Fibromul uterin, cauze, simptome și tratament. Nechifor, avertisment: Nu este cancer. Se comportă ca un sterilet

fibromul uterin. FOTO: Freepik
Fibromul uterin este una dintre cauzele infertilității. Care sunt simptomele și complicațiile pe care le poate da apariția fibromului.

Fibromul uterin este o tumoare benignă foarte frecventă, numai în România sunt 2 milioane de femei ce suferă de această boală care poate fi depistată cu ușurință în urma unui control ginecologic de rutină.

”Fibromul nu este cancer, nu se transformă în cancer, dar afectează grav calitatea vieții pacientei”, a declarat dr. Rareș Nechifor, medic primar radiologie, la Vorbește lumea de la Pro TV.

Fibromul uterin, cauze și factori de risc

Cauzele care duc la apariția fibromului nu sunt în totalitate cunoscute, însă printre acestea se numără și genetica.

”Fibroamele se moștenesc de la mamă, de la bunică. Multe doamne descoperă  că și mama, și bunica au avut fibrom uterin.

Ceea ce face ca fibromul să crească și să crească accelerat sunt elemente legate de stilul de viață. O alimentație cu carne mai puțină, o activitate susținută și un corp sănătos sunt elemente care previn creșterea și dezvoltarea fibromului uterin”, mai spune medicul.

Factorii de risc care pot duce la apariția fibromului uterin includ:

- vârsta

- obezitatea sau supraponderabilitatea

- numărul de copii

- debutul menstruației la vârstă mică, arată Cleveland Clinic.

Fibromul uterin, simptome

Potrivit medicului, simptomatologia fibromului uterin este variată, iar prima problemă și vizibilă este sângerarea menstruală.

”Când un ciclu menstrual devine tot mai abundent, la un moment dat hemoragic, când devine un chin, când pot să existe sângerări  în afara ciclului, atunci este clar o problemă și trebuie mers la medic.

Fibromul este cea mai frecventă cauză pentru aceste sângerări.

Apoi, când se simte o presiune în abdomen, când se palpează și se simte ceva acolo, când apare balonarea, constipația, durere, acestea sunt elemente de atenționare.

Fibromul crește, ocupă un spațiu și apasă pe vezică, și așa apar urinările frecvente, apasă pe celelalte organe și apar celelalte simptome.

O categorie importantă de femei sunt cele care își doresc să aibă un copil, încearcă să îl aibă și nu reușesc și la un moment dat descoperă că au un fibrom sau mai multe, care se comportă ca un sterilet și le împiedică să rămână însărcinate”, a mai spus medicul.

Totodată, acesta a menționat că există și femei care au fibrom, dar nu și simptomatologia specifică, iar acest lucru se întâmplă și pentru că fibroamele sunt mici.

”Fibroamele, în timp, cresc. Cu o viteză mai mică sau mai mare în funcție de echilibrul hormonal. Însă există, după 40 de ani, pentru fiecare femeie încep să apară modificările hormonale, mai mulți estrogeni, care stimulează creșterea fibroamelor”, a mai spus medicul.

În ceea ce privește mărimea fibromului și impactul supra sănătății, medicul susține că atunci când este simptomatic, ”un fibrom poate să fie o problemă și la 3 cm, și la 8 sau 10 cm sau 20 cm. Atunci problema nu este doar fibromul, ci și medicul care nu a sfătuit la timp pacienta”.

De asemenea mai spune medicul, fibroamele pot să apară chiar și la vârsta de 20 de ani, dar cel mai frecvent sunt între 35 și 40 de ani, ”odată cu intrarea la menopauză, după 45-50 de ani, nemaiexistând stimulare hormonală, fibroamele încep să involueze  însă dacă deja sunt fibroame mari, voluminoase, ele nu or să scadă repede și nici suficient, deci și după 50 de ani pot încă să creeze probleme”, a mai spus medicul, precizând că a avut și o situație de adolescentă ce prezenta un fibrom uterin bine crescut, de 8 cm, dar care avea și o predispoziție genetică importantă.

Vezi și: Cine pune și cine controlează prețul medicamentelor. Zaharescu: Din păcate e o realitate cu care ne confruntăm de mulți ani. Inflația o resimte

Fibromul uterin, diagnostic și tratament

Diagnosticul fibromului uterin se face în urma unui examen ginecologic, al istoricului simptomelor și cel ciclurilor menstruale, precum și prin ecografie pelvină.

Diagnosticul este confirmat prin investigații imagistice:

- ecografia transvaginală

- sonohisterografia cu infuzie de ser fiziologic

- histeroscopia

- RMN și/sau CT pelvian

- testul Papanicolau sau biopsia mucoase uterine, care confirmă absența unui cancer uterin.

Tratamentul fibromului uterin depinde de o serie de factori:

- localizarea fibromului

- severitatea simptomelor

- vârsta pacientei

- intenția de a rămâne însărcinată

- mărimea fibromului.

Fibromul se poate trata medical, prin administrare de:

- hormoni

- antiinflamatoare nesteroidiene

- steroizi androgenici

- modulatori ai receptorilor de progesteron.

Tratamentul chirurgical este principala metodă de eliminare a fibroamelor și este indicat atunci când există sângerări anormale importante, apar simptomele cauzate de mărimea fibromului - constipație, balonare, pacienta suferă de infertilitate sau are pierderi repetate de sarcină.

Tratamentul chirurgical include:

- histerectomia, extragerea uterului, și se recurge la aceasta când pacienta nu își mai dorește copii, iar organismul nu răspunde la alte metode de tratament al sângerărilor importante

- miomectomia - extragerea fibroamelor cu conservarea uterului

- ablația de endometru

- embolizarea arterelor uterine

- mioliza.

Fibromul uterin, complicații

Apariția fibromului, dar mai ales netratarea acestuia pot duce la o serie de complicații, cum ar fi anemia, ce la rândul ei duce la oboseală, ca urmare a sângerării abundente. Altfel, fibroamele uterine, de cele mai multe ori, nu sunt periculoase.

Fibromul uterin, prevenție

Potrivit medicului Nechifor, prevenția apariției fibromului uterin poate fi realizată ”printr-un echilibru hormonal, care nu va permite stimularea creșterii fibromului,iar echilibrul hormonal vine din viața sănătoasă, fără stres, fără oboseală, cu alimentație corectă, cu o viață de cuplu, o viață sexuală echilibrată, pentru că toate acestea sunt lucruri foarte importante în echilibrul femeii”, a mai spus medicul.

Vezi și: Consumul în exces de antibiotice, nejustificat. Drăgănescu: Ține de educația populației. Există o presiune spre farmacii

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel