Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Reacția managerului SUUB, dr Adriana Nica, vine după ce deputatul Emanuel Ungureanu a scris pe Facebook că „mii de litri de sânge contaminat și alte deșeuri infecțioase de la sute de unități sanitare din România sunt aruncate zilnic în sistemul de canalizare", printre aceste unități menționând și Spitalul Universitar de Urgență București.
„Împreună cu juriștii spitalului, tocmai am redactat o plângere penală pe care cel târziu mâine (miercuri, n.r.) o vom înainta organelor statului, pentru că nu mi se pare normal ca de fiecare dată Spitalul Universitar să fie pus într-o umbră nefavorabilă și denigrat de anumite persoane care cu siguranță își doresc ceva în acest spital. (...) Spitalul, prin Departamentul juridic, a finalizat o plângere penală îndreptată împotriva tuturor care ne denigrează în felul acesta, nedocumentându-se înainte. Ei confundă decontaminarea cu stația de epurare", a spus dr Nica, citată de Agerpres.
Managerul a precizat că în spital există proceduri și protocoale, iar personalul medical din Blocul operator a fost instruit cu privire la manipularea produselor care rezultă în urma activității medicale.
„Personalul din Blocul operator a fost instruit cu privire la acest lucru, cum se manipulează aceste produse care rezultă în urma activității medicale și chirurgicale. Domnul (Ungureanu, n.r.) probabil că nu cunoaște diferența dintre decontaminare și stație de epurare. Procesul de decontaminare nu va fi înlocuit niciodată de nicio stație de epurare, pentru că prin decontaminare bacteriile sunt distruse în proporție de 99,99%, spre deosebire de stațiile de epurare, care nu fac altceva decât să scadă încărcătura bacteriană și virusologică. Niciodată o stație de epurare nu distruge bacteriile. Chiar dacă există stațiile de epurare, acestea nu fac treaba procesului de decontaminare. Or, aceste lichide, înainte să fie aruncate, trebuie să fie decontaminate, decontaminate fie pe bază de produse de clor, fie pe bază de alte produse bactericide omologate atât în UE, cât și în România. Și apoi, după ce sunt decontaminate, ele sunt aruncate în niște chiuvete speciale, nu chiuvete pe care le folosim pentru alte proceduri, sau în wc-uri speciale care au această destinație, nemaiexistând niciun risc după ce ele sunt decontaminate. Procesul de decontaminare este obligatoriu", a explicat managerul unității medicale.
Dr Adriana Nica spune că această dezinformare este motivul pe care a decis formularea unei plângeri penale.
„Pentru asta trebuie să ne informăm și după aceea să aruncăm cu noroi în activitatea colegilor mei, care își desfășoară activitatea medicală cu conștiinciozitate și conform pregătirii lor, pe care și-au făcut-o de-a lungul timpului. Imaginile sunt de la noi. Imaginile nu sunt din Blocul operator central al spitalului. Imaginile sunt dintr-un bloc operator de pe etaj, unde, întâmplător, își desfășoară activitatea unul dintre cei doi mari avertizori de integritate pe care spitalul îi are. Eu nu pot să exclud faptul că aceste poze au fost făcute intenționat de acel avertizor de integritate, dat fiind faptul că ancheta noastră preliminară către acea persoană duce", a mai spus Nica.
Marți, deputatul Emanuel Ungureanu a publicat mai multe fotografii cu sânge în săli de operație, pe Facebook din Spitalul Universitar, acuzând spitalul de contaminare.
„Rog public Direcțiile de Sănătate Publică din București și din toate județele României să demareze un control împreună cu Ministerul Sănătății și al Mediului pentru a avea urgent o analiză a dimensiunilor acestui dezastru cu implicații catastrofale pentru sănătatea publică. Din informațiile pe care le dețin, cu excepția Spitalului Foișor din București, toate celelalte unități sanitare din capitala României nu respectă normele legale stabilite prin OMS 1226/2012 care stabilesc clar cum ar trebui să fie evacuate deșeurile infecțioase cu un potențial toxic uriaș", a scris deputatul.
„Este inutil să vă spun că toate unitățile sanitare care aruncă sângele contaminat în canalizare au fost acreditate de ANMCS-ul lui Cepoi pe bani grei și că nu a existat niciun fel de monitorizare din partea acestei autorități cu privire la procedurile de decontaminare. Ce să mai spun de Inspecția Sanitară de Stat sau Direcțiile de Sănătate Publică, habar nu au ce se întâmplă în aceste unități sanitare cu sângele contaminat și dacă au habar nu iau măsuri pentru că fiecare spital este feuda unui manager numit de o gașcă politică!", a mai susținut deputatul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Aceste alimente scad semnificativ...