Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Animalele de companie, oricât de jucăușe și curate ar fi, pot reprezenta un risc pentru sănătate. Câinii și pisicile pot afecta sănătatea noastră. Cercetătorii au descoperit diferite substanțe toxice în excrementele animalelor de companie.
Aminele aromatice sunt substanțe chimice care se găsesc în fumul de tutun și în coloranții utilizați în produse cosmetice, textile și materiale plastice. Acestea pot provoca cancer. Studiul a arătat că fumul de tutun nu a fost o sursă majoră de expunere pentru animalele de companie, sugerând că produsele din urmă au fost probabil principalii vinovați.
Condus de cercetătorii de la NYU Grossman School of Medicine, studiul a identificat opt tipuri de amine aromatice în excremente animalelor de companie. De asemenea, a găsit urme de substanțe chimice în mai mult de 38% din probele de urină prelevate de la un grup separat de animale de companie, arată Science Direct
”Descoperirile noastre sugerează că animalele de companie intră în contact cu amine aromatice care se scurg din produsele din mediul casnic. Deoarece aceste substanțe au fost legate de cancerul de vezică urinară, cel colorectal și de alte forme de cancer, rezultatele noastre pot explica de ce atât de mulți câini și pisici dezvoltă astfel de boli”, spune dr. Sridhar Chinthakindi, bursier postdoctoral la NYU Langone Health.
El adaugă că rezultatele sugerează că, în afară de astfel de expuneri directe, animalele de companie sunt probabil expuse indirect.
De exemplu, cercetările anterioare au arătat că un medicament comun pentru controlul puricilor numit amitraz poate fi descompus într-o amină aromatică numită 2,6-dimetilanilină de către microbii care trăiesc în sistemele digestive ale animalelor. Aceasta a fost cea mai comună amină aromatică detectată în noul studiu, reprezentând aproape 70% dintre cele găsite la câini și aproape 80% dintre cele găsite la pisici.
Investigațiile anterioare ale autorilor studiului au măsurat alte substanțe chimice care perturbă hormonii, printre care ftalați, melamină și bisfenoli din urina animalelor de companie. Cu toate acestea, noul studiu este primul conceput pentru a explora expunerea animalelor de companie la aminele aromatice din gospodărie, potrivit lui Chinthakindi.
Vezi și: Postul negru, cheia tinereții. Dr. Cezar: E bun pentru echilibru și pentru regenerarea organismului
Cercetătorii au stabilit că substanțele chimice pot afecta inclusiv sănătatea umană.
”Deoarece animalele de companie sunt mai mici și mai sensibile la toxine, ele servesc drept indicatori de pericol excelenți pentru evaluarea riscurilor chimice pentru sănătatea umană. Dacă animalele de companie sunt expuse la toxine în casele noastre, atunci ar trebui să ne gândim și la propria expunere”, spune dr. Kurunthachalam Kannan, profesor la Departamentul de Pediatrie al NYU Langone.
Kannan, de asemenea profesor la Center for Investigation of Environmental Hazards din NYU Langone, avertizează că rămâne neclar ce niveluri de amine aromatice pot fi tolerate în siguranță de către animalele de companie și că, până în prezent, nu a fost stabilită nicio limită de către organizațiile de reglementare pentru a ne proteja de aceste amine.
El adaugă că autorii studiului urmăresc să exploreze legătura dintre expunerea la amine aromatice și cancerul vezicii urinare, al tiroidei și cel testicular la animalele de companie.
Vezi și: Activitatea fizică, necesară. Ce și câte boli pot fi prevenite dacă faci puțină mișcare
Boala zgârieturii de pisică este transmisă prin mușcătură, înțepătură, zgârietură sau saliva unei pisici infectate. Pisicile sunt doar purtătoare ale bacteriei, nu dezvoltă boala ci doar găzduiesc agentul infecțios în salivă și pe gheare. Dr. Anca Elena Ianitcaia, medic specialist boli infecţioase explică cum ne putem infecta.
”Boala zgârieturii de pisică, ce e cunoscută și sub denumirea de boala ghearelor de pisică sau limfoadenita subacută regională, este cauzată de infecția cu bacteria Bartonella Henselae, care este prezentă în saliva pisicii.
Purtătoare ale acestei bacterii sunt de cele mai multe ori animalele cu vârsta mai mică de 1 an. Cel mai adesea transmiterea bacteriei la om are loc prin mușcătura sau zgârietura de pisică.
Bacteria însa poate pătrunde în organismul uman și dacă pisica infectată linge o rană deschisă de la nivelul pielii”, explică dr Elena Ianitcaia.
Vezi și: Alimentele picante, riscante pentru sănătate. Când devin un pericol și ce se întâmplă în organism
Toxoplasmoza are o rată a infectării mult mai crescută în regiunile ce prezintă un climat cald şi umed, la o altitudine joasă, întrucât ouăle acestui parazit supravieţuiesc mai bine în aceste medii înconjurătoare.
În general, cei care prezintă riscul de a suferi de toxoplasmoză sunt femeile gravide şi indivizii cu un sistem imunitar deficitar, precum persoanele afectate de HIV/SIDA.
Am discutat cu prof. univ. dr. Carmen Dorobăț despre ce complicații pot surveni în urma infecției. Medicul a explicat în exclusivitate pentru DC Medical, ce trebuie să facem atunci când avem în preajmă pisici.
”Toxoplasmoza este o boală care este căutată la femeile care sunt însărcinate sau au intenția să rămână însărcinate pentru că poate determina infecția copilului.
Toxoplasmoza, de regulă și clasic se spune că se ia de la pisică, pentru că pisica este gazda acestui parazit.
Acest parazit nu infectează pisica pentru a-i determina boală. Pisica nu se îmbolnăvește, ci este numai gazdă, dar la om determină boală”, a explicat în exclusivitate pentru DC Medical, prof. univ. dr. Carmen Dorobăț.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Aceste alimente scad semnificativ...