Riscul de a muri, mai mare după externare decât pe masa de operație

Operație
Un nou studiu constată că riscul de a muri după o operație non-cardiacă e mai mare în prima lună după externare, la tine acasă, decât cel de a deceda pe masa de operație sau când încă ești în spital. Studiul a fost publicat ieri în Jurnalul Asociației Medicale din Canada.

Cercetătorii canadieni au analizat datele despre peste 40.000 de adulți, cu vârsta de 45 de ani și mai mare, care au fost operați în 28 de centre din 14 țări din America de Nord și de Sud, Asia, Europa, Africa și Australiaâ, pentru a analiza riscul de deces pe masa de operație, în timpul internării și după externare. Concluzia studiului lor e surprinzătoare.

Dintre pacienții analizați, 1,8% au murit în termen de 30 de zile de la operație. Sângerarea majoră (hemoragia), vătămarea mușchiului cardiac și infecția severă (septicemie) au reprezentat 45% dintre decese.

Doar 0,7% din decese au avut loc în sala de operație, în timp ce 29% au avut loc după ce pacienții au părăsit spitalul.

Studiul a fost publicat pe 29 iulie în Jurnalul Asociației Medicale din Canada (Canadian Medical Association Journal).

„Având în vedere că majoritatea deceselor la adulți supuși unei intervenții chirurgicale non-cardiace apar nu în sala de operație, ci ulterior, eforturile de îmbunătățire a îngrijirii post-chirurgicale în spital și acasă au un potențial substanțial de a reduce mortalitatea", a declarat autorul studiului, PJ Devereaux, într-un comunicat de presă. El este cercetător senior la Universitatea McMaster din Hamilton, Ontario, Canada.

Ce complicații mortale apar după externare

„Aproximativ 100 de milioane de adulți în vârstă de 45 de ani sau mai mare sunt supuși unei intervenții chirurgicale non-cardiace la nivel mondial în fiecare an, prin urmare, se estimează că 1,8 milioane de oameni mor din cauza complicațiilor în termen de 30 de zile", a spus Devereaux.

„Aceasta înseamnă că moartea după operație este o povară majoră globală pentru sănătate", a adăugat el.

În concluzia studiului, cercetătorii notează că „printre adulții supuși unei intervenții chirurgicale non-cardiace, 99,3% dintre decese au avut loc după procedură și 44,9% dintre decese au fost asociate cu 3 complicații: sângerare majoră, leziune miocardică după o intervenție chirurgicală non-cardiacă și septicemie. Având în vedere aceste constatări, concentrându-se pe prevenirea, identificarea timpurie și gestionarea acestor 3 complicații este o promisiune pentru reducerea mortalității perioperatorii".

Cu alte cuvinte, ei cred că poate fi posibilă prevenirea unora dintre aceste decese prin eforturi care se concentrează pe prevenirea, identificarea precoce și buna gestionare a sângerărilor, a problemelor cardiace și a infecțiilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

AVC: Trei factori de risc majori. Doi provoacă AVC sever

Crossuri externe

pixel