150 de polițiști, infectați cu COVID-19: Sindicatul Europol solicită testări periodice

Polițist cu mască în trafic. Foto: MAI/Facebook
Nu mai puțin de 150 de polițiști au fost infectați până acum cu noul coronavirus. Sindicatul Europol solicită testări periodice.

Nu mai puțin de 150 de polițiști care au acționat în prima linie, au fost până acum infectați cu noul coronavirus. Există în București secții de poliție unde s-au creat focare, despre care sindicatul Europol a transmis un comunicat de presă. 
”Polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București sunt pe zi ce trece tot mai expuși la infectarea cu noul coronavirus, numărul cazurilor de infectare din această lună ajungând la 150 de polițiști care au acționat în prima linie.
Situația este destul de critică la nivelul secțiilor de poliție, acolo unde s-au creat focare de infecție, iar tocmai cei de care Ministerul Afacerilor Interne are nevoie mai mult ca oricând în aceste momente ale pandemiei, intră în carantină sau se infectează ca urmare a răspândirii a virusului.
La nivelul Poliției Capitalei avem deja multe Secții de Poliție unde au izbucnit focare Covid, aici numărându-se Secția 13 cu 12 cazuri, Secția 12 cu 6 cazuri, Secția 26 cu 4 cazuri, Brigada Rutieră cu 8 cazuri și Structura Financiară cu 6 cazuri.

Patru polițiști de frontieră, testați pozitiv

De asemenea, virusul a ajuns și la Poliția de Frontieră din cadrul Aeroportului Internațional Henri Coandă, acolo unde 4 polițiști de frontieră au fost testați pozitiv.
Chiar dacă săptămâna trecută MAI și Ministerul Sănătății au emis o dispoziție comună cu privire la măsurile pentru prevenirea transmiterii virusului, multe dintre măsuri fiind preluate din solicitările trimise de Sindicatul EUROPOL, acestea nu vor limita foarte mult riscul de îmbolnăvire, atâta timp cât colegii noștri nu vor fi testați periodic, ținând cont de rolul pe care îl au aceștia în prima linie. Fără această măsură, riscul este iminent pentru că cifra infectărilor crește de la o zi la alta.
Așteptăm ca fiecare șef de inspectorat de poliție din țară să dea dovadă de responsabilitate, să citească și să înțeleagă în mod corespunzător prevederile dispoziției comune ce a fost transmisă în teritoriu, astfel încât  să evalueze rapid riscurile de infectare a personalului, pentru ca ulterior la nivelul Ministerului Afacerilor Interne să fie dispuse măsuri în vederea punerii în aplicare a aspectelor pe care organizația noastră le-a solicitat privind testarea periodică a angajaților aflați în prima linie. 
Viitorul ne aparține!”, se arată în comunicatul Sindicatului Europol. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Gabriel Cotabiță a murit

Crossuri externe

pixel