Primul SEMN că ai DIABET. Mulți nici nu-și dau seama. Testul rapid care-ți arată dacă ai boala

primul semn ca ai diabet - FOTO: Freepik@ natalyreginaamaral
EXCLUSIV
Primul semn că ai diabet este adesea ignorat. Dr. Cristian Pandrea, medic primar medicină de urgență, a explicat, în exclusivitate pentru DC Medical la ce trebuie să fii atent.

Primul semn că ai diabet este destul de ignorat de mulți dintre cei care suferă de această boală. Aproximativ 2 milioane de persoane suferă de diabet zaharat în România, potrivit statisticilor. Diabetul o boală care, lăsată netratată, duce la complicaţii grave, precum o circulaţie sangvină defectuoasă, insuficienţă renală, afecţiuni oculare, boli parodontale.

De aceea, este foarte important ca afecţiunea să fie diagnosticată din timp, astfel încât să fie urmat un tratament corespunzător, care să ţină boala sub control.

Testul care îți arată dacă ai diabet

Dr. Cristian Pandrea, medic primar medicină de urgență, a explicat, în exclusivitate pentru DC Medical care sunt testele care ar trebui efectuate pentru a depista diabetul.

”Hemoglobina glicozilată este o memorie a stării glicemiei. Se apelează la acest test. Nu este ceva sofisticat, e la îndemână, costă puțin. Eu l-aș transforma în screening. Pe de altă parte, medicii de familie fac treaba aceasta chiar dacă testul nu este obligatoriu. 

Diabetul zaharat are semne și simptome, după cum, la fel de adevărat este că primul semn de diabet pe care îl au aproximativ 10% din diabetici este coma diabetică. Este semnul inaugural pe care îl percepe omul. El ajunge la spital ca o primă manifestare cu o comă diabetică. 

Hemoglobina glicozilată este un test foarte bun. S-au inventat și teste rapide de hemoglobină glicozilată”, a explicat în exclusivitate pentru DC Medical, dr. Cristian Pandrea, medic primar medicină de urgență. 

Vezi mai multe în VIDEO:

Youtube video image

Diabet, 5 semne de debut. Hemoglobina glicozilată, analiza de sânge la care să fii atent de acum. Trifan: Arată glicemia din ultimele 3 săptămâni, chiar dacă tu te abții 2 zile

Diabetul este o afecțiune cronică, una dintre cele mai mari probleme de sănătate ale secolului, cu un număr de cazuri în continuă creștere la nivel mondial. Diabetul este o consecință directă a stitlul de viață modern, determinat de alimentația tip fast-food, mâncatul haotic, sedentarism, obezitate. 

"Diabetul este o altă cauză a bolii cardiovasculare. În sindromul motabolic, se consideră că e importantă orice glicemie peste 110. Pacienții care au diabet zaharat, în special cei de tip 2 cu rezistența la insulină, cu toate complicațiile, sunt pacienții care au un risc cardiovascular enorm. Ceea ce trebuie noi să facem este să ținem sub control acest diabet zaharat tip 2.

Există o analiză care contabilizează dacă glicemiile sunt ținute în valorile care trebuie la pacientul diabetic. Se numește hemoglobina glicozilată. Noi trebuie să avem grijă ca aceasta să fie sub 7. Și monitorizând aceste lucruri și identificând diabetul, monitorizând valorile glicemiei, ajungem ca acest factor, care este major pentru bolile cardiovasculare, să fie un factor care să fie modificabil. Adică să reușim să ținem sub control această evoluție, care duce la hipertrigliceride, dislipidemie, obezitate.

Toate aceste lucruri sunt interconectate, toți factorii", a declarat Cătălina Trifan, medic primar medicină internă, șef Secția Medicină Internă la Spitalul Clinic SANADOR, în exclusivitate pentru DC Medical.

"Dacă omul știe că va face o analiză de sânge, poate o zi, două, e mai atent și iese bine analiza, are nivelul de zahăr corespunzător. Ar trebui să facă și acest test, cu hemoglobina glicozilată?", a întrebat Val Vâlcu. 

"E foarte important să se facă hemoglobina glicozilată pentru că există exact această chestiune: dacă un om știe că-și face analize, poate are grijă 2 zile. Pe când hemoglobina glicozilată arată glicemia din ultimele 3 săptămâni, Deci acest pacient, dacă a avut glicemia mare în ultimele 3 săptămâni, chiar dacă el a avut grijă în ultimele 2 zile, această hemoglobina glicozilată a evidenția tendința lui, fie intoleranța la glucoză, fie diabet și nu va putea minți", a mai spus medicul. 

Citește mai multe AICI

Glicemia, care sunt valorile normale

Glicemia este un factor important în prevenirea complicațiilor cauzate de diabet. Medicul Oana Pop explică de câte ori trebuie să își măsoare glicemia o persoană care suferă de diabet.

Măsurarea glicemiei se realizează în următoarele situații:

- pacienții care urmează terapie cu insulină

- cei care urmează o terapie ce poate modifica glicemia

- pentru titrarea medicației

- când se modifică complet stilul de viață, arată medicul.

Asociația Americană pentru Diabet a stabilit ca normale următoarele valori ale glicemiei:

- între 80-130 mg/dl înainte de masă

- sub 180 mg/dl la 1-2 ore după mese

Persoanele care au valori peste limitele admise trebuie să consulte un medic diabetolog.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

AVC: Trei factori de risc majori. Doi provoacă AVC sever

Crossuri externe

pixel