Alimentația în sezonul rece poate fi...
Cancer de col uterin. "Prezentarea mea s-a referit la cancer şi discuţia am făcut-o pe o problemă a ţării noastre, cancerul de col uterin, o boală care afectează şi lumea vestică, şi lumea mai puţin dezvoltată. E o problemă la care avem soluţii şi de prevenire - fiindcă şi despre profilaxie am vorbit, combinaţia screening-ului şi a vaccinării -, dar, în acelaşi timp, am pus în discuţie eventualele eşecuri ale profilaxiei, cu referire directă la vaccinare şi screening şi la combinaţia dintre ele", a declarat, marţi, Patriciu Achimaş-Cadariu, potrivit Agerpres, despre prezentarea susținută la World Health Summit 2019, forumul cel mai important din lume în privinţa politicilor de sănătate.
El a fost singurul român prezent la summit-ul de la Berlin.
"Forumul reprezintă cea mai importantă organizare de politici de sănătate la nivel mondial. El este organizat anual şi tematica este extrem de complexă, priveşte parte de boli transmisibile, nontransmisibile, politici de sănătate, priorităţi, crize care pot să apară şi politici pe termen lung, ţinând cont de evoluţia cercetării şi de noile cuceriri în domeniul cercetării medicale. Participarea mea a fost alături de un grup, invitaţia fiind făcută de prof. Frank Ruhli, directorul Institutului de medicină evoluţionistă de la Universitatea din Zurich, una dintre universităţile care face parte din grupul central. Fiecare vorbitor din workshop a prezentat câte o latură a aplicaţiei în specialitatea proprie a acestui concept, care încearcă să explice nu numai de ce, ci şi cum se petrec îmbolnăvirile, printr-o perspectivă şi antropologică, dar şi de evoluţie a organismelor, a speciei umane", a mai spus Patriciu Achimaş-Cadariu.
Ediţia din acest an a World Health Summit a avut loc în perioada 27-29 octombrie, la Berlin, sub înaltul patronaj al cancelarului german Angela Merkel, al preşedintelui francez Emmanuel Macron şi al preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Alimentația în sezonul rece poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Acest truc simplu te scapă rapid de...