Testul care pune diagnosticul de infecție urinară. Semnul că ai o problemă. Pârlițeanu: Opresc tot timpul pe drum să meargă la toaletă

Testul - Foto: Freepik
EXCLUSIV
Care e cea mai frecventă afecțiune urologica la femei. Afecțiunea care le trimite la medic.

Medicul urolog Bogdan Gabriel Pârlițeanu ne-a dezvăluit care este cea mai frecventă afecțiune care le aduce pe femei la medicul urolog.

"În cazul doamnelor, vorbim de infecțiile urinare și de incontinență urinară, care apar inclusiv de la vârstele de 40 de ani până cele avansate în vârstă.

Dacă vorbim de patologie infecțioasă, infecțiile urinare la femei sunt cele mai frecvente. Aproape 75% din consultații sunt la femei. Sunt paciente cu infecție urinară.

Sanador

Și când vorbesc aici de infecția urinară, nu neapărat mă refer la infecții bacteriene, ci vorbim doar de cistite, inflamații ale vezicii urinare sau în ceea ce introducem mai nou, sindroame inflamatoare pelvine, când pacienta are niște ustorimi, are niște dureri pelvine și tot ia tratamente și se caută și nu găsește nimic. 

Și sunt niște patologii foarte grele din punct de vedere psihologic pentru paciente, pentru le modifică complet stilul de viață.

De la urinări frecvente și trebuie să ajungă din jumate în jumate de oră la toaletă la serviciu, de la faptul că nu mai consumă lichide sau nu mai pleacă în drumeții din cauză că trebuie să oprească tot timpul pe drum, până la urinări nocturne și lipsa somnului și devin din ce în ce mai iritate" a declarat medicul Bogdan Gabriel Pârlițeanu, medic specialist Urologie la Spitalul Clinic SANADOR, în exclusivitate pentru DC Medical.

Se intervine chirurgical?

"Chirurgical, din păcate, în marea majoritate a situațiilor nu ne putem ajuta, pentru că da, sunt situații în care se recomandă să facem niște proceduri endourologice, să facem o evaluare, o cistoscopie de evaluare, să vedem dacă ceva a modificat structura vezicii urinare, spre exemplu, sau dacă pacienta are ceva modificări ale uretrei. Chiar dacă este o uretră scurtă, pot exista patologii precum polipi uretrali - niște formațiuni benigne în cea mai mare parte, dar care pot obstrucționa, pot determina modificări ale ritmului de urina și atunci pacienta poate beneficia astfel de un tratament. 

Dar în marea majoritate a cazurilor pacientele vor ajunge la tratamente, suplimente alimentare, unele chiar recunoscute deja în ghidurile noastre de urologie europene", a mai spus medicul.

Testul care pune diagnosticul de infecție urinară

Întrebat cum se observa aceste afecțiuni ale aparatului urinar, medicul a spus că: "Din păcate, rar se observă clinic, rar se observă ecografic. În mare parte se observă endoscopic, strict endoscopic".

"Da, vorbim de o procedură, vorbim de o intervenție chiar mininvazivă, vorbim de necesitatea în multe cazuri a unei anestezii, pentru că există și ceea ce se numește cistoscopia flexibilă în care instrumentul este de mai mici dimensiuni și nu este la fel de traumatic. 

Dar totuși, ca să observi ceva în vezica urinară trebuie să destinzi. Și când destinzi vezica urinară produci un disconfort și pacienta începe să se miște. Și atunci este de preferat o ușoară anestezie în care pacienta nu mai simte durerea și poate să facă procedura cu cât mai mare acuratețe", a conchis medicul Bogdan Gabriel Pârlițeanu.

Vezi emisiunea aici:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Cel mai bun calmant natural. O singură cană din acest ceai face minuni

Crossuri externe

pixel