Campioană olimpică la scrimă, îndemn la vaccinare anti-COVID: femeile însărcinate prezintă un risc mai mare de complicații

Loredana Dinu, campioană olimpică la scrimă  FOTO: Cristian Nistor/Facebook Ro Vaccinare
Campioană olimpică la scrimă în 2016, Loredana Dinu, s-a vaccinat anti-COVID în trimestrul al treilea de sarcină.

Loredana Dinu, campioană olimpică a României la scrimă la Rio de Janeiro, în 2016, s-a vaccinat împotriva COVID, fiind însărcinată în trimestrul al treilea.

”Perioada aceasta pandemică ne-a schimbat viața, ne-a făcut mai responsabili față de noi și față de cei dragi, ne-a adus îngrijorare, iar teama de a-i pierde pe cei apropiați ne-a consumat pe mulți dintre noi. Dar, oricât de mari au fost provocările, viața noastră a continuat, adaptându-ne și învățând, zi de zi, să trăim cu acest virus.

Personal, de câteva luni, împreună cu soțul meu trăiesc cea mai frumoasă experiență, deoarece am aflat că vom deveni părinți. După o discuție cu medicul meu, care mi-a explicat că femeile însărcinate prezintă un risc mai mare de complicații ale bolii COVID-19 în timpul sarcinii, fiind mai susceptibile de a avea complicații, sau un posibil risc crescut de naștere prematură și/sau terapie intensivă pentru nou-născut, am ales să fac doza 3 a vaccinului în trimestrul al III-lea de sarcină, pentru a nu pune viața bebelușului în pericol. În continuare, amândoi suntem bine și abia așteptăm să ne cunoaștem.

Alegeți și voi să vă vaccinați, pentru a reveni cu toții la o viață normală, în care să ne putem bucura unii de ceilalți. Sărbători liniștite vă doresc tuturor!”, transmite Loredana Dinu, pe pagina de Facebook a celor de la Ro Vaccinare.

Președintele Societății de Obstetrică și Ginecologie din România (SOGR), medicul Daniel Mureșan, recomandă vaccinarea gravidelor. ”Vaccinarea este o procedură care salvează vieți, care ne ferește de forme grave și care contribuie la nașterea unui copil sănătos! Femeile se pot vaccina dinainte de a fi gravide, în timpul sarcinii, încă din primul trimestru al sarcinii, dar și în lăuzie. Infecția sarcinii este mai periculoasă, ca manifestare, decât în afara acesteia”, afirmă prof. univ. dr. Daniel Mureșan, președintele SOGR, pentru reprezentanții Ro Vaccinare.

Potrivit acestuia, ”vaccinarea împotriva COVID-19 în sarcină sau în timpul alăptării este recomandată ca singura intervenție eficientă care reduce riscurile îmbolnăvirii și pe cele asociate trecerii prin boală (complicații pentru mamă și copil, risc de naștere prematură, de admisie în terapie intensivă, risc de deces).”. Pe pagina de Facebook a Ro Vaccinare, mesajul de mai sus apare alături de un video, realizat de Biroul OMS România - World Health Organization Office for Romania, în care medicul Daniel Mureșan vorbește despre gravidele care s-au îmbolnăvit de infecția COVID și importanța vaccinării.

Medicul Radu Vlădăreanu lansează un apel către gravide să se vaccineze împotriva infecției COVID. Doctorul sfătuiește gravidele să nu amâne vaccinarea până după naștere deoarece ”ar fi prea târziu”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel