Adevărul despre OMICRON la copii. Dr Craiu: ce îi faci unui copil care are COVID cu această variantă

Copil, temperatură. Foto: Pixabay
Cunoscutul medic pediatru Mihai Craiu analizează informațiile legate de infecțiile cu COVID - OMICRON la copii: ei reprezintă  19% din totalul celor confirmați pozitiv, iar transmisibilitatea variantei este de 70 de ori mai mare. Iată ce faci cu un copil infectat cu OMICRON:  

„Înainte de a ne plasa pe extreme, adică a ne panica citind știri alarmiste despre „omicron, valul copiilor” sau teorii ale conspirației ce neagă complet infecția cu SARS-CoV-2, ar fi utile câteva cifre și explicații”, avertizează medicul pediatru Mihai Craiu. 

Val de copii în spitale

El arată că, deși acest val a adus un număr mare de copii cu COVID înspitale, totuși lucrurile trebuie analizate la rece. 

„Da, acest ultim val a adus un număr extrem de mare de infectări la copil. Adică numai în 2022 au fost diagnosticați în SUA 4.6 milioane de copii cu maladie COVID-19.

4.6 milioane în 2 luni fața de 12.515.391 de când a fost identificat primul pacient în SUA adică în aproape 2 ani – LINK DIRECT SURSA INFORMAȚIEI 

Dacă la începutul pandemiei practic nu existau pacienți consultați sau internați în spitalele de pediatrie, acum copiii reprezintă 19% din totalul celor confirmați pozitiv și până la 4.6% din cei spitalizați în diversele state americane.

Din păcate unele aceste spitalizări au fost, în rare cazuri (721 până în decembrie 2021), urmate de complicații mortale.

E mult? E puțin? De ce e acum altfel? Ce se poate face?

Sunt întrebări legitime...

Omicron are o transmisibilitate extrem de mare, aproape la fel de mare ca a pojarului, și se multiplică mult mai repede decât tulpina inițială de SARS-CoV-2, adică de 70 de ori mai rapid – LINK DIRECT SURSA INFORMAȚIEI

Această multiplicare masivă în căile aeriene superioare explică de ce mulți adulți se plâng de dureri severe de cap și în gât”, notează dr Mihai Craiu, pe pagina de Facebook intitulată Spitalul Virtual pentru Copii. 

De ce la copii se manifestă altfel

El explică și de ce COVID dat de OMICRON se manifestă altfel la copii, dar și ce trebuie să faci ca să-i ușurezi simptomele unui copil infectat. 

„La copil lucrurile stau diferit de adult pentru că ei au:

1. O caracteristică specială a felului cum respiră - sugarii și preșcolarii respiră aproape numai pe nas, iar când acesta se înfundă (cu secreții vâscoase sau abundente și prin edem al mucoasei nazale, în niște „țevi” foarte înguste) e o adevărată tragedie

2. Limba copilului este relativ mai mare decât cea a adultului. Adică rămâne mult mai puțin loc în gură la un copil decât la adult - vezi imaginea. Deci e mai greu să respire pe gură când are nasul înfundat.

3. Ceafa mai proeminentă și capul relativ mare al sugarului îl predispune pe acesta la obstrucție a căilor aeriene atunci când doarme pe pernă, cu fața în sus.

4. Laringele are pereți mai moi și are o poziție mai înaltă și mai anterioară decât la adult. Din acest motiv pot face frecvent copiii afectare laringiană în infecția cu Omicron.

Ce putem face pentru cei mici atunci când sunt răciți, cu Omicron sau cu altceva?

Putem ușura respirația astfel

1. Ținând sugarul cât mai mult în brațe - în felul acesta anulăm mecanismele de obstrucție citate la punctele 1 și 3

2. Dăm lichide multe sau alăptare foarte frecventă. O bună hidratare face secrețiile din nas mai fluide, deci mai ușor să se scurgă singure (spre exterior sau în gât) sau mai facil de scos prin aspirație.

3. Umezim secrețiile cu ser sau apă de mare în speranța că eliberăm nasul. Dacă nu merge, se face aspirație blândă, de câte ori e nevoie, cu un aspirator adecvat vârstei. Sau lavaj nazal...

4. La cei mai mari se pot pune câteva picături din produse ce desfundă nasul, adecvate vârstei, fie direct în nas (vasoconstrictoare dedicate copiilor) fie pe o batistă în vecinătatea feței copilului (cum ar fi produsele dedicate acestui scop, mentolate).

5. Nu se fac aerosoli, cu nici un medicament „minune” sau diverse cocktailuri fantasmagorice, deoarece acestea nu numai că nu ajută dar pot avea efecte adverse grave. 

Aerosolii nu țin loc de batistă (cum spunea o colegă, dr Irina Costache) ci sunt concepuți să fie utilizați pentru boli ale căilor aeriene inferioare. 

Există aparate de nebulizat cu dispozitive dedicate nasului și produse farmaceutice pentru acest scop... dar sunt rareori necesare. La copii mari sau adulți.
#stopnebulizare”, a notat dr Mihai Craiu. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel