sănătatea articulațiilor și mușchilor.

”Pachet” de antioxidanți.  Ananasul are un conținut ridicat de antioxidanți, flavonoizii. Acești compuși sunt asociați cu reducerea impactului mai multor afecțiuni cronice legate de sănătate și de vârstă, de la astm la boli de inimă.

Vezi și: Ananasul topește kilogramele. Ce îl face atât de eficient

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?