Psoriazisul, boala greu de gestionat care afectează aproape 5% dintre români
29 oct, 16:56
Psoriazisul este o boală de piele, ce are efecte atât psihologice, cât și sociale și economice. Afectează stima de sine a pacientului, iar discriminarea este unul dintre efectele sociale. SRD lansează o campanie de informare.
Piele

Societatea Română de Dermatologie (SRD) lansează o campanie de informare cu privire la psoriazis și artrita psoriazică. Campania „Informează-te!” este lansată cu ocazia Zilei Mondiale a Psoriazisului, marcată în fiecare an, la nivel global, pe data de 29 octombrie și se desfăşoară în București și în alte  8 mari centre de dermatologie din ţară (Cluj-Napoca, Craiova, Constanţa, Iaşi, Târgu Mureş, Sibiu, Oradea, Timişoara), se arată într-un comunicat de presă al SRD.
Psoriazisul nu este doar o boală de piele. Boala determină mai multe implicaţii la nivel psihosocial, profesional şi economic. Este o afecţiune cronică ce se caracterizează printr-o evoluţie accelerată a celulelor pielii. În mod normal, celulele pielii se regenerează în 28-30 de zile, dar în cazul psoriazisului acest proces are loc în doar 3-4 zile. Această accelerare are drept consecinţă apariţia unor plăci tegumentare îngroşate de culoare roz acoperite cu cruste alb-sidefii. 
Cauzele exacte ale psoriazisului nu sunt cunoscute. Este însă confirmat faptul că boala este legată de sistemul imunitar şi că există o predispoziţie genetică de a dezvolta această afecţiune. De asemenea, stresul mental şi emoţional reprezintă un factor important care determină exacerbarea bolii.

Bolnavi înregistrați într-un registru unic

Bolnavii de psoriazis au început să fie înregistraţi într-un Registru Unic, la nivel naţional, demers iniţiat de SRD. Din anul 2015 până în prezent au fost înregistrați in Registrul Național de boli Dermato-venerice 9.297 de pacienți cu psoriazis dintre care 4.082 sunt bărbaţi si 5.215 sunt femei. 
SRD a încercat să atragă atenţia populaţiei prin postarea unor mesaje şi concepte vizuale în spaţii publice, unde persoanele bolnave de psoriazis pot fi discriminate din cauza lipsei de informare despre această afecţiune.  Efectul campaniei  s-a reflectat şi  în creşterea adresabilităţii la medicul dermatolog, psiholog şi chiar nutriţionist  (specialităţi conexe la care este bine să se adreseze pacientul cu psoriazis). 
“Este îmbucurător să vedem că, urmare a campaniilor Societății Române de Dermatologie din anii precedenți se constată o creștere a adresabilității la medic pentru această afecțiune. Pe de altă parte, nu putem să nu observăm o schimbare în bine a atitudinii oamenilor care nu au această afecțiune față de pacienții cu psoriazis. Nu trebuie sa uitam ca psoriazisul este una dintre acele afecțiuni care influențează alegerea unei meserii din cauza invalidității pe care o poate produce uneori.
 În această perioadă grea, generată de pandemie, SRD s-a implicat activ astfel încât pacienții cu psoriazis să poată beneficia în continuare de asistență medicală și tratament, chiar dacă accesul în anumite unități medicale a fost mai dificil. S-au făcut demersuri pentru ca unii pacienți să fie preluați temporar de alți colegi, au fost făcute recomandări pentru medicii dermatologi (afișate pe site-ul SRD sau al Ministerului Sănătații), întâlniri online etc. Cei mai mulți pacienți au fost aproape în permanență în contact (măcar prin telemedicina) cu medicul curant” a declarat Dr. Alin Nicolescu- Secretar General SRD

Boală cronică netransmisibilă

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat psoriazisul ca fiind a 5-a cea mai importantă boală cronică netransmisibilă, împreună cu boli precum diabetul, cancerul, bolile cardiovasculare sau respiratorii.
Statisticile arată că psoriazisul afectează 125.000.000 de oameni la nivel mondial, dintre aceștia 30% au artrită psoriazică,  46% din cazurile severe de psoriazis pot dezvolta diabet, iar 58% probleme cardiace.
Potrivit celor mai recente studii, psoriazisul este estimat a avea o rată de apariţie de 2% în populaţia nord europeană şi de 2%-2,6% în populaţia americană (aproximativ 4,5 milioane de oameni). Există și zone cu rate de apariţie relativ scăzute (de exemplu Japonia).

Estimarea prevalenței  psoriazisului și psoriazisului  artropatic la nivelul populației adulte  de peste 18 ani din România pentru psoriazis este 4,9% , peste media europeană.
 Analiza psiho-sociala a bolnavilor de psoriazis arată că:
peste 30% dintre pacienți suferă de depresie
77% dintre bolnavii de psoriazis au fost stigmatizați
aproximativ 20% dintre pacienţii diagnosticaţi cu psoriazis artropatic dezvoltă leziuni articulare severe, distructive, deformante ce conduc adesea la invaliditate 
peste 30% dintre pacienţii cu psoriazis dezvoltă şi psoriazis artropatic

Efecte socio-economice:
-65% dintre pacienții cu psoriazis au fost discriminați la locul de muncă
-  21 % au înregistrat venituri mai mici
-  16% dintre bolnavi de psoriazis au absentat de la locul de muncă 
- 30%  dintre bolnavii de artrita psoriazică au absentat de la locul de muncă
- 23% din pacienţi afirmă că psoriazisul a afectat alegerea unei cariere profesionale
 
Trebuie să înțelegem că psoriazisul nu este o boală a rușinii,  nu este o boală contagioasă și că paleta destul de largă de soluții terapeutice actuale oferă posibilitatea unui tratament care să ducă la remisiunea leziunilor pe perioade lungi de timp.

Bolnavii de psoriazis în pandemie

„În acestă perioadă au fost mai multe provocări legate de bolnavii de psoriazis și pandemia generată de infecția cu SARS-COV-2 . Pe de o parte stresul creat de pandemie a accentuat foarte mult boala, psoriazisul fiind o boală influențată de factorii de stres, infecția in sine poate determina așa ceva, multe terapii pentru psoriazisul moderat sever erau imunosupresoare și a trebuit o personalizare în ceea ce  însemnă tratamentul, o gândire de la pacient la pacient, pentru că imunosupresia crește riscul infecției (sau așa se întâmpla de cele mai multe ori). Deci au fost mai multe provocări pentru acești pacienți, au fost pacienți in zona de carantină, erau in zonă de izolare, nu puteau să se deplaseze să-și ia tratamentul, aveau nevoie de consult medical, noroc că a existat telemedicina pentru cei din ambulatoriu, sigur a fost foarte dificil.”-a adăugat Dr. Alin Nicolescu.


Ştiri Recomandate

Sistemul de penalizare pentru medicii de familie, cum va fi modificat. Ultima informație de la Guvern


Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
Crossuri parteneri