Transplantul viitorului. Ioan Lascăr: Reconstrucția la o imprimantă 3D este echivalentul organului original

transplantul viitorului - Freepik@onetwostudio55
EXCLUSIV
Transplantul viitorului se va realiza cu ajutorul imprimantelor 3D. Prof. Dr. Ioan Lascăr a vorbit despre noutățile legate de imprimarea organelor cu ajutorul tehnologiei.

Transplantul viitorului este legat de reconstrucția tridimensională a organelor cu ajutorul imprimantei 3D. Prof. Dr. Ioan Lascăr, șeful Clinicii de Chirurgie Plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă de la Spitalul de Urgență Floreasca a vorbit despre impactul tehnologic în domeniu.

Tehnologia își face loc în domeniul medical. Cercetătorii din domeniu au ca obiectiv reconstrucția organelor cu ajutorul imprimantei 3D. Avantajele acestei noi tehnici sunt majore pentru pacienți. 

”Legat de imprimanta 3D, targetul este reconstrucția 3D a organelor. Ne gândim că reconstrucția unui organ cu ajutorul unei imprimante 3D ne-ar putea oferi soluția ideală. Transplantul de organ ne oferă un organ de la donator, care, niciodată nu are aceleași particularități genetic vorbind cu cele ale primitorului.

Vezi și: Dormitul dezbrăcat, beneficii pentru sănătate. Unele s-ar putea să te surprindă

Pe când, reconstrucția unui organ la o imprimantă 3D utilizând celule STEM sau celule derivate din celulele STEM ale pacientului respective putem să îi oferim un organ care este echivalentul organului original, care a fost deteriorat din cauza unor anumite afecțiuni.

Costurile sunt semnificative, dar s-au făcut pași importanți. S-a realizat construcția de ureche 3D. Nu este un organ complex, dar are în structură câteva țesuturi și acest lucru deja a fost realizat”, a declarat prof. dr. Ioan Lascăr,  șeful Clinicii de Chirurgie Plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă de la Spitalul de Urgență Floreasca, în exclusivitate la Academia de Sănătate de la DC Medical.

Vezi și: De ce sunt lacrimile sărate. Ce rol au pentru funcționarea ochilor și cum se schimbă odată cu vârsta

Vezi mai multe în VIDEO

 

Youtube video image

Organe umane, scoase la imprimantă. Iovu: După ce printăm, o livrăm spitalului, iar chirurgul va implanta în organism respectivele implanturi

Organe umane precum urechi, inimi sau orice altă parte a corpului poate fi printată cu ajutorul unei imprimante unice la nivel european. La Institutul de Cercetare Politehnică există o bioimprimantă unică în Europa care poate printa cu celule. Doar alte două echipamente de acest gen mai există în lume, ambele fiind în Statele Unite ale Americii.

”Este important pentru că țesutul sau dacă un organ l-aș printa fără celule, ar putea fi respins de către organism pentru că organismul îl percepe ca pe un corp străin. Când adaug linii celulare este mai biocompatibil, mai ușor acceptat de organism”, a explicat la Vorbește Lumea de la Pro TV, Horia Iovu, coordonator Laborator Bioinginerie.

Vezi și: Gaura maculară, afecțiunea frecventă la femei. Medic: Cititul este sever afectat la ochiul bolnav

Colaborări cu spitalele

Institutul are colaborări cu mai multe spitale din Capitală. Dacă un pacient se prezintă la camera de gardă cu fractură, medicii îi pot anunța pe cercetători, care pot printa cu ajutorul bioimprimantei organele care sunt afectate.

”Dacă o persoană a suferit o fractură de mandibulă. La spital i se face o radiografie imediată, radiografia ne-o trimite spitalul. Noi o  importăm în acest software și observăm aici  două defecte în această mandibulă. Softul va face reconstrucția, iar apoi noi vom printa inclusiv cu celule aceste defecte osoase. Apoi după ce printăm o livrăm spitalului, iar chirurgul va implanta în organism respectivele implanturi”, a mai explicat Horia Iovu.

Vezi și: Trăsăturile de personalitate, legătură cu declinul cognitiv. Cum poate modul în care ne comportăm să provoace Alzheimer

Medicină regenerativă

Implantul este personalizat în funcție de fractura fiecărui individ. Bioiprimanta este  dedicată imprimării de ţesuturi, însă un aspect important este realizarea organelor artificiale, personalizate în funcție de fractura fiecărei persoane.

Medicina regenerativă deschide noi posibilități în domeniul medicinei – noi opțiuni și tratamente care, până de curând, păreau că aparțin de domeniul science-fiction.

O imprimantă 3D este o mașină care creează un produs dintr-o mare varietate de materiale: plastic, ceramică, sticlă, metal și chiar mai neobișnuite ingrediente, cum ar fi celulele vii. Dispozitivul functioneaza prin depunerea straturilor de material, imprimante la fel ca și imprimantele obișnuite, dar structura este organizată 3D, în straturi plate. Imprimantele 3D convenționale produc obiecte din materiale rigide. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel