Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Medicul cardiolog Vasi Rădulescu notează pe Facebook câteva lucruri de care au nevoie ca să duci o viață sănătoasă. O alimentație echilibrată este prima sa idee, apoi un somn bun, mișcare și socializare. Mai amintește încrederea în propriile forțe, hidratare și nevoia noastră, a oamenilor, de povești.
”Lucruri de care ai nevoie ca să fii sănătos:
1. alimentație echilibrată.
2. expunere la soare.
3. somn bun.
4. exercițiu fizic.
5. apropiere de oameni și comunicare cu ei.
6. încredere în sine.
7. apă.
8. realizare de lucruri, chiar mărunte.
9. recunoștință pentru orice.
10. povești frumoase.
11. călătorii.
12. cărți. multe cărți.
Completări?”, scrie medicul Vasi Rădulescu.
Medicul cardiolog Vasi Rădulescu împărtășește pe rețelele sociale câteva curiozități despre inima. Potrivit specialistului, acest organ este primul care își începe ”munca din prima lună de dezvoltare intrauterină” și ca să avem grijă de el ar trebui să mâncăm sănătos, să dormim bine, să nu fumăm și să consumăm alcool în exces.
”Inima bate toată viața. La om, ea începe „munca” încă din prima lună de dezvoltare intrauterină. E primul organ funcțional. Funcția principală e de pompă: trimite sângele prin tot corpul. Fără această circulație nu putem trăi.
Inima mai are un rol: ea secretă niște hormoni care fac dilatație a vaselor de sânge sau stimulează diureza (producția de urină în rinichi).În inimă există un mic centru ce conține niște celule speciale care emit singure impulsuri nervoase. Aceste impulsuri circulă prin toată inima și o coordonează, dictându-i când să se contracte și-n ce ordine”, notează acesta.
Cunoscutul medic specialist în medicină internă, blogger și scriitor, spune că un lucru pe care-l facem din ce în ce mai mulți îl vom plăti scump, cu sănătatea noastră, și că nu merită oricât de mult ți-ar aduce.
„Sfat mărunt: e o tentație enormă de a munci până la epuizare, mai ales în rândul tinerilor. Uitați asta. Nu merită. Ca om trecut prin așa ceva, vă spun că devine al naibii de greu să repari ce ai stricat, psihic sau organic. Poți intra în vrie, dând peste cap somnul, răsucind creierul și inima, experimentând de la anxietate ușoară până la atacuri de panică grele. Poți face vreun accident cerebral vascular sau un infarct miocardic. Îți ridici riscurile pentru majoritatea bolilor. Te îndepărtezi de sănătate”, a scris dr Vasi Rădulescu, pe pagina sa de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Radiografiile și radiațiile din...
De ce să apelezi la medicamente...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
O substanță chimică nou identificată...
Acesta este semnul cancerului...