Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Psihoterapeutul Simona Preda a explicat la Antena 3 ce este trauma emoțională, cum se poate identifica aceasta, dar și cum se poate trece peste ea.
”Trauma este un eveniment care ne perturbă siguranța, care ne pune în pericol indiferent de vârstă și care are un puternic impact emoțional asupra noastră.
Deci, fie că e vorba de o traumă fizică, cum ar fi un accident de mașină, el oricum implică și o traumă emoțională, pentru că suntem oameni și avem și emoții.
Ce se întâmplă în timpul unei traume este că rămânem cumva blocați în evenimentul respectiv, fără să ne dăm seama. Uneori, creierul nostru ca să ne protejeze, uită evenimentul. Dar comportamental emoțional și cognitiv noi regresăm cumva la vârsta respectivă.
De exemplu, dacă pe la 5 ani trăim o traumă, s-ar putea ca în viața noastră de adulți uneori să ne comportăm așa cum ne comportam la 5 ani”, a declarat psihoterapeutul Simona Preda la Sfat de Sănătate de la Antena 3.
De altfel, mai spune specialistul, acesta este modul în care se poate identifica dacă o persoană a trecut printr-o traumă.
”Dacă un eveniment de la maturitate ne aruncă niște reacții emoționale, cognitive, comportamentale, care nu sunt specifice vârstei noastre, fie nou, cei din prezent, este foarte posibil să fie o traumă.
Dacă eu sunt la volan, de exemplu, și cineva pune brusc frână în fața mea și reacțiile corpului meu sunt exacerbate, nu pot să mă reglez, nu pot să-mi revin din evenimentul respectiv, chiar dacă nu s-a întâmplat nimic în prezent, este foarte posibil să aibă legătură cu ceva din trecut”, a mai spus psihologul.
Chiar dacă uneori avem impresia că putem să ”le ducem pe toate” pe umeri, sunt situații în care trebuie să realizăm că avem nevoie de ajutor de specialitate, iar una dintre situații este, potrivit psihoterapeutului, atunci când ”reacțiile noastre nu sunt proporționale cu evenimentele din viața noastră și de preferat ar fi să cerem ajutorul unui specialist.
De preferat ar fi să apelăm la un specialist, pentru că vorbim de inconștient, de lucruri pe care nu le vedem cu ochiul liber și avem nevoie de ceva ghidaj. Altfel, ne putem retraumatiza și putem să facem mai mult rău decât bine dacă încercăm singur”, a mai spus psihoterapeutul.
Potrivit acesteia, există mai multe tipuri de traumă emoțională. ”Există, de exemplu, și cei mai mulți dintre noi experimentăm traume de atașament atunci când în copilărie am simțit că unul dintre îngrijitori, în special mama, nu a putut să fie disponibilă pentru nevoile noastre emoționale și pentru autoreglarea noastră emoțională.
Asta se întâmplă în special în cazul generațiilor noastre, crescute mai mult de bunici. De cele mai multe ori, există traume existențiale care pot fi de exemplu accidente sau violuri care ne amenință viața și nu mai știm ulterior dacă dreptul la viață sau bucuria de a fi în viață este de fapt o bucurie sau este mai mult un pericol.
Există și traume fizice care, cum spuneam mai devreme, au repercusiuni emoționale. Absolut toate traumele noastre presupun o dereglare emoțională, presupun niște emoții atât de puternice încât corpul și creierul nostru nu mai pot să se autoregleze, nu mai pot să-și revină din evenimentul respectiv”, a mai spus specialistul.
În ceea ce privește vindecarea traumelor, psihoterapeutul susține că peste unele putem trece, uneori și singuri, însă ”este un proces foarte, foarte complex, ca o destructurare a unor evenimente și restructurare a evenimentelor respective”, însă nu avem repere și astfel este nevoie de un ajutor de specialitate, de cineva care să ghideze evenimentul”, a concluzionat psihologul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Aceste alimente scad semnificativ...