Cancer de col uterin: proiectul european ce va ajuta peste 30.000 de femei să ajungă la medic

Vaccinul contra HPV
Un proiect ce a fost lansat azi vizează testarea a peste 30.000 de femei pentru depistarea cancerului de col uterin. Femeile provin din satele izolate ale țării, unde accesul la asistența medicală este dificil.

Aproximativ 30.000 de femei din zone izolate ale României vor fi testate pentru depistarea cancerului de col uterin, printr-un proiect european în valoare de două milioane de euro, potrivit agerpres.ro.

„Am lansat un nou proiect finanţat din fonduri europene în colaborare cu Registrul de Cancer din Norvegia prin care urmărim testarea a 30.000 de femei din zone izolate ale României, din Munţii Apuseni, regiuni de graniţă, etnii. Predominant mergem pe populaţie de etnie romă, dar vom aborda şi comunităţi de ucraineni, ruşi lipoveni, slovaci şi populaţie maghiară, toate cu obiceiuri diferite, care stratifică riscul lor de a face leziuni, precursori ale cancerului de col uterin pe care noi încercăm să le depistăm cu ajutorul unităţilor mobile. Acest proiect aduce nou şi evaluările colposcopice în teritoriu şi chiar tratamente”, a declarat medicul oncolog Florian Nicula, coordonatorul proiectului.

Paciente din 100 de localități

Femeile testate au vârste între 25 şi 64 de ani și provin din 100 de localităţi.
„Vom testa 30.000 de femei din 100 de localităţi rurale, sunt cuprinse 20 de comune cu satele aferente, în care vom instrui mediatori sanitari ce vor informa populaţia în propria limbă şi cu ajutorul unor fluturaşi traduşi în limbile respective, după care vor întocmi liste cu femeile care acceptă să fie testate, după care ne deplasăm cu unităţile mobile şi facem teste rapide HPV care ne vor permite să punem diagnosticul în teren în două ore, fără să mai venim cu testele de laborator la Cluj-Napoca, după care putem institui în acelaşi timp evaluările colposcopice şi tratament la cazurile pozitive”, a mai spus Florian Nicula.

În cadrul proiectului vor fi vaccinate împotriva HPV şi 1.000 de fetiţe din comunităţile respective. Proiectul va fi implementat pe parcursul a doi ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel