La vârsta a doua, prevenția...
Vergeturile apar în momentul în care pielea este afectată de întinderea sau strângerea prea rapidă, ca urmare a fluctuațiilor de greutate. Concret, este vorba de ruperea fibrelor de colagen. Iar cel mai frecvent apar în timpul sarcinii, precum și în perioada puseelor de creștere la copii, fiind cazuri în care apar primele vergeturi la 10-11 ani.
Dr. Cristina Safta, medic dermatolog, a vorbit, la Antena 3, despre cum pot fi acestea prevenite, dar și miturile care se învârt în jurul vegeturilor, ce afectează atât femeile, cât și bărbații și copiii.
”Vergeturile sunt de fapt niște cicatrice la nivelul pielii. Ele pot să apară de obicei în pusee de creștere, atunci când avem variații ale kilogramelor corporale, chiar dacă noi ne îngrășăm sau slăbim, ele pot să apară pentru că pielea ori se întinde, ori se strânge mult prea rapid, față de cum ar putea să producă colagen și elastină”, a explicat dr. Cristina Safta, medic dermatolog, la Sfat de Sănătate de la Antena 3.
Vergeturile apar sub forma unor dungi sau șir de dungi, poziționate paralel pe piele, iar zonele în care se găsesc sunt: pe abdomen, șolduri, picioare, brațe și sâni.
În funcție de stadiul lor, vergeturile se prezintă sub două forme: roșii și albe.
”Cele roșii sunt incipiente, dacă vreți să facem o analogie, sunt ca o rană, întâi e roșie, după care se vindecă și se albește sub forma unei cicatrice. În stadiul vergeturilor roșii putem să le abordăm și cumva să le oprim din evoluție. Și atunci, folosindu-ne de cel mai frecvent laser vascular putem să le stopăm, dar nu să le facem ca anterior, ca și cum nu ar fi fost deloc acolo.
Vergeturile albe sunt cele deja lezate, asupra cărora, chiar dacă intervenim rezultatele sunt destul de discrete”, a mai spus medicul.
Totodată, vergeturile pot fi clasificate și în funcție de momentul apariției:
- vergeturile care apar în timpul sarcinii, de regulă pe abdomen și sâni;
- vergeturile care apar la pubertate, pe abdomen, picioare și/sau sâni (în cazul fetelor).
Vergeturile se pot prezenta și sub alte culori: negre sau gri închis, precum și albastru închis sau violacee, la persoanele cu tenul închis la culoare.
De asemenea, sunt și vergeturile care apar la persoanele cu sindromul Cushing, din cauza tratamentului prelungit pe bază de corticosteroizi, în urma intervențiilor chirurgicale.
Vergeturile pot să apară la orice vârstă și pot afecta deopotrivă atât femeile, cât și bărbații și copiii. Factorii de risc care favorizează apariția vergeturilor sunt:
- sexul feminin
- predispoziția genetică
- dereglările hormonale
- tratamentele pe bază de corticosteroizi
- intervențiile chirurgicale pentru mărirea sânilor
- pierderea sau creșterea rapidă în greutate
- sarcina, în special în cazul femeilor tinere
- tulburări genetice (sindromul Cushing, sindromul Marfan).
”Studiile spun că mai mult de 4 kg, în plus sau în minus, cresc considerabil riscul de a dezvolta vergeturi”, mai spune medicul. În ceea ce privește prevenția vergeturilor, dermatologul afirmă că femeile însărcinate trebuie să acorde o atenție deosebită acestui aspect.
”Pe parcursul sarcinii au grijă, folosesc emoliente diverse care să prevină formarea vergeturilor, însă, după naștere imediat, pielea se strânge brusc și avem un risc similar de a dezvolta vergeturi chiar și atunci. Deci trebuie să continuăm, și după naștere, aplicarea acelor emoliente”, a subliniat specialistul.
Bărbații nu fac vergeturi. ”Bărbații, și ei, au vergeturi, poate relativ similar cu femeile, însă sunt mult mai puțin deranjante și mai puțin vizibile, prin prisma faptului că de obicei au pilozitate corporală și constituția specific masculină nu este asemănătoare celei feminine.
Pentru că ei dezvoltă preponderent jumătatea superioară a corpului și de asta observăm vergeturile la nivelul brațelor, poate pe spate, chiar și în zona șoldurilor câteodată, dar pe picioare, mai puțin”, a spus medicul.
Oamenii cu greutate normală nu fac vergeturi. ”La fel ca și în cazul dezbaterilor privind celulita la persoanele mai slabe sau cu o greutate normală, și pentru prezența vergeturilor se pun aceleași întrebări.
Nu este adevărat. Firește ca să ajungem oameni mari pornim de la copii. Și atunci, cu puseele de creștere riscăm apariția acestor vergeturi, și cu cât avem o piele mai subțire, ne crește și riscul în aceste pusee de creștere de a dezvolta vergeturi”, a continuat dermatologul.
Vergeturile pot fi eliminate complet. ”Nu este adevărat. Le ameliorăm, dar, onest, nu avem cum să le rezolvăm absolut”, a mai spus medicul.
Potrivit medicului, alimentația contează mai puțin în privința apariției vergeturilor. ”Dacă ele au apărut deja, e tardiv”, a precizat dermatologul, adăugând că ”o piele hidratată, și din interior, firește, acei minimum 2 litri de apă pe zi, dar să fim atenți și la ce o expunem. Cu cât stăm mai mult la soare, cu cât suntem mai traumatici cu pielea nostră și nu folosim emoliente, cu atât riscăm să facem vergeturi mai inestetice”, a mai spus medicul.
Colagenul este o proteină structurală majoră pe care organismul o sintetizează în mod natural. Cu o treime din compoziția proteică a corpului, colagenul este cel mai abundent din organism.
Acesta are rolul de a face oasele puternice, de a permite pielii și tendoanelor să se întindă, dar și de a ajuta pielea să se refacă după o rănire.
De altfel, rolul esențial al fibrelor de colagen este demonstrat de spectrul larg de boli cauzate de scăderea colagenului din corp, printre acestea numărându-se osteoporoza, anevrismele arteriale, artroza sau boala degenerativă a discului intervertebral.
Organismul produce în mod natural colagen până la 25 de ani, iar după această vârstă începe să scadă, însă la femei scade mai mult după menopauză.
Deși nu se cunoaște cu exactitate cât colagen există în organism, sunt câteva semne clare și vizibile când acesta este produs mai puțin. Astfel, carența de colagen se poate manifesta printr-o lipsa de energie, oboseală, tonus muscular scăzut, articulații inflamate și dureroase, circulație periferică deficitară, un aspect îmbătrânit al pielii.
Toate acestea pot afecta calitatea vieții și îndeplinirea sarcinilor zilnice. Citește mai departe AICI.
Vezi și: Celulita, debut în adolescență cu efecte pe termen lung. Medic: Ceva minune nu există
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
La vârsta a doua, prevenția...
O boală tăcută și devastatoare,...
Acest test simplu îți poate salva viața. Cum poți depista rapid...
Ce trebuie să faci în caz de arsură...
Medicul Elvira Brătilă ne-a vorbit...
Diabetul nu doare, dar dacă simți...
Printr-un gest care durează doar...
Vitamina D, supranumită ”vitamina...