Această metodă simplă ne ajută să...
Apa este foarte importantă, atât pentru a simpla hidratare, cât și să prevină problemele de sănătate la nivelul aparatului urinar, de la simple infecții până la tumori. Specialiștii recomandă un consum de 2 litri de lichide, în care sunt incluse și sucurile, ceaiurile, supele, precum și fructele care au un aport important de apă, ce duce la o hidratare reală.
Ce mai trebuie reținut este faptul că acest consum de apă trebuie adaptat în funcție de sezon, de vârstă, de kilograme, dar și de activitatea fizică.
”Apa este esențială pentru viață. O mare parte din corpul nostru este formată din apă, este un foarte bun mediu de transport al mineralelor și fără apă nu putem trăi. Fără mâncare putem trăi o perioadă foarte mare de timp, pe când fără apă nu.
Mai ales în condițiile acestea, în care temperaturi sunt ridicate, aportul de apă trebuie să fie mai crescut decât de obicei”, a explicat urologul Gheorghe Niță în emisiunea ”Neatza cu Răzvan și Dani” de la Antena 1.
Cât privește cantitatea de apă, medicul susține că cei 2 litri recomandați sunt ”o normă generală”, dar care trebuie ”adaptată la condițiile în care stăm, la greutate, la consumul altor alimente, cum ar fi fructele, de exemplu, care conțin foarte multă apă”, subliniind că așa se spune, ”doi litri de apă pe zi”, la un om mediu. Asta în timp ce pentru copii, necesarul de apă trebuie să ajungă la măcar un litru, dar și să se evite genul de băuturi foarte dulci, fie că este vorba de cele carbogazoase, fie că este vorba de sucurile de fructe.
Pentru acele persoane care afirmă că nu le este sete, motiv pentru care nici nu consumă apă, medicul are câteva sfaturi.
”Ideal ar fi să bea conștient, la intervale regulate de timp să bem câte un pahar de apă, în felul acesta vom ajunge ușor la cei doi litri. În general, să știți, că cei doi litri degeaba îi bem seara, ideal ar fi să fie într-un interval constant, pe parcursul întregii zile, mai ales în perioada aceasta călduroasă”, a mai spus medicul.
Întrebat dacă la cei doi litri de apă se poate trece și berea, care conține și ea apă, urologul a explicat că da, cu o precizare importantă: consumul moderat de alcool, doza recomandată pentru o femeie fiind de o unitate de bere, în timp ce bărbații au voie două unități de bere, asta pentru a nu se produce deshidratarea.
Apă plată sau minerală, care este mai bună? Medic: Important e să beți
”Din păcate, foarte multe boli din sfera aparatului urinar rezultă de la consumul inadecvat de apă. Și aici mă refer la banalele infecții urinare, care sunt frecvente la femeile care nu consumă lichide suficiente, până la boli grave, cum ar fi tumorile aparatului urinar, care se fac tot din cauza substanțelor nocive din urină care devin astfel foarte concentrate și care pot acționa negativ asupra vezicii urinare.
Deja când a ajuns la mine este îngrijorat de ceea ce are, fiind diagnosticată deja o afecțiune și nu prea mai are rostul să umble în trecut. Însă, întotdeauna, în recomandările noastre de specialiști este și chestiunea aceasta de a consuma lichide suficient”, a mai spus medicul urolog.
Migrenele pot fi cauzate și de deshidratare, pe lângă stres, schimbările hormonale, anumite tipuri de alimente sau chiar poluarea care este tot mai frecventă, mai ales în zonele aglomerate.
Medicul Laura Ene, specialist în diabet și boli metabolice, a venit cu câteva recomandări în privința hidratării, care se poate realiza foarte bine atât prin consumul de lichide, cât și prin cel de fructe și legume. De altfel, spun specialiștii, adevărata hidratare a corpului este dată de consumul de fructe, în deosebi de cele de sezon.
”Dacă se întâmplă să bei cu doar jumătate de litru mai puțină apă decât necesarul zilnic, capacitatea ta de concentrare va scădea cu 20%. Multe dintre migrenele care te apasă pot fi cauzate de deshidratare.
Dar ce bem pentru o bună hidratare?
Apă - cel puțin 25 de mililitri de apă pentru fiecare kilogram din corp
Apă infuzată cu felii de fructe și frunze de mentă sau busuioc
Ceai neîndulcit
Smoothieuri (nu freshuri!) obținute prin mixarea în blender a amestecurilor de fructe și de legume, la care se adaugă apă
Și... ce mâncăm?
Legume și verdețuri proaspete (castravete, salată verde, țelină, roșii, ardei. conopidă, spanac, broccoli)
Supe de legume, supe slabe de pui sau ciorbe de pește, fără adaos de ulei, acrite cu borș sau zeamă de varză
Folosește toate armele pe care le ai la dispoziție pentru a trece cu bine peste această perioadă călduroasă și pentru a-ți păstra prospețimea. Ritualul de hidratare te va ajuta să îți menții energia la cote înalte și să te bucuri de o stare generală bună de sănătate”, a scris dr. Laura Ene pe contul său e Instagram. Citește mai departe AICI.
”Litiaza renală (pietrele la rinichi) este una dintre primele boli descrise în literatura de specialitate, încă din antichitate. Urina este un mediu în care sunt dizolvate foarte multe substanțe nocive pentru organism, care nu ne mai trebuie, sunt foarte multe săruri minerale acolo, și în anumite situații, aceste săruri minerale se pot aglomera și pot duce la formarea calculilor, a pietrelor, a unor formațiuni dure, care pot pune probleme, cu timpul”, a explicat dr. Gheorghe Niță, medic primar urolog, doctor în științe medicale, în emisiunea ”Neatza cu Răzvan și Dani” de la Antena 1.
Cât privește mărimea pietrelor la rinichi, aceasta este dată de stadiul de evoluție, de la mic către mare.
”Se formează mici fragmente, inițial, care atâta timp cât stau în cavitățile renale nu deranjează cu nimic. Urina trece pe lângă ele, nici nu ști că le ai. Până la o anumită dimensiune, ele se pot elimina cu o durere foarte ușoară, de scurtă durată pe care o simți la un moment dat.
De la rinichi pleacă un canal foarte subțire, ureter, care leagă rinichiul de vezica urinară, care permite pasajul unor calculi de până la 6 mm. De aceea, dacă am un calcul de 2 mm acesta se poate elimina fără cine știe ce probleme. Dacă avem un calcul ceva mai mare, de 6-7 mm, el poate rămâne și bloca acel canal urinar și atunci urina nu se mai poate elimina și apar acele dureri, așa-numita colita renală”, a mai spus medicul. Citește mai departe AICI.
Vezi și: Consumul excesiv de apă, dăunător. Poate afecta funcționarea creierului
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Trei factori de risc majori duc la...