Boala Alzheimer: ce legătură are cu consumul de fructe de pădure sau vin

Teste Covid-19
Boala Alzheimer ar putea avea o legătură cu consumul redus de flavonoide din copilărie sau tinerețe, spun cercetătorii. 

Adulții mai în vârstă care au consumat cantități mici de alimente bogate în flavonoide, cum ar fi fructe de pădure, mere și ceai, au fost de două până la patru ori mai predispuși să dezvolte boala Alzheimer și demențele aferente la vârste mai înaintate, comparativ cu persoanele al căror aport a fost mai mare, potrivit unui nou studiu condus de oamenii de știință de la Centrul de cercetare în nutriție umană al USDA Jean Mayer pentru îmbătrânire (USDA HNRCA) la Universitatea Tufts.

Studiul epidemiologic la 2.800 de persoane în vârstă de peste 50 de ani a examinat relația pe termen lung între consumul de alimente care conțin flavonoide și riscul de boală Alzheimer (AD) și boala Alheimer cu demențele aferente (ADRD). În timp ce multe studii au analizat asocierile dintre nutriție și demențe pe perioade scurte de timp, studiul publicat astăzi în American Journal of Clinical Nutrition a analizat expunerea de peste 20 de ani.

Flavonoidele sunt substanțe naturale care se găsesc în plante, inclusiv fructe și legume precum pere, mere, fructe de pădure, ceapă și băuturi pe bază de plante precum ceaiul și vinul. Flavonoidele sunt asociate cu diverse beneficii pentru sănătate, inclusiv inflamații reduse. Ciocolata neagră este o altă sursă de flavonoide.

Trei tipuri de flavonoide, importante

Echipa de cercetători a stabilit că un aport scăzut a trei tipuri de flavonoide a fost legat de un risc mai mare de demență, în comparație cu un aport mai mare.

• Consumul scăzut de flavonoli (mere, pere și ceai) a fost asociat cu dublul riscului de apariție a ADRD.

• Un aport scăzut de antocianine (afine, căpșuni și vin roșu) a fost asociat cu un risc de patru ori mai mare de apariție a ADRD.

• Aportul puțin redus de polimeri flavonoizi (mere, pere și ceai) a fost asociat cu dublul riscului de a dezvolta ADRD.

Rezultatele au fost similare pentru AD.

Cercetatorii au analizat șase tipuri de flavonoizi și au comparat nivelurile de aport pe termen lung cu numărul de AD și ADRD diagnosticate mai târziu în viață. Ei au descoperit că un aport scăzut (la mai puțin de 15 procente) din trei tipuri de flavonoide a fost legat de un risc mai mare de demență în comparație cu un aport mai mare (mai mare de 60%).

Studiul, aici.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Cel mai bun calmant natural. O singură cană din acest ceai face minuni

Crossuri externe

pixel