Această metodă simplă ne ajută să...
Alunițele trebuie monitorizate cu atenție. Persoanele care prezintă alunițe pe corp trebuie să fie atente la orice schimbare de culoare sau de structură. Dr. Amalia Anghel, dermatolog, a explicat la emisiunea Vorbește Lumea de la Pro TV care sunt semnalele de alarmă care pot indica faptul că o aluniță se poate transforma în melanom.
”Nu orice leziune pigmentară este aluniță. Trebuie să avem un diagnostic corect și să ne monitorizăm. Leziunile acestea pot apărea sub forma unor leziuni foarte mici, 2-3 milimetri, foarte mici, insesizabile privirii noastre.
Trebuie să ne monitorizăm toată suprafața corpului. Sunt anumiți pacienți la risc. Sunt pacienții care au peste 100 de alunițe sau peste 50 de nevi displazici. Sunt alunițe mai urâte. La acești pacienți trebuie să le fie monitorizată întreaga suprafață a corpului. În copilărie, sunt pacienții, copilașii născuți cu nevi congenitali. Există risc de apariție al melanomului pe aceste leziuni. Sunt unii copii care se nasc cu aceste leziuni.
Există alunițe care se pot transforma în melanom. Am constatat că unul din 5 melanoame se dezvoltă de novo, adică nu exista pe pielea noastră. Foarte puține melanoame apar pe aceste alunițe care se transformă. Apare ca o mică leziune brună, neagră, la început inocentă, 2-3 milimetri, dar se va dezvolta pe parcurs.
Sunt leziuni care sunt asimetrice, urâte, au contur neregulat, mai multe culori. În timp, ajung să sângereze, sau să fie leziuni ulcerate. Această leziune trebuie neaparat văzută dermatoscopic, inclusiv zonele care sunt ascunse, zona scalpului, palme, regiune inghinală. Această monitorizare este cea care ne stabilește diagnosticul”, a explicat medicul dermatolog.
Persoanele care au pielea şi ochii deschise la culoare, care se ard uşor la soare, cei care au aluniţe numeroase, cei care au suferit arsuri solare, cei care s-au expus excesiv la solar, cei care au antecedente de melanom (personale sau familiale) sunt mai expuse la a dezvolta o formă de cancer din cauza alunițelor.
”Corect ar trebui să vorbim cum ne protejăm pielea. Am văzut că sunt pacienți care merg la mare și aplică factorul de protecție doar pe aluniță. Rămâne o zonă albă, decolorată. Trebuie să ne protejăm toată suprafața corpului, indiferent că avem sau nu alunițe.
Melanomul poate apărea oriunde. Leziunile pigmentare pot apărea și de la expunerea la soare, însă, sunt alte leziuni, pentru noi dermatologii, care apar ca urmare a expunerii la soare. Sunt petele brune pigmentare, cheratozele actinice, verucile seboreice, de asta avem nevoie de un diagnostic exact. Unele sunt ușor de tratat cu terapii laser.
Alunițele apar pe un fond predispozant, pot apărea oriunde. Dacă vorbim de acele leziuni pigmentare, pete care apar ca urmare a expunerii la soare, cel mai adesea sunt pe zonele expuse, fața, palmele sau zonele care au trecut printr-o arsură solară”, a mai spus dr. Amalia Anghel.
Vezi și: Genele false, ce trebuie să știi. Gianina Ilie: Cad oricum, și dacă avem extensii și dacă nu
Toată lumea spune că o aluniță ruptă poate provoca cancer. Medicii dermatologi susțin că șansele ca o aluniță ruptă să provoace cancer este redus.
”Aceste leziuni care sunt rupte, suferim de alte lucruri neplăcute, și anume poate sângera, se poate inflama, se înroșește. Riscul de transformare (în melanom - n.r.) apare foarte rar. Bine ar fi să le monitorizăm și să avem o decizie corectă cu ele. Este vorba de excizia chirurgicală cu examen histopatologic.
Acolo, noi suntem 100% siguri de diagnosticul acelei leziuni. Dacă leziune este suprapusă pielii și a sângerat, putem să îi facem o procedură care se numește ”shave”, o luăm de la suprafața pielii, întreaga suprafață este analizată, îi facem examen histopatologic și se poate trata cu laserul. Prin urmare, scăpăm de leziune și avem și un diagnostic cert. Doar așa putem să rezolvăm corect aceste leziuni”, a mai precizat medicul dermatolog.
Screening-ul pentru cancerul de piele este indicat atunci când pacienții se află în patru situații de risc. Reprezentanții Institutului Oncologic Prof. Dr. Ioan Chiricuță Cluj-Napoca explică ce înseamnă riscul crescut de a dezvolta cancer de piele.
”Screening-ul pentru cancerul de piele este recomandat pentru adulții cu risc crescut. Faptul că aveți un risc crescut nu înseamnă că veți face cu siguranță cancer de piele, dar este indicat să începeți să participați la examene regulate de screening.
În acest fel, cancerul de piele poate fi depistat de către medicul dvs în stadiu incipient. Arătați-i imediat medicului dumneavoastră orice: zonă de piele suspectă, rană care nu se vindecă, modificarea unei alunițe sau a unui pistrui”, arată reprezentanții Institutului Oncologic Prof. Dr. Ioan Chiricuță Cluj-Napoca.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Trei factori de risc majori duc la...