Institutul Cantacuzino: Vaccinul românesc anti-COVID-19, în cercetare. Nu știm dacă o să iasă

Institutul Cantacuzino
Directorul Institutului Cantacuzino, col. dr. Florin Oancea, care a preluat conducerea unității chiar la începutul crizei, a arătat că vaccinul românesc contra COVID-19 este un proiect de cercetare în parteneriat cu  Institutul OncoGen din Timișoara și că nu se poate ști exact ce rezultat va avea.

Managerul Institutului Cantacuzino, col. dr. Florin Oancea, a preluat comanda Institutului Cantacuzino în 13 martie, cu două zile înainte de a a fi decretată starea de urgență. În timpul pandemiei COVID-19, capaitatea Institutului de a face teste Real Time PCR s-a mărit de 5 ori, ajungând la un total de peste 30.000 de teste.

„Inițial puteam face circa 200-250 de teste pe zi, foarte puține în contextul nevoilor populației. La început, Institutul Cantacuzino nu a fost nominalizat printre instituțiile cu posibilități de testare. Când capacitatea de testare a fost depășită, era clar nevoie de o suplimentare a numărului de instituții care puteau să facă această testare. Toată lumea s-a uitat către Armată. (...) Am avut o creștere de la săptămână la săptămână, ca să nu zic că de la o zi la alta, și am avut zile cu peste 1.000 de teste, teste venite din toată România, nu doar din București și din județele limitrofe. Au venit și din Arad, din Constanța, din Suceava”, a detaliat col. dr. Oancea, la Antena 3.

În acest moment, Institutul Cantacuzino nu mai are licență de producție pentru niciun vaccin din cele pe care le făcea odată. Dar, alături de Institutul de cercetare OncoGen de la Spitalul Județean Timișoara, Cantacuzino este implicat în cercetarea și producerea unui vaccin românesc anti-COVID-19.

„Această relație cu Spitalul din Timișoara este un proiect de cercetare unde Institutul Cantacuzino este partener. Trebuie să înțelegem că acest proiect de cercetare este al Spitalului din Timișoara, că este un proiect pur de cercetare, nu știm, nu știm care va fi rezultatul. Ceea ce presupune cercetare anu presupune automat și un produs. Există posibilitatea ca la final să nu avem rezultatul scontat, să nu avem ceea ce așteaptă toată lumea, acel vaccin care să asigure o protecție față de agresiunea acestui coronavirus”, a explicat col. dr. Florin Oancea. 

Separat, se încearcă repornirea activității de producție pentru vaccinul gripal cu trei valențe.

„În acest moment încercăm să repornim linia de producție a vaccinului trivalent care se află în această locație, pentru gripa sezonieră. Încercăm ră repunem în funcțiune ce n-a mai mers din 2016. (...) Probabil că în viitor producerea vaccinului tetravalent, așa cum se intenționează, va trebui să se facă într-o altă locație și la bune standarde de producție, pe care deocamdată nu le avem. Ceea ce facem acum, trebuie să ne asigurăm că ceea ce producem aici, acel vaccin trivalent, corespunde acestor norme de bună practică de producție. Suntem în plin proces de reluare a producției de vaccinuri”, a mai arătat colonelul.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel