Legătura puternică dintre STRES și TIROIDĂ. Corin Badiu: A crescut numărul de cazuri. Ne adaptăm prin LUPTĂ sau FUGĂ

legatura puternica dintre stres si tiroida - Foto Pexels @ Nataliya Vaitkevich
EXCLUSIV
Prof. Dr. Corin Badiu a explicat legătura care există între stres și hipertidoidie. 

Prof. Dr. Corin Badiu, doctor în științe medicale, medic primar endocrinolog și diabet, nutriție și boli de metabolism,  cadru didactic la UMF Carol Davila București, a explicat în cadrul emisiunii ACADEMIA DE SĂNĂTATE de la DC Medical că există o legătură importantă între stres, burnout și hipertiroidie, aspect cu care s-a confruntat mai ales în perioada pandemiei.

”Stresul este definit ca sindrom general de adaptare, cu prima fază în care stresul este acut și trebuie să ne adaptăm prin 'luptă sau fugă', adică prin soluții care ne ajută să depășim momentul, apoi, dacă evenimentele continuă și majoritatea se adaptează, iar acele evenimente nu mai reprezintă un stres, iar pentru unii se ajunge la o epuizare. Este faza tardivă în care efectul stresului cronic determină ceea ce psihologii au numit 'burnout'. O epuizare în care individul nu mai are resurse mentale, nu mai are resurse fizice, nu reușește să depășească o condiție fie profesională, fie socială, fie  de familie, în care este pus. Acumularea unor condiții medicale cu cele profesionale determină asemenea situații.

Am fost pus în astfel de situații, cum spuneam mai devreme, patologii majore de de tip cancer tiroidian au fost întârziate în evaluare și în atitudinea terapeutică, iar familia a venit cu pacienți într-o condiție critică, dificilă, plus 'facem testul Covid, vedem că e pozitiv, unde să îl mutăm' ,situații care determină o criză, atât în familie, cât și în corpul medical care trebuie să rezolve această problemă”, a explicat  Dr Corin Badiu, pentru DC Medical.

”Hipertiroidismul crește modul în care pacienții percep stresul”

Irinel Popescu, realizatorul emisiunii ACADEMIA DE SĂNĂTATE de la DC Medical l-a întrebat pe Prof. Dr. Corin Badiu dacă, ”în cazul hipertiroidilor, unde este cunoscut faptul că stresul joacă un rol major”, a observat o decompensare mai serioasă a acestora în timpul pandemiei.

”Sunt situații în care și stresul declanșează, dar și hipertiroidismul crește modul în care pacienții percep stresul. Un pacient hipertiroidian percepe un eveniment ca fiind stresant chiar dacă intensitatea stresorului nu este foarte mare și, într-adevăr au fost multe situații în care pacienții supuși unui stres au dezvoltat hipertiroidie. Aceasta poate fi declanșată de stres, mai ales fenomenele de autoimunitate. Este adevărat că a crescut numărul de cazuri de hipertiroidie, dar mai ales, cu forme mai severe”, a mai spus Prof. Dr. Corin Badiu.  

 

Youtube video image

Vezi și: Criza de TIROXINĂ din pandemie. Corin Badiu: Noțiunea de insuficiență tiroidiană acută NU EXISTĂ

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel