Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
„Pe Secția ATI suntem abilitați să comunicăm faptul că secția de Terapie Intensivă de la etajul II este folosită pentru bolnavii cu sindrom respirator acut (suspecți sau confirmați COVID-19), care necesită suport respirator. Din 9 paturi prevăzute ințial în ATI, azi există 16 paturi pregătite să preia și să trateze pacienții.
În același timp, la etajul III, în cadrul Secției Urologie, a fost amenjată o secție de Terapie Intensivă pentru bolnavii cu alte afecțiuni care au nevoie de ajutor medical de specialitate. În ceea ce privește Secția de Chirurgie Generală, care se află la etajul IV, aici s-a luat decizia de a crește numărul de paturi pentru suspecții COVID, de la 12 paturi stabilite la începutul pandemiei, la 30 de paturi, în prezent. Acesta este așa-numitul compartiment tampon, unde se află internații pacienții suspecți COVID care nu au nevoie de terapie intensivă. Odată confirmat cazul ca fiind pozitiv, pacientul este transferat către spitalul COVID sau spitalul suport, în timp ce persoanele al căror test este negativ sunt trimise spre secția care a decis internarea”, arată conducerea unității medicale.
”Nu credem că personalul medical din Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare trebuie supus și presiunilor externe, dat fiind că munca fiecăruia este extrem de solicitantă. Pentru că, de la o zi la alta situația pe secții este în continuă dinamică, în fiecare dimineață se face analiza secțiilor medicale din spital, a numărului de pacienți internați pe fiecare secție și a personalului existent la muncă. Astfel, acolo unde o secție cu 20 de paturi, spre exemplu, are doar 4 bolnavi internați, va transfera în ziua respectivă, prin decizia conducerii, personal medical, sanitar sau auxiliar spre secția care are numărul total de paturi ocupate sau unde este depășită capacitatea secției, prin bolnavii internați care necesită tratament pentru o patologie anume. Spitalul Județean de Urgență continuă să consulte, în Ambulatoriu și în Unitatea de Primiri-Urgențe toți bolnavii care apelează la servicii medicale și, unde situația o impune, medicii decid internarea acestora, nediscriminatoriu”, susțin reprezentanții conducerii SJUBM.
Conducerea unității medicale mai arată că, în lipsa locurilor în cele două spitale destinate pacienților cu COVID-19, pacienții testați pozitiv la județean sunt tratați acolo. „Spitalul Județean nu refuză niciun bolnav și, în concluzie, până se eliberează un pat în oricare dintre cele două spitale amintite mai sus, bolnavul cu COVID-19 este tratat în cadrul unității medicale unde a fost confirmat”, mai arată conducerea SJU Baia Mare.
”Colaborăm foarte bine cu cele două unități medicale și, în limita locurilor libere, acestea preiau pacienții pozitivi internați în Spitalul Județean. Însă când ne spun că le este depășită capacitatea de cazare, avem obligația morală și nu numai, de a nu scoate bolnavul din secție. Prin jurământul pe care fiecare dintre noi l-am depus, viața pacientului este principala noastră prioritate. Dar este la fel de evident că, testând tot mai mult, vom identifica tot mai multe cazuri și este posibil ca, la un moment dat, nici în Spitalul Județean să nu mai fie locuri și să apelăm la alte spitale din județele limitrofe. Cu toate acestea, nu avem nicio secție închisă total în Spital Județean de Urgență și nu a fost nicio secție închisă în aceste luni de pandemie”, susțin reprezentanții Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare.
Pentru a evita răspândirea bolii, vizitele la pacienții internați în unitatea medicală rămân interzise.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Aceste alimente scad semnificativ...