Florin Busuioc, despre excesele dinainte de infarct. Cine este băiatul care l-a SALVAT: Dacă aș putea da timpul înapoi, asta aș face

Florin Busuioc si excesele dinainte de infarct. FOTO Captura video @ Youtube Damian Draghici
Busu a mărturisit ce ar schimba dacă ar putea da timpul înapoi, înainte de infarctul pe care l-a suferit.

Florin Busuioc a trecut printr-un moment dificil în noiembrie 2018, când a suferit un infarct, pe care l-a pus pe seama stilului de viață, unul total nesănătos, cu o multitudine de excese, de la numărul mare de cafele și țigări, la lipsa odihnei, pe fondul alergăturii între studiourile de la PRO TV, scena teatrului și evenimentele la care trebuia să fie prezent. 

În podcast-ul lui Damian Drăghici, Busu a mărturisit care era stilul său de viață înainte de infarct, cum acesta s-a produs chiar într-o ”pauză de țigară”, la un spectacol la Craiova,  și ce ar schimba dacă ar putea să dea timpul înapoi. 

Cine e fost băiatul care i-a salvat viața lui Busu: Îi voi mulțumi toată viața. Mi-a făcut resuscitare până au venit medicii

 

“Fumatul, trei pachete pe zi, cele mai tari țigări de pe piață. Plus oboseala. Aveam atunci, în perioada aia, multe spectacole. Îmi luam concediu de la PRO, plecam peste tot în țară. Și fugeam după spectacol ca să prind știrile de dimineață, mă duceam direct în direct, mai băgam cafele, nesomn, mâncam prostii. A fost bine că m-a prins cu oameni în jur și nu noaptea, în somn.

Am avut noroc că un băiat, Bogdan Talașman, căruia îi voi mulțumi toată viața, a fost lângă mine și mi-a făcut resuscitare imediat, până să vină medicii, altfel… L-am întrebat: ‘Mă, dar cum ai avut tu prezență de spirit să-mi faci aia?!’. ‘Păi, tatăl meu mi-a murit în brațe, infarct, iar eu n-am știut ce să fac atunci’. Și mi-a făcut resuscitare până au venit cei de la Salvare”, a povestit Florin Busuioc, în podcast-ul lui Damian Drăghici.

Întrebat de Damian Drăghici dacă infarctul a fost cel care l-a determinat să se lase de fumat, Busu a replicat că nu a mai simțit nevoia să fumeze. 

“M-am lăsat de fumat că n-am mai simțit nevoie. E bine să ai încredere în medici. Înainte, beam 16 cafele, acum mai beau așa, de plăcere. Dacă aș putea da timpul înapoi, asta aș face. Nu cu dragoste, cu nu știu, ci doar asta, să nu mă apuc de fumat! Ăsta ar fi cel mai important lucru la care m-aș gândi vreodată. Probabil ei mi-au pus niște plasturi pe mine, în spital, or fi avut și aceia vreun efect, dar nu am mai simțit nevoia să fumez. Cu mâncarea, cu băutura o rezolvi, dar cu fumatul e cel mai periculos”, a mai spus prezentatorul de la Pro TV.

Busu, despre starea sa, după infarct. Ce NU mai are voie: Problema e cu greutatea, nu pot să scap

Cum procedezi dacă ești singur și faci INFARCT. Trebuie să ȘTII ASTA

"1. Să presupunem că ești singur și, brusc, simți o durere puternică în piept. E ca o gheară, te ține, se duce spre brațe, în spate, în gât. Te panichezi brusc. Respiri mai greu. Transpiri. Ai greață. Ești palid.

2. Durerea intensă în piept e semnal important de infarct miocardic acut. Ești singur. Ce faci?

3. Pui mâna pe telefon imediat și suni la 112, anunțând simptomele și localizarea ta. E cel mai important lucru și constituie o prioritate absolută!

4. Dacă ești acasă, descuie ușa și stai aproape de ea.

5. Încerci să te calmezi. Anxietatea apare și anumite substanțe fac ca inima să bată mai repede, cerând mai mult oxigen. E un cerc vicios, pentru că în infarct, durerea apare tocmai pentru că anumite zone nu mai sunt irigate cu sânge și suferă/mor prin lipsa de oxigen (infarctul apare prin blocarea unui vas de sânge cu material aterotrombotic, adică acea depunere de colesterol în termeni populari). Nu te agiți și nu depui efort în plus! (Citește mai departe AICI)

Vezi și: CARDIOPATIA ISCHEMICĂ. Cum se manifestă și ce tratamente există

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel