Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Avocado scade riscul de a dezvolta boli cardiovasculare și boli coronariene. Cel mai recent studiu arată că două porții de avocado pe săptămână protejează inima. Studiul a inclus peste 110.000 bărbați și femei din Statele Unite care au fost urmăriți timp de 30 de ani, a demonstrat că un consum de 2 porții de avocado pe săptămână au redus riscul bolilor cardiovasculare cu 16% și al bolii coronariene cu 21%.
Concluzia a fost publicată recent în Journal of the American Heart Association de către o echipă formată din specialişti de la Harvard Medical School şi instituţii afiliate.
Cercetătorii arată că fructul de avocado oferă protecţie în faţa afecţiunilor cardiace. Ipoteza pare a fi confirmată după ce specialiştii au urmărit comportamentul de consum a peste 110.000 de profesionişti din domeniul sănătăţii. Astfel, participanții care au mâncat săptămânal cel puţin două porţii de avocado au prezentat un risc de boli cardiovasculare mai mic în comparaţie cu cei care au mâncat rar superalimentul. De asemenea, înlocuirea anumitor produse de origine animală, precum unt, brânză, cu avocado a fost asociată reducerii riscului de apariţie a afecţiunilor cardiace.
Vezi și: Avocado, bun pentru IMUNITATE în înlocuitor pentru CARNE. Când devine PERICULOS pentru sănătate
“Studiul nostru oferă dovezi suplimentare că aportul de grăsimi nesaturate de origine vegetală poate îmbunătăți calitatea alimentaţiei și este o componentă importantă în prevenirea bolilor cardiovasculare”, consideră dr. Lorena S. Pacheco, autorul principal al cercetării.
De-a lungul a 30 de ani, cercetătorii americani au urmărit evoluţia stării de sănătate a peste 68.780 de femei cu vârste cuprinse între 30 și 55 de ani și peste 41.700 de bărbați cu vârste între 40 și 75 de ani. Toți participanții la studiu lucrau în domeniul sanitar.
La începutul cercetării, în istoricul medical al acestora nu se aflau cazuri de cancer, boli coronariene și accident vascular cerebral. De-a lungul timpului, cercetătorii au identificat 9.185 de evenimente de boală coronariană și 5.290 de accidente vasculare cerebrale. Specialiştii au evaluat dieta participanților prin intermediul unor chestionare de frecvență alimentară oferite la începutul studiului, apoi la fiecare patru ani.
Cercetătorii au calculat aportul de avocado prin intermediul unei întrebări despre cantitatea și frecvența consumării acestuia. O porție echivalează cu jumătate de fruct.
Participanții la studiu care au consumat cel puțin două porții de avocado în fiecare săptămână au prezentat un risc cu 16% mai mic de boli cardiovasculare și un risc cu 21% mai mic de boli coronariene, în comparație cu cei care au consumat rar sau deloc fructul.
Înlocuirea zilnică a unei jumătăți de porție de margarină, unt, ou, iaurt, brânză sau cărnuri procesate cu aceeași cantitate de avocado a fost asociată cu un risc cu 16% până la 22% mai mic de evenimente cardiovasculare.
Vezi și: Avocado are beneficii pentru INIMĂ, dar și pentru siluetă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Aceste alimente scad semnificativ...