Ce umiditate trebuie să ai în casă pentru a scăpa de răceli și bacterii. Uleiuri esențiale, recomandări și contraindicații

Ce umiditate trebuie să ai în casă pentru a scăpa de răceli și bacterii - FOTO Pexels @doterra
Umiditatea aerului și rolul pe care îl are în cazul răcelilor. Cum se poate îmbunătăți calitatea aerului cu ajutorul uleiurilor esențiale

Umiditatea aerului este esențială pentru o stare de sănătate bună. Pentru o bună funcționare a organismul, umiditatea trebuie să fie cuprinsă între 40 și 60%, aceasta putându-se măsura cu ajutorul unui termohigrometru, cu o temperatură ideală între 18 și 21 de grade.

Dr. Mihail Pautov a explicat în cadrul emisiunii sale, Medicool, de la Antena 1, importanța pe care o are umiditatea în primul rând pentru respirație, dar și ce impact are o umiditate sub 30-40% pentru mucoase.

”Mucoasa tractului respirator are niște organele speciale, cili, asemeni unor fire de păr microscopice, care se află în continuă mișcare ca să împingă spre exterior impuritățile respirate.

 În momentul în care umiditatea scade la 35% ele încep să lucreze mai puțin. Când scădem sub 30%, ele amorțesc și nu se mai mișcă și atunci, un virus sau o bacterie pe care o inspirăm și se pune pe mucoase, în loc să fie aruncată, ea rămâne acolo, penetrează mucoasa și ne îmbolnăvim”, a explicat dr. Pautov.

De asemenea, a mai spus medicul, în cazul în care o persoană răcește, nivelul de umiditate din aer este benefică pentru vindecare, deoarece la o umiditate de peste 40% ajută la vascularizarea, ceea ce duce la refacerea mucoasei, deci la vindecare.

Uleiurile esențiale, recomandări și contraindicații

Pentru a crește calitatea aerului, pentru că în general în interiorul casei se găsesc bacterii, germeni, chiar și alergeni, pot fi folosite o serie de uleiuri esențiale.Mai mult decât atât, mirosurile generate de aceste uleiuri esențiale sunt benefice pentru sănătate - aromaterapie.

Farmacistul Andreea Enache, invitată în emisiune, a dezvăluit câteva dintre combinații, ce pot fi folosite pe parcursul întregii zile.

”Încep cu dimineața. Ce ne ajută să fim mai energici este uleiul de lămâie. Pentru a reuși să ne concentrăm mai bine pe timpul zilei, uleiul de mentă.

Pentru somn, este uleiul de lavandă. Se poate pune în difuzor, într-un colț al camerei, nu foarte aproape de pat, și lăsat să difuzeze”, a spus Andreea Enache, subliniind că 5-10 picături sunt suficiente.

Mai mult, a făcut o precizare foarte importantă, cu privire la ingerarea acestor picături, chiar dacă ele sunt naturale.

”Recomandarea este să nu le înghițiți. Vreau să facem un exercițiu de imaginație și să ne gândim, dacă acestea sunt foarte puternice și nu le putem aplica pe piele pentru că o irită, ce s-a întâmpla dacă le-am înghiți și ar ajunge pe mucoasă, pe tract, pe laringe și faringe”, a mai spus farmacista.

Uleiurile esențiale care curăță aerul din încăpere de bacterii și microbi: patchouli, busuioc, grafefruit. ”Patchouli este o plantă despre care studiile arată că el are eficacitate chiar și asupra stafilococului auriu sau chiar și E-Coli. Busuiocul merge bine pe germeni și bacterii, în timp ce grapefruitul merge mai mult pe organisme unicelulare”, a spus farmacistul.

Uleiuri care induc relaxarea: ylang-ylang, lavandă, patchouli, mușețel. ”Există studii clinice care e arată că lavanda are efect sedativ”, a mai spus Andreea Enache.

Uleiurile care stimulează sistemul imunitar: rozmarin, tămâie, mentă. ”Având proprietăți antiinflamatoare, acționează asupra sistemului respirator, scade inflamația de la nivelul respectiv, iar aceste proprietăți le recomandăm, în general, în difuzor.

Ce uleiuri trebuie evitate în cazul copiilor

Potrivit farmacistei, uleiurile esențiale sunt recomandate a fi folosite la copiii cu vârste de peste 3 luni, iar pentru aceștia doar uleiurile esențiale de lavandă și arbore de ceai.

”În cazul femeilor însărcinate, aceste uleiuri trebuie alese cu foarte multă grijă pentru că unele uleiuri pot avea și caracter avortiv. Dar printre cele mai iubite de acestea sunt cele de lavandă, arbore de ceai sau geranium. 

Din rândul celor care trebuie evitate sunt cele foarte tari, ca menta, eucaliptul, mirtul verde”, a mai spus Andreea Enache.

Vezi și: AROMATERAPIA, beneficii pentru sănătate. Cum te scapă de STRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel