Hidratarea este un obicei esențial...
În primă fază, aceștia ar urma să fie testați, izolați dacă este cazul, apoi cazați în facilități ale Ministerului de Interne sau chiar și în hotelurile care au fost identificate ca disponibile la începutul pandemiei, atunci când se punea problema carantinei unui mare număr de persoane. În câteva zile, planul va fi complet funcțional, a anunțat demnitarul.
„Astăzi am avut o discuție cu reprezentanții Direcțiilor de Sănătate Publică și bineînțeles cu prefecții județelor care se găsesc în zona de graniță cu Ucraina dar și în județele care se învecinează cu acestă regiune, pentru că un eventual val de refugiați trebuie să găsească și un răspuns din punctul de vedere al asigurării condițiilor de asistență medicală, pe de-o parte.
Pe de altă parte din punct de vedere al sănătății publice, pentru că vin dintr-o țară unde sunt diverse probleme, trebuie să găsim o soluție, să-i testăm, să-i vaccinăm dacă este cazul și bineînțeles trebuie să inițiem și demersurile legislative care să excepteze această categorie de persoane de la măsurile legate de carantină și de la completarea acelui formular electronic.
Vă dați seama că e și greu să stabilești domiciliul, pentru că ei, dacă solicită statutul de azilant, trebuie să le oferim condiții de cazare pe de-o parte, iar pe de altă parte trebuie să le oferim condiții de acces la serviciile de sănătate, nu numai de urgență, pentru că pot să aibă și alte patologii care necesită consulturi, medicație, și așa mai departe. Or, lucrurile acestea au trebuit organizate. Au participat și reprezentanții Casei Naționale de Sănătate, deci am făcut un soi de parcurs încât în zilele următoare să putem să operaționalizăm complet acest sistem”, a arătat prof dr Alexandru Rafila, într-o conferință de presă susținută la Târgul de Turism al României.
Ministrul Sănătății a spus că la intrarea în țară, cei care vor veni din Ucraina vor fi testați cu teste pe care DSU urmează să le trimită în județele de la granița comună, adică în Satu Mare, Maramureș, Suceava, Botoșani, Iași, Vaslui, Galați și Tulcea.
„Există suficiente teste rapide la nivelul Departamentului pentru Situații de Urgență și le vom trimite foarte rapid în teritoriu, iar testarea acestor persoane va fi prioritară. Și e și normal să fie așa, încât să nu favorizăm în niciun fel transmiterea infecției cu noul coronavirus. Lucrurile trebuie ținute sub control și din acest punct de vedere”, a explicat dr Rafila.
Refugiații din Ucraina vor fi cazați în primă fază în facilitățile pe care le va organiza Ministerul de interne, iar dacă acestea vor fi depășite, este posibil să fie folosite chiar și hotelurile care fuseseră identificate disponibile pentru carantină, la începutul pandemiei COVID.
„Noi sperăm să fie o situație tranzitorie și conflictul să înceteze cât mai repede. Ca o persoană să ia o decizie să se stabilească în altă țară cred că e o decizie grea și una este să îi oferi asistență pe o perioadă limitată și altceva este să vorbești despre stabilirea, naturalizarea. Bineînțeles că lucrul ăsta trebuie avut în vedere și există o inventariere a capacităților de cazare din zona apropiată, nu neapărat limitrofă, inclusiv se vor organiza, de către Ministerul Administrației și Internelor facilități care să poată să cazeze aceste persoane sau, bineînțeles, facilități hoteliere care au fost deja inventariate atunci când am discutat despre carantina unui număr mare de persoane în prima parte a pandemiei”, a explicat ministrul Sănătății.
El a anunțat că deja s-au alocat resurse financiare pentru ca acest sistem de asistență medicală și socială să funcționeze și că pe parcurs sumele vor fi suplimentate pentru a acoperi tot ce este nevoie.
„Bineînțeles există o alocare de resurse pentru că trebuie asigurate toate condițiile, inclusiv masa acestor oameni. Bineînțeles că lucrurile astea sunt în dinamică, nu trebuie să aloci resurse pentru mai multe luni, dar pe măsură ce lucrurile se întâmplă, atunci trebuie să ai pregătit și mecanismul financiar care să poată să facă sustenabilă o asemenea activitate”, a spus Alexandru Rafila.
România va acorda și ea asistență medicală Ucrainei, nu doar refugiaților, și alături de partenerii din UE. De asta se or ocupa instituțiile cu astfel de abilități, pentru că vorba de un teatru de război.
„De acordat asistență medicală, aici sigur că lucrurile trebuie făcute împreună cu Departamentul pentru Situații de Urgență, pentru că trebuie acordată o asistență medicală de urgență, dar și în context european, pentru că există un efort european, există deja cantități mari de echipamente medicale, de materiale sanitare, care sunt direcționate de către Uniunea Europeană către Ucraina. Dacă discutăm de asistență medicală fizică, în teren, sigur lucrul acesta s-a mai și făcut, s-a făcut și la începutul pandemiei dacă ne referim doar la COVID, dar în mod evident în situații de criză, aici în principiu direcția medicală, Ministerul Apărării Naționale este cel care poate să organizeze un astfel de tip de asistență, pentru că discuți de un teatru de operațiuni, nu discuți de o situație de pace”, a arătat prof dr Alexandru Rafila. .
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Hidratarea este un obicei esențial...
Ingredientul cheie care îți menține sănătatea la vârsta a doua și...
Ce trebuie să faci în caz de arsură...
Medicul Elvira Brătilă ne-a vorbit...
Diabetul nu doare, dar dacă simți...
Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Această vitamină îți protejează...