Această metodă simplă ne ajută să...
Persoanele dializate din judeţul Botoşani vor fi cazate la două pensiuni de pe raza municipiului reşedinţă, în cazul în care condiţiile meteo nu vor permite mijloacelor de transport care le preiau de la domiciliu să le readucă acasă. Asta a anunțat într-o conferinţă de presă subprefectul Dan Nechifor, citat de agerpres.ro.
El a arătat că ambele centre de dializă din Botoşani au încheiat contracte comerciale cu unităţi de cazare pentru situaţia în care, din cauza ninsorii şi a viscolului, drumurile devin impracticabile sau persoanele dializate rămân înzăpezite.
"Cele două unităţi de dializă au încheiat contracte cu societăţi turistice, unde vor fi cazaţi dializaţii în cazul în care drumurile sunt blocate sau ei rămân blocaţi datorită intemperiilor. Toată această chestiune este pe baza unor contracte încheiate între societăţile respective", a afirmat Nechifor.
Autorităţile judeţene au o evidenţă exactă a tuturor persoanelor dializate din judeţ, cărora le acordă o atenţie specială în cazul unor avertizări meteo de vreme rea pe timpul iernii.
Datele statistice arată că, la nivelul judeţului Botoşani, există 294 persoane cu nevoi de dializă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Trei factori de risc majori duc la...