Zgomotul alimentar, o preocupare...
Coronavirus, China, tratament. China testează un medicament anti-HIV pentru a trata simptomele cauzate de noul tip de coronavirus, care se răspândeşte tot mai rapid în lume, au anunţat duminică reprezentanţii unei companii farmaceutice. Autorităţile chineze din domeniul sănătăţii au solicitat acel medicament pentru a ajuta astfel eforturile guvernului de la Beijing de a limita amploarea crizei, a declarat Adelle Infante, purtătoarea de cuvânt al companiei farma, al cărei sediu se află în North Chicago, Illinois, potrivit Agerpres.
Medicamentul Aluvia, comercializat şi sub denumirea Kaletra, este o combinaţie de lopinavir şi ritonavir. Într-un ghid de recomandări publicat joi, guvernul chinez afirmă că nu există deocamdată un medicament eficient împotriva noului tip de coronavirus, dar sugerează locuitorilor din zonele afectate să ia două pastile de lopinavir/ritonavir şi să inhaleze o doză de alfa-interferon de două ori pe zi.
Autorităţile din domeniul sănătăţii din lumea întreagă depun eforturi uriaşe pentru a preveni o pandemie, după ce peste 2.700 de persoane au fost infectate în China şi 81 au murit după ce au contractat virusul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Zgomotul alimentar, o preocupare...
Pacienții cu dizabilități, abandonați...
Cercetătorii investighează rolul unor...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Schimbările extreme de temperatură...
În fiecare an, peste 8,7 milioane de oameni mor din cauza...