Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
"Mă uitam la titlul dumneavoastră, și anume: Prevenție, depistare precoce și tratament în oncologie. Noi putem să intervenim în toate cele trei direcții. Avem teste genetice care se fac la individul sănătos, la femeia, la bărbatul care nu au nicio patologie, dar care poate au istoric familial de cancer.
Și aș dori să menționez aici că 30% din cancere sunt familiale și din acestea, 15% sunt ereditare, persoane care se nasc cu bila neagră, cu defectul genetic și care, prin definiție, au un risc mai mare să facă un cancer. Avem o paletă largă de investigații și din acest punct de vedere tehnologia a evoluat foarte repede în ultimul deceniu și acum avem ceea ce se numește testare moleculară germinală extinsă, o analiză care din punct de vedere al geneticianului, nu presupune un efort foarte mare tehnic, interpretarea e puțin mai dificilă, dar care ne permite să identificăm această componentă genetică ereditară, acest factor de risc genetic pentru care, din păcate, nu putem interveni.
În acest moment nu putem să corectăm defectele genetice, ci putem doar să facem o profilacție. Sperăm ca în scurt timp să putem să intervenim și la nivel molecular, dar, deocamdată, aceasta este cea mai bună soluție.
Aceste testări nu se referă doar la cancerul de sân. Orice tip de cancer care are această componentă genetică ereditară poate să fie, oarecum, depistat prin această testare moleculară. Asta ar fi una din testările pe care noi le putem face. Foarte importantă este și testarea somatică pentru pacienții care deja au un diagnostic oncologic și aici e important de menționat că medicina ne permite aceste tratamente moleculare, mult spus tratamente personalizate, dar probabil că în curând vom ajunge și acolo. Adică fiecare pacient cu tratament pentru el.
Deocamdată tratăm efecte genetice care sunt depistate prin testări de laborator și care ne permit să formulăm un tratament nu pentru boală în sine, ci pentru pacient. Și asta schimbă radical pronosticul și intervenim și pe parte de terapie", a declarat Andreea Cătană, în exclusivitate pentru DC Medical și DC News, în cadrul dezbaterii "Cancerul poate fi învins prin prevenție, depistare precoce și terapie inovatoare".
"Sunt de acord cu asta, pentru că haideți să luăm un exemplu: două femei cu cancer la sân, ambele au 40 de ani. Nu e tot una dacă una are o mutație sau defect genetic înnăscut, cealaltă s-ar putea să nu-l aibe, deci evoluția lor este cu totul diferită. Și din perspectiva recidivei bolii, și din cea a profilaxiei, a terapiilor țintite moleculare. Există niște diferențe chiar pe același diagnostic.
De aceea și colegii care lucrează pe parte de anatomie patologică folosesc testări complementare, pentru că actualmente încercăm să clasificăm patologia în subtipuri moleculare. Nu e suficient să ne uităm la nivel celular, ci și în celulă, pentru că am observat că sunt diferențe care au o valoare foarte mare", a mai spus ea.
Vezi mai multe în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Aceste alimente scad semnificativ...