Această metodă simplă ne ajută să...
Se preconizează că peste 12 ani vor fi 79 de milioane de adulți cu diabet de tip 2 care vor avea nevoie de insulină, potrivit unui nou studiu publicat în prestigioasa revistă The Lancet Diabetes & Endocrinology. Autorii cercetării s-au arătat preocupați de faptul că oamenii din Africa, Asia și Oceania se vor confrunta cu cea mai mare nevoie de insulină nesatisfacută în 2030 dacă accesul va rămâne la nivelul actual.
Autorii avertizează astfel că strategiile de a face insulina mai disponibilă și accesibilă vor fi esențiale pentru a se asigura că cererea este îndeplinită. Estimările cercetătorilor sugerează că nivelurile actuale de acces la insulină sunt extrem de inadecvate în comparație cu nevoile preconizate, în special în Africa și Asia.
"În ciuda angajamentului ONU de a trata bolile netransmisibile și de a asigura accesul universal la medicamentele pentru diabet zaharat, întreaga cantitate de insulină mondială este insuficientă și accesul pacienților dificil. Se așteaptă ca numărul adulților cu diabet zaharat de tip 2 să crească în următorii 12 ani, datorită îmbătrânirii, urbanizării și a schimbărilor survenite în dietă și activitatea fizică. Cu excepția cazului în care guvernele iau inițiative pentru a face insulina disponibilă și la preturi accesibile, utilizarea va fi departe de a fi optimă. (...)Deoarece ratele globale ale diabetului zaharat de tip 2 cresc și persoanele cu diabet zaharat de tip 2 trăiesc mai mult timp (ceea ce va crește necesarul de insulină) este necesară o imagine globală a nevoii de insulină, fiindcă tratamentul cu insulină este costisitor și piața internațională a insulinei este în prezent dominată de doar trei producători majori", a declarat dr. Sanjay Basu de la Universitatea Stanford din SUA, cea care a condus cercetarea.
Jumătate din diabeticii lumii trăiesc în 3 țări
Utilizând datele obținute de la Federația Internațională a Diabetului, plus cele din 14 studii de cohortă (reprezentând mai mult de 60% din populația lumii cu diabet zaharat de tip 2), cercetătorii au estimat povara diabetului de tip 2 în 221 de țări și teritorii între 2018 și 2030. Ei au estimat numărul potențial de consumatori de insulină, cantitatea de insulină necesară și accesul la insulină la adulți cu vârsta de 18 ani sau mai mari.
Rezultatele au arătat că, în întreaga lume, numărul adulților cu diabet zaharat tip 2 este așteptat să crească cu mai mult de o cincime, de la 406 milioane în 2018 la 511 milioane in 2030, peste jumătate din ei trăiesc în doar trei țări - China (130 milioane), India (98 milioane), iar SUA (32 milioane).
În același timp, utilizarea globală a insulinei va crește de la 526 milioane de fiole cu 1000 de unități în 2018 la 634 milioane în 2030 și va fi cea mai mare utilzare în Asia (322 milioane de flacoane în 2030) și cea mai mică în Oceania (4 milioane).
Numărul insulinodependenților se va dubla
Autorii studiului au calculat că, dacă s-ar obține un acces global la nivel mondial (cu un obiectiv de tratament cu HbA1c de 7% sau mai mic), numărul pacienților cu diabet zaharat de tip 2 care utilizează insulină în 2030 s-ar dubla milioane [7,4% dintre persoanele cu diabet zaharat de tip 2) la 79 milioane [15,5%].
Estimările sugerează că obținerea accesului la insulină pe scară largă ar avea cel mai mare impact în regiunea africană - creșterea consumului de insulină de 7 ori de la aproximativ 700.000 de persoane cu diabet zaharat de tip 2 la peste 5 milioane. În Asia, numărul de utilizatori de insulină s-ar dubla de la 21 la 48 de milioane de persoane.
Studiul preconizează, de asemenea, că utilizarea unei ținte de glucoză mai mare de 8% ar putea diminua cu jumătate consumul de insulină și ar preveni o mai mare dizabilitate prin reducerea evenimentelor hipoglicemice severe (mai frecvent în rândul adulților în vârstă) cu 44% legate de leziuni oculare, rinichi și nervoase. Majoritatea liniilor directoare recomandă ținta de glucoză mai mică de 6,5% sau 7%.
Autorii studiului au specificat însă câteva limitări ale cercetării lor legate de proiecțiile privind prevalența diabetului de tip 2 care nu țin cont de faptul că alimentația și activitatea fizică se schimbă în timp, ceea ce înseamnă că boala ar putea avea un impact mult mai mare sau mai mic în viitor. Ei remarcă, de asemenea, că metodele utilizate presupun că relația dintre datele demografice care stau la baza acestora, obiectivele de tratament și complicațiile sunt similare între țări.
,,Aceste analize cuprinzătoare au explicat în mod explicit o varietate de circumstanțe. Totuși, ele se bazează pe modele matematice și pe o varietate de ipoteze. Aceste considerații sugerează că previziunile despre viitor trebuie să fie privite cu prudență. Indiferent de aceste incertitudini, insulina trebuie probabil să-și mențină locul ca o terapie crucială pentru diabetul de tip 2 și, ca atare, aprovizionarea globală trebuie să fie suficient de bine estimată și asigurată", a precizat dr. Hertzel Gerstein de la Universitatea McMaster din Canada, potrivit Eurekalert.org.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Trei factori de risc majori duc la...