Această vitamină îți protejează...
7 mai este Ziua Mondială de Luptă Împotriva Astmului. Specialiștii din întreaga lume atrag atenția asupra acestei boli care poate fi ținută sub control. Societatea Română de Pneumologie organizează testări gratuite (spirometrii) în București pentru pacienți și persoane la risc.
„STOP pentru astm este sloganul sub care se desfășoară în acest an Ziua Mondială de luptă împotriva astmului. Pacienții trebuie să facă testări periodice (spirometrii), să evalueze detaliat simptomele împreună cu medicul și, cel mai important, să ia tratamentul cu acuratețe. Astfel astmul poate fi controlat " a anunțat, astăzi, prof. dr. Ruxandra Ulmeanu, președintele Societății Române de Pneumologie.
Spirometriile sunt testările cele mai simple, neinvazive, nedureroase și deloc consumatoare de timp pe care le poate face cineva cu probleme respiratorii.
„De peste 11 ani facem în luna mai, cu ocazia zilei mondiale a astmului, testări gratuite pentru pacienții diagnosticați și pentru persoanele la risc. Și anul acesta oferim spirometrii gratuite pe 11-12 mai, în curtea Spitalului Colțea, cu intrare dinspre Bdul Ion C. Brătianu. Sperăm să vină cât mai mulți oameni." adaugă prof. dr. Ruxandra Ulmeanu.
Conform datelor Societății Române de Pneumologie, în România, sunt aproximativ 1.000.000 de oameni care suferă de astm bronșic,iar 10% dintre ei au astm sever. În fiecare săptămână, 1 din 5 pacienți cu astm sever suferă o criză atât de intensă, încât nu poate solicita ajutor. Costul total anual al astmului în Europa este estimat la 19,3 miliarde Euro , iar în fiecare an, 30% dintre pacienți lipsesc de la serviciu / școală din cauza unei spitalizări / tratament de urgență pentru astm. Absenteismul ajunge, în medie, la 7 zile/an/pacient. Pe 1 pacient din 5, simptomele de astm îl împiedică total să muncească sau să studieze.
Astmul este o boală cronică ce afectează căile respiratorii, nu poate fi vindecată, dar poate fi ținută sub control. Scopul tratamentului este reducerea și prevenirea atacurilor de astm, denumite și episode sau crize și care se manifestă prin tuse, dispnee, respirație șuierătoare, senzație de sufocare, anxietate. Acestea pot fi prevenite prin controlul unor factori de risc:
fumatul: aproximativ jumătate dintre cazurile noi de astm apar la fumători;
mediul de la serviciu: astmul ocupațional apare ca o reacție la alergeni de la locul de muncă;
mediul de acasă: praful, acarienii, gândacii (este demonstrat că oamenii care trăiesc în case infestate cu gândaci au de patru ori mai multe șanse să facă astm decât ceilalți)
Organizația Mondială a Sănătății atrage atenția că schimbările climatice și poluarea au impact direct asupra sănătății oamenilor și mai ales a sănătății plămânului. Creșterea continuă a temperaturilor va conduce la creșterea poverii astmului.
Mulți pacienți români nu își iau tratamentul, atrag atenția medicii specialiști. Cea mai importantă cauză este uitarea: 49% dintre pacienți uită să își administreze medicația zilnic. Apoi, aproape jumătate dintre pacienți (47%) renunță la medicație când se simt mai bine, cu toate ca astmul este o boală cronică. Alte motive pentru care pacienții renunță la tratament sunt teama de efecte adverse (33%), credința că medicamentele sunt inutile (26%), credința că medicația afectează viața de zi cu zi (24%). 40% dintre pacienți renunță la medicația inhalatorie din motive financiare.
Cele mai frecvente trei expresii folosite de pacienți pentru a descrie criza astmatică sunt: lipsa de aer, sufocare și frică.
Pacienții cu astm sever au o calitate a vieții scăzută, au simptome zilnice, fac exacerbări frecvente, se internează des, lipsesc de la școală / serviciu, au activitate fizică limitată.
Pentru tratamentul astmului sever se recomandă stabilirea fenotipului în funcție de care medicul decide un tratament personalizat. Specialiștii au elaborat pentru prima dată la sfârșitul anului 2018 primul GHID dedicat ASTMULUI SEVER și dificil de tratat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Această vitamină îți protejează...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Trei factori de risc majori duc la...
Zgomotul alimentar, o preocupare...