Caracterizate de lipsa unui...
Pacienți, spitalele. Se va vota cu urna mobilă la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila", la Spitalul de Urgenţă Floreasca, la Institutul Oncologic Bucureşti, la Spitalul Elias, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.
Potrivit comandantului SUUMC "Dr. Carol Davila", Florentina Ioniţă Radu, duminică vor vota cu urna mobilă pacienţi, dar şi personal medical care se află în gardă în acea zi.
Medicul de la Spitalul de Urgenţă Floreasca Rodica Ciolacu a declarat pentru Agerpres că în unitatea medicală vor vota cu urna mobilă pacienţi, dar şi medicii care vor fi de gardă. "S-au făcut demersurile de aproximativ o săptămână, este o procedură. Se fac liste pentru pacienţi", a spus medicul.
Potrivit managerului Institutului Oncologic Bucureşti, Lida Kajanto, vor vota cu urna mobilă aproximativ 170 de pacienţi, dar şi medici care sunt de gardă.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias, Silvius Negoiţă, a confirmat la rândul său că şi în această unitate medicală vor vota cu urna mobilă pacienţi şi personalul medical care va fi de gardă.
Şi la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti se va vota cu urna mobilă, a afirmat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Silvia Nica.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Alimentația în sezonul rece poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...