Generația Z și tinerii Millennials...
Cu ocazia Zilei Internaționale de Conștientizare a HPV societăți medicale de referință și organizații non-guvernamentale active în domeniul sănătății au trecut în revistă alături de oficiali din Ministerul Sănătății și alte instituții relevante progresele înregistrate în cadrul programului de vaccinare anti-HPV.
Discuțiile au avut loc în cadrul unei mesei rotunde cu tema “Combaterea cancerului de col uterin - Accelerarea progresului și eliminarea acestuia ca problemă de sănătate publică”, organizată de Fundația Renașterea și găzduită de Ambasada Statelor Unite ale Americii la București.
În acest context, au fost identificate o serie de soluții și recomandări menite să crească rata de acoperire vaccinală în rândul populației, astfel încât să se elimine în viitor cancerele determinate de infecția cu HPV (Human Papilloma Virus).
“Pentru eliminarea cancerelor determinate de HPV este nevoie de parteneriat și de dialog deschis. Nicio entitate nu poate controla de una singură această provocare majoră de sănătate publică, fiind nevoie de sinergie între societatea civilă, autorități, profesioniștii din domeniul sănătății.
Vă felicit cu acest prilej prentru eforturile pe care le depuneți pentru a construi o Românie mai sănătoasă, pentru generațiile de azi și cele viitoare. Angajamentul sectorului privat a fost și este esențial pentru obținerea de rezultate și felicit compania MSD pentru eforturile sale și pentru că transformă sănătatea femeilor într-o prioritate pe termen lung”, a adaugat Excelența Sa, Kathleen Kavalec, Ambasador al Statelor Unite ale Americii în România.
”Ministerul Sănătății este un promotor activ al vaccinării și alocă resurse foarte mari în această direcție. Cu resursele acestui Minister am vaccinat peste 100.000 de fete în cadrul programului de vaccinare anti-HPV. Acum este momentul pentru o nouă abordare.
După ani de discuții, am hotărât că putem să compensăm vaccinurile și să creștem foarte mult accesul la vaccinare, nu doar pentru fetele deja eligibile, ci și pentru femeile cu vârstă cuprinsă între 18 și 45 de ani, și chiar și pentru băieți.
Resursele financiare utilizate pentru compensarea vaccinurilor într-un viitor apropiat sunt de la Ministerul Sănătății și vor fi transferate Casei Naționale pentru Asigurări de Sănătate, astfel încât să putem include vaccinurile pe o listă care să permită vaccinarea adulților sau a pacienților cu boli cronice.
Ne dorim în continuare să facilităm accesul pentru categoriile eligibile la momentul actual. Cu cât avem mai multe persoane vaccinate, cu atât problema de sănătate publică poate fi mai bine controlată”, a declarat Prof. dr. Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății.
Alexandru Rafila (Ministerul Sănătății), Mihaela Geană (președintele Fundației Renașterea), Exelența sa Kathleen Kavalec (Ambasador al SUA în România) și Marcelo Pascual Morales (Director General MSD România și R. Moldova). FOTO: Fundația Renașterea
În cadrul întâlnirii, reprezentanții Fundației Renașterea au pus accentul pe acțiunile de informare și conștientizare în rândul părinților, ca intervenții suport extrem de importante în susținerea programului de vaccinare anti-HPV.
Activitățile din cadrul Campaniei de promovare a programului de vaccinare anti-HPV - #HotărăștePentruViitor - desfășurate în județele Constanța, Bacau, Iași și Vrancea au fost apreciate de către părinți ca binevenite și utile.
Conform declarațiilor părinților participarea la atelierele infomative a contribuit la accelerarea deciziei de vaccinare anti-HPV a copiiilor lor. Marea majoritate a părinților, peste 80%, au precizat că și-au îmbunătățit cunoștințele privind infecția HPV și rolul vaccinului.
De asemenea, 75% dintre părinții care au dat curs sondajului consideră că intervenția i-a ajutat să decidă privind vaccinarea, iar 56% au raportat că intenționează să își vaccineze anti-HPV copilul.
”Existența acestei campanii de vaccinare gratuită, implicarea instituțiilor și a medicilor de familie sunt extrem de importante pentru ca procesul de vaccinare să fie eficient.
Toate aceste eforturi, de facilitare a vaccinării și a screeningurilor, trebuie să fie, însă, precedate de campanii de informare documentate și adaptate publicului țintă.
Campania de informare #HotărăștePentruViitor este un exemplu de astfel de colaborare, care contribuie la educarea publicului-țintă: părinții.
Ne aflăm într-un punct fără precedent în istoria imunizării în România, în care cererea din partea părinților este într-un trend pozitiv, pornind de la lansarea programului din 2020.
Această campanie a permis întâlnirea medicilor cu părinții, față în față, și, creșterea gradului de informare și acceptanței imunizării anti-HPV”, a declarat doamna Mihaela Geoană, președintele Fundației Renașterea.
Tot sub patronajul Ministerului Sănătății, Societatea Națională de Medicina Familiei și Societatea Română de HPV au implementat în paralel o intervenție de informare - educare țintită pe furnizorii de servicii din prima linie - medici de familie, asistenți medicali și asistenți medicali comunitari.
Discuțiile purtate au condus la o serie de idei privind soluțiile de optimizare a programului național de vaccinare comunicate cu acest prilej de Dr. Gindrovel Dumitra, medic de familie și coordonatorul grupului de vaccinologie din cadrul SNMF.
”Un prim aspect care necesită optimizarea pentru Programul Național de Vacinare anti-HPV este eliminarea cererii. Cererea, în acest moment, este un instrument util pentru Ministerul Sănătății, care era perfect justificat în 2017.
Dar pentru rostogolirea acestui bulgăre de încredere, ar trebui să renunțăm la ea. A doua nevoie pentru îmbunătățirea vaccinării este extinderea elegibilității și la băieți și salutăm inițiativa domnului Ministru Rafila și interesul acordat pentru a permite această extindere.
Ne dorim să ajungem de la un grad de vaccinare al băieților similar celor din alte țări”, a declarat Dr. Gindrovel Dumitra. Reprezentantul SNMF și-a exprimat intenția de a continua Caravana pentru medici și în alte județe unde rata de vaccinare este scăzută.
Reprezentanții organizațiilor nonguvernamentele, al societăților profesionale și structurilor guvernamentale participante, precum și ai industriei farmaceutice - Ministerul Sănătății, Institutul Național de Sănătate Publică, Direcții de Sănătate Publică Județene, Societatea Națională de Medicina Familiei, Societatea Națională de Epidemiologie, Asociaţia Medicilor de Familie București-Ilfov, Asociația Română pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie, Fundația Renașterea, Asociația Mame pentru Mame și MSD România au recunoscut progresele și în domeniul vaccinării anti-HPV în România, exprimându-și disponibilitatea de a contribui la dezvoltarea în continuare a programului.
Totodată, a fost subliniată importanța asigurării unui finanțări adecvate a intervențiilor cu caracter preventiv, ce trebuie văzute nu ca o cheltuială cu sănătatea, ci ca investiție în sănătatea societății românești.
”Salutăm progresele Programului Național de Vaccinare anti-HPV, consecință a eforturilor depuse în egală măsură de autorități, de profesioniștii în sănătate și reprezentanții societății civile.
Ne bucurăm să asistăm la o creștere a gradului de conștientizare și acceptanță a vaccinării de către părinți care s-a reflectat și într-o creștere a numărului cererilor de vaccinare anti-HPV, de la an la an. România are nevoie în continuare de eforturi susținute în acest sens, având în vedere nevoia de a contracara povara mare a cancerelor determinate de infecția cu HPV. Vom continua să oferim sprijinul nostru tuturor celor implicați în eliminarea acestor tipuri de cancere”, a declarat Marcelo Pascual Morales, Director General MSD România şi Republica Moldova, potrivit unui comunicat al Fundației Renașterea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Persoanele asigurate beneficiază de o...
Alimentația în sezonul rece poate fi...