De ce se reîmbolnăvesc cei care au 3 doze de vaccin anti-COVID? Voichița Lăzureanu, despre lockdown și ce va URMA: Asta se așteaptă

De ce se reimbolnăvesc cei care au 3 doze de vaccin - Foto: Freepick @photoroyalty
Va urma un nou lockdown după explozia de cazuri COVID în România? Voichița Lăzureanu, despre restricții, sfaturi și vaccin. De ce se reîmbolnăvesc persoanele care au făcut 3 doze de vaccin?

Voichița Lăzureanu, medic infecționist la spitalul Victor Babeş din Timişoara, a vorbit despre explozia de cazuri COVID-19 din România, în urma bilanțului apărut astări, 12 iulie, despre posibilitatea impunerii unor noi restricții sau chiar al unui nou lockdown și despre internările în spital. În plus, medicul a explicat și de ce noul val se manifestă mult la copii și tineri și ce eficacitate au cele 3 doze de vaccin pe care le-am făcut până acum.

"E greu de spus ce va urma, vom trăi și vom vedea, dar eu sper că nu vom mai trece iar prin lockdown. Cred că vom merge pe o responsabilitate individuală, astfel încât, ca în orice fel de altă boală infecțioasă, fiecare să fie responsabil pe cât se poate, să poarte mască dacă este vulnerabil și dacă este spațiu închis, să păstreze distanțarea, să ne aducem aminte de spălatul pe mâini, pentru că nu cred că lockdown-ul este o modalitate  în care vom reuși să trăim împreună cu acest virus. În fond, asta se așteaptă", a declarat Voichița Lazureanu, în direct la Antena 3.

Întrebată cu ce este diferit noul val, în comparație cu cele anterioare, în condițiile în care nimeni nu vrea să se mai vaccinate, medicul a spus că: "vedem o infecțiozitate destul de mare, numărul de cazuri este foarte mare. Din fericire formele nu sunt severe, dar vedem un număr mare de sugari care fac forme febrile, nu grave, dar cu spitalizare de 2 - 5 zile. Vedem că nu se mai păstrează sezonalitatea. Noi am crezut că sezonul cald ne va feri de numărul mare de îmbolnăviri, dar se pare că nu e așa.

Iar în ceea ce privește vaccinul, noi, ca medici, așteptăm vaccinul specific împotriva tulpinilor care circulă acum. Măcar Omicron, nu neapărat BA.5, dar să fie direct împotriva noilor tulpini de virus". 

Bilanț COVID-19, 12 iulie. Explozie de cazuri - Cifrele ZILEI

De ce se reîmbolnăvesc persoanele care au făcut 3 doze de vaccin?

 

România mai are încă stocuri enorme de vaccin anti-COVID-19. Întrebată dacă mai avem ce să facem cu ele, dacă mai sunt eficiente și dacă cele trei doze pe care le-am făcut până acum mai au vreo eficiență în fața noului val, medicul Voichița Lăzureanu a declarat că: "nu e vorba că nu este eficient, dar eficacitatea este mai redusă pe aceste noi tulpini. Este eficient, dar nu 95%, 97%, așa cum am avut la început, pe tulpina inițială".

În ceea ce-i privește pe pacienții care au făcut cele trei doze de vaccin și acum s-au reinfectat, medicul spune că: "vaccinul nu ne scutește de îmbolnăvire. El este eficient ca să nu facem formă severă, să nu avem nevoie de spitalizare. Cei care ne-am vaccinat facem în mod normal o formă mai ușoară de boală, fără să fie nevoie de intervenții medicale, dar depinde de fiecare dintre noi ce alte comorbidități sau coinfecții avem sau cât de vârstnici suntem".

Voichița Lăzureanu, sfat pentru toți

 

"Fiți responsabili. Fiecare pentru el și pentru colectivitatea sau comunitatea în care trăiește. Să respecte regulile general valabile pentru orice fel de boală infecțioasă:

1. Dacă ești bolnav, să nu te duci în colectivitate

2. Dacă ai fost în contact cu cineva să te testezi și să vezi dacă nu cumva te-ai pozitivat

Și alte reguli obișnuite de spălat pe mâini, distanțare sau chiar mască în spațiile închise. Fiecare pe responsabilitatea lui", a mai spus Voichița Lăzureanu.

De ce sunt mulți tineri și copii cu COVID-19 în noul val?

Tulburarea BIPOLARĂ, ce este, cum ȘTII dacă o ai și care sunt cauzele. Mania și impulsivitatea, semnele la care să ai grijă

"Sunt mulți tineri și copii pentru că ei nu au protecție vaccinală deloc. Cei pe care noi îi avem internați sunt din mame care nu s-au vaccinat și atunci copiii nu au protecție deloc și au nevoie de spitalizare, iar tinerii și-au cam pierdut cele 6 luni interval în care sunt descoperiți, după ultimul rapel, și le-a scăzut cantitatea de anticorpi", a conchis medicul infecționist.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel