Caracterizate de lipsa unui...
Pe site-ul Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, a fost publicat un pachet de documente care detaliază proiectul decontării procedurilor de fertilitate pentru femeile între 20 și 45 de ani la clinici de stat și private din România. Fiecare pereche căsătorită sau nu, dar și femei singure ar putea accesa acest program, prin care se decontează - de cuplu - 4.500 de euro.
”Este vorba despre programul pe care l-am propus când eram primar general şi care funcţionează şi în acest moment în Bucureşti, chiar dacă redus. Noi decontam 1.000 de proceduri pe an, acum se decontează parţial, doar 100 pe an, şi în urma acestui program, o şansă pentru cuplurile infertile, s-au născut în Bucureşti 500 de copii şi sunt 100 de sarcini în evoluţie. (...) Extindem, aşadar, acest proiect, de la Capitală la întreaga ţară. El se adresează femeilor între 20 şi 45 de ani. Diferenţa este că, până acum, puteau accesa acest program femeile până în 40 de ani. Suma decontată este de 4.500 euro, echivalentul în lei - este suma maximală, deoarece preţurile diferă, puţin, de la un judeţ la altul.
(...) Pentru cuplurile care au problema infertilităţii venim cu acest program direct, targetat, asumat, prin care statul, prin Ministerul Familiei şi Ministerul Sănătăţii decontează, practic, atât tratamentul, monitorizarea, procedura. Pe perioada procedurii, femeia are nevoie de mai multe zile libere de la birou - între 7 şi 10 zile. Este ceea ce ne transmit specialiştii şi, de asemenea, organizaţiile şi fundaţiile cu care am lucrat pe acest proiect", afirma ministrul Familiei, Gabriela Firea, într-o conferință de presă, duminică, 13 februarie, transmisă și pe rețelele sociale.
Acest proiect a fost depus în urmă cu circa două săptămâni în Parlament de către deputatul USR Cristina Rizea.
”Proiectul #USR pentru decontarea procedurilor de fertilizare in vitro a ajuns pe masa guvernului. Din punctul meu de vedere, este un lucru bun anunțul doamnei ministru Firea că a găsit resurse financiare pentru începerea rapidă a proiectului prin Ministerul Familiei.
Mai mult decât atât mă bucură faptul că resursele financiare sunt suficiente astfel încât să fie extins criteriul de vârstă până la 45 de ani. Cred că este extrem de important pentru toate femeile și cuplurile din România care se confruntă cu infertilitatea că nu mai sunt nevoiți să aștepte un an întreg trecerea proiectului legislativ prin circuitul parlamentar și că pot beneficia de gratuitate la procedurile de fertilizare asistate medical încă de pe acum. Apreciez implicarea colegelor din Parlament printre care Violeta Alexandru, Csép Éva Andrea, Alina Gorghiu, Mara Calista și Gabriela Firea alături de mulți alți parlamentari de la toate partidele în susținerea proiectului legislativ pe care l-am depus săptămâna trecută și care aduce multe elemente de noutate față de ceea a a fost până acum.
Este important pentru noi toți ca femeile și cuplurile confruntate cu infertilitatea să beneficieze de decontarea prin lege a procedurilor din Fondul Național Unic al Asigurărilor de Sănătate, eliminând astfel riscul variației alocărilor bugetare pentru acest program în funcție de prioritățile ministerului”, nota deputatul Cristina Rizea pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Alimentația în sezonul rece poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...