Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Absolvent al Facultății de Medicină „Carol Davila” din București, promoția 1982, Dr Iosif Niculescu obține specialitatea de obstetrică-ginecologie în cadrul Institutului de Ocrotire a Mamei și Copilului (Polizu) în 1991, după care emigrează în Africa de Sud, unde a practicat în mai multe spitale, printre care și spitalul regional Edendale, din Pietersmarietzburg, Natal.
Aici ajunge până la poziția de șef de departament și pune bazele secției de terapie intensivă obstetricală, de care s-a ocupat personal și care era a doua astfel de unitate din țară. În ultimii trei ani petrecuți în Africa de Sud, Dr Iosif Niculescu a activat în cadrul unui departament afiliat Facultății de Medicină din Durban, cu o importantă activitate științifică, publicând o serie de articole în reviste de specialitate.
Începând cu anul 1999, Dr. Niculescu a revenit în Europa și a practicat în clinici și spitale din Germania, atât în sistemul public cât și în cel privat.
De la începutul anului 2014 s-a reîntors în România și de curând a deschis prima clinică exclusiv dedicată menopauzei. Din această postură, în interviul pe care-l transmitem la ora 15.30, el va explica ce înseamnă de fapt menopauza și cum trebuia ea abordată de către femei.
Ce trebuie să știm despre schimbările care au loc în organismul nostru, cum le putem controla astfel încât această perioadă de tranziție să nu fie un chin.
Mai mult, vom afla și de ce este important să le controlăm, mai ales că, deși menopauza nu este o boală, ea poate accelera dezvoltarea unor boli care ne reduc calitatea vieții și ne-o și scurtează.
Emisiunea va fi transmisă pe pagina de Facebook și pe canalul de Youtube ale DC Medical, astăzi, de la ora 15.30.
Ulterior emisiunea va putea fi urmărită și aici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Aceste alimente scad semnificativ...