Creșterea și educarea unui copil este o provocare, mai ales dacă părinții își doresc genul de copil care să fie ascultător și cuminte.

Psihiatrul Ramona Gheorghe a explicat care sunt greșelile pe care părinții de azi, cu un bagaj educațional autoritar, le fac față de copiii lor, dar și cum se poate negocia cu cei mici pentru a deveni adulții cu încredere de sine.

”Cuminte este unul dintre preferatele mele la motivele de consultații. Mai este încă unul Nu ne ascultă! Sigur, iată că venind dintr-un timp în care stilul educațional era unul autoritar, adulții se așteaptă de la copii să fie regulamentar, deși nu știu dacă este cuvântul cel mai potrivit, pentru că într-un fel ar mai constrânge din ce înseamnă cuminte.

Cuminte poate să însemne, pentru oricine, orice. Este ceva nu doar subiectiv, ci atât de ambiguu încât copiii pot să fie năuciți.

În momentul în care copilul se simte năucit, derutat, ce credeți că este afectată prima dată? Stima de sine. Copilul nu mai știe cum ar trebui să fie, ca o idee principală. După aceea se gândește, se gândește este un fel de a spune, pentru că este o traducere neconștientă pe care copiii mici o fac, că nu este îndeajuns de bun.

Nu este îndeajuns de bun va însemna într-un parcurs pe termen lung străduița copilului devenit adult să facă din ce în ce mai bine, adică să demonstreze părinților că poate, că este acel copil ascultător, cuminte, bun, pe care părintele și l-a dorit”, a declarat psihiatrul Ramona Gheorghe, la Antena 3.

Copiii, fără o ”rețetă” de creștere

”Solul acesta de creștere duce la niște oameni neputincioși, care vor fi tot timpul la risc în fața criticii, în fața eșecului, în fața oricărei situații în care lucrurile nu ies așa cum ar trebui să fie. Iată că de fapt, principala grijă sau strădanie a noastră ar fi mai degrabă una de a scăpa de această presiune a lui TREBUIE, și să fii într-un anumit fel.

Noi ca indivizi, de la cei mai mici la cei mai mari, suntem niște ființe imperfecte. Și creșterea noastră, așa cum o știm dintotdeauna, se face prin încercare și eroare.

Întâi greșim ca să știm. Rareori se întâmplă să știm din prima. Nu există o rețetă. Fiecare copil este cum este el, și adultul-părinte are de făcut o treabă nici simplă, dar nici foarte complicată. Să îl observe”, a mai spus psihiatrul.

Vezi și: Cum vindeci abandonul emoțional. Psihiatru: Îl iubești, dar cum i-ai arătat asta? I-ai cumpărat haine

Copiii, observați și cu acces la negociere

”Mulți părinți văd în copil un adult în miniatură. Iar acest lucru nu este bun. E bine să îl observăm pe copil și să vedem cu ce a venit el pe lume, pentru că fiecare vine cu un alt echipament. 

Temperamentul copiilor este diferit, dar evident că nu o să semene cu temperamentul altuia decât al părinților lui. Și atunci părinții pot observa în copii, bucăți din ei înșiși și pot să vină foarte ușor cu resurse pe care ei înșiși le-au încercat.

Este mult mai ușor să vii așa cu autenticitate, decât să inventezi soluții din cărți. Mulți părinți, fie se detașează de copii, fie vor să îi stângă foarte tare în brațe.

Ori, unii copiii nu suportă în situații de criză atingerea fizică și atunci nu poți să persiști cu asta pentru că nu o să fie niciunuia de folos. Așa se ajunge în situația în care copiii își lovesc părinții.

Sfatul de luat acasă este să observăm copilul și contextul în care apar anumite comportamente, pentru că uneori ca să nu apară comportamentul este nevoie să acționăm pe situația de dinainte ca să prevenim o anumită întâmplare, alteori pe consecințe, adică ce facem după ce s-a întâmplat comportamentul.

Mulți părinți au obiceiul de a vorbi mult cu copiii. Copiii mici, adică până pe la 9 ani, acționează cu creierul emoțional, adică sunt emoții și acțiune.

În momentul în care venim cu lecțiile, i-am pierdut. Vorbim degeaba, pentru că ei au nevoie să fie înțeleși ca emoție, adică să le fie validată emoția Știu că te-ai supărat că am zis să faci asta: mănânci întâi supa și apoi primești prăjitura. Adică îi validezi emoția și pe urmă este acțiunea. Poți să nu mănânci supa, dar nu vei primi nici prăjitura!

Îi dau voie să aleagă. Negocierea se învață de foarte devreme, însă negocierea nu înseamnă să îl lași pe copil să aleagă un singur lucru, ci să aleagă dintre mai multe.

Încercând și repetând modelul acesta comportamental, multe dintre comportamentele nepotrivite vor dispărea. Însă ceea ce fac de multe ori părinții este ca astăzi să încerce negocierea, mâine să încerce pedeapsa, poimâine să încerce permisivitatea și copilul este derutat.

Acesta va alege calea simplă, va găsi veriga lipsă. Caută părintele bun, permisiv, eventual bunicul, și ajunge mult mai repede la ceea ce își dorește, ceea ce pe termen lung înseamnă învățătura unei convingeri că îmi permis orice, iar viața mare îmi arată că nu este așa”, a mai spus psihiatrul.

Vezi și: Pandemia și sechelele emoționale. Psihoterapeut: Putem ajunge la afecţiuni mult mai grave

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.