Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Ora de vară. Sâmbătă 30 martie, România trece la ora de vară. Ce impact are acest lucru asupra creierului și a funcționării întregului organism. Dormim cu o oră mai puțin, iar acest lucru va avea efecte asupra noastră. Despre toate acestea ne-a vorbit acad. prof. univ. dr. Vlad Alexandru Ciurea, medic neurochirurg, în exclusivitate pentru DC MEDICAL.
Efectul trecerii la ora de vară poate afecta creierul și organismul în general în diferite moduri, iar aceste efecte pot varia de la persoană la persoană.
"În creierul uman există un număr de lucruri cu totul deosebit care ne conduc activitatea noastră zilnică, a familiei noastre. Unul din misterele creierului uman se referă la ritmul biologic care alternează între somn și veghe, adică activitatea de odihnă și activitatea de lucru. Este un ceas biologic. Face parte din misterele creierului pentru care s-a luat și premiul Nobel. În medicină este denumit ritmul circadian.
Fie că vrem, fie că nu vrem, trebuie să ne ne adaptăm la acest ritm care este vital pentru organism. Acest ritm circadian se compune dintr-o trezire de dimineață, dintr-o activitate cerebrală mai intensă în orele de dimineață, o ușoară relaxare spre partea de după-amiază. Apoi, urmează o altă activitate după-amiaza, după care urmează relaxarea", a explicat acad. prof. univ. dr. Alexandru Vlad Ciurea, medic neurochirurg, în exclusivitate pentru DC MEDICAL.
Lumina joacă un rol crucial în acest ritm biologic, acționând ca un stimulent care declanșează activitatea cerebrală și a întregului organism. De aceea, schimbările de timp, cum ar fi trecerea la ora de vară, pot influența modul în care ne adaptăm la acest ritm.
"Tot în cadrul ritmului biologic este mecanismul de liniște, odihnă și somn. Acest ritm, conform întregii ore europene se modifică cu o oră. De pe data de 31 martie ne vom trezi cu o oră mai devreme. Se modifică ritmul. Pierdem o oră de somn. Se câștigă o oră de trezire, o oră de lumină.
Lumina este cea care împinge creierul înainte și tot organismul. Este cea care vine și deschide toată activitatea sistemului nervos și a sistemului glandular care pornește activitatea precum o locomotivă. Din creier și din sistemul endocrin pleacă tot organismul.
Ne trezim mai devreme, putem avea activitate mai devreme și ne culcăm o oră mai devreme. Noi funcționăm datorită acestui ritm care se va adapta la factorii externi. Factorul extern pentru creierul uman, la prima oră, este lumina care este scânteia care dă drumul la acest ritm circadian. Este bine.
Nu va influența organismul (schimbarea orei -n.r.). Organismul se adaptează. Nu protestați împotriva întunericului. Trebuie să ne adaptăm și este foarte bine că se face această trecere cu o oră mai devreme", a mai subliniat acad. prof. univ. dr. Alexandru Vlad Ciurea, în exclusivitate pentru DC MEDICAL.
În final, în ciuda provocărilor inițiale pe care le poate aduce schimbarea de timp, capacitatea noastră de a ne ajusta la acest ritm biologic reflectă reziliența și adaptabilitatea umană în fața schimbărilor din mediul înconjurător.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Aceste alimente scad semnificativ...