Cum ne putem controla foamea. Nutriționist: Avem rezerve de grăsime pentru multe săptămâni

cum ne putem controla foamea. FOTO Pexels @ Kevin Malik
Foamea, ”absolut normală și naturală”, susține nutriționistul Cristian Mărgărit. Cum o controlăm astfel încât să nu cedăm poftelor de seară.

Ne dorim o dietă sănătoasă, care să ne aducă întreg aportul de vitamine și minerale, astfel încât seara să nu cădem pradă foamei. Însă există momente în care, oricât de mult ne-am dorit, aceasta se învârte în jurul nostru sub diverse forme, de cele mai multe ori ca o poftă de ceva. De ceva bun, de ceva dulce ori sărat.

Nutriționistul Cristian Mărgărit a explicat la ”Neatza cu Răzvan și Dani” că senzația de foame este una firească, dar a oferit și câteva soluții pentru a-i rezista acesteia, până a doua zi.

”Foamea este o senzație absolut normală și naturală. Cei mai mulți dintre noi avem rezerve de grăsime pentru multe săptămâni. Nu vei păți nimic dacă suferi puțin de senzația de foame.

Foamea, de fapt, ar trebui să fie o stare comună pe care tu o simți, dar care nu mai are impact emoțional. Nu o mai percepi ca pe un pericol, nu o mai percepi ca pe ceva periculos pentru tine, o accepți și mergi cu ea.

Restricția calorică, știm, este demonstrată ca fiind cam singura metodă pentru prelungirea vieșii și cei mai mulți oameni din jurul nostru au probleme cu surplusul de calorii, nicidecum de faptul că mănâncă prea puțin.

Cei mai mulți dintre noi ajungem să mâncăm prea mult, din diverse motive”, a spus Cristian Mărgărit, la  Antena 1.

Dulcele, recompensă sau refugiu emoțional. Dr. Hâncu: Poate duce la mâncare compulsivă

Cum ne putem controla apetitul

Potrivit nutriționistului, apetitul poate fi controlat destul de ușor, important este să identificăm cauza poftelor care ne dau târcoale, în special în a doua parte a zilei sau seara.

”Creierul este o parte, partea emoțională trebuie acoperită pentru că unul dintre mecanismele, mai ales pe termen lung, pentru foamea exagerată, că vorbim aici despre apetitul exagerat, despre apetitul care ne tulbură emoțional sau energetic.

Pe termen lung avem parte de stres, care influențează foamea, stările emoționale, dar evident că alimentația contează enorm.

Ce înseamnă foamea? Organismul cere. Cere nutrienți, în general, dar nu avem niște senzori specifici sau un semnal specific care să spună 'Am nevoie de magneziu. Am nevoie de proteine. Am nevoie de vitamina C'. Nu prea, și el în general cere dulce, sărat, ți-e poftă de câte un aliment gras.

Dacă ne referim la pofte de pizza sau burger sau de cartofi prăjiți, nu este o poftă sănătoasă. Încercăm să identificăm acele pofte sănătoase, când o persoană are poftă de un aliment sănătos. Ai poftă de fructe, de exemplu, poate ai un deficit de vitamina C. Ai poftă de dulce, poate ai un deficit de magneziu și tot așa”, a mai spus Cristian Mărgărit.

Cheia, echilibrul nutrițional între prima masă și următoarele 

De asemenea, mai spune nutriționistul, cel mai important element pe care trebuie să îl urmărim este cel al apetitului de seară, subliniind că într-un fel este bine să mergem la somn cu o senzație ușoară de foame, senzație care poate fi controlată.

”În general, cel mai important element pe care îl urmărim este apetitul seara. Cât de bine poți controla apetitul seara, poți controla să mănânci cu 2-3-4 ore înainte de culcare fără să ți se mai facă foame, înseamnă că îți merge bine.

Și s-a făcut o corelație foarte bună cu cantitatea de proteine de dimineață. Dacă mănânci proteină dimineața, pe toată durata zilei glicemia este mai stabilă și foamea din a doua parte a zilei și seara este mult redusă.

Persoanele care sunt foarte stresate nu pot ține post intermitent, să sară peste micul dejun sau să facă sport, dimineața, pe stomacul gol, atunci când arzi cea mai multă grăsime. Și atunci, acele persoane trebuie să mănânce și proteine dimineața.

Știm cu toții care sunt acele surse de proteine. Începem de la cele animale: ouă, lactate, carne, pește, organe, mă gândesc la un pate de ficat, de casă, și apoi, toate proteinele vegetale. Ele ar trebui să fie dimineața, în dieta noastră, pentru un control bun al apetitului”, a mai spus nutriționistul.

Vezi și: Postul intermitent și contraindicațiile sale. Cine trebuie să îl evite

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel