Accident vascular cerebral, pierderea masei musculare și a greutății

Obezitate
Pierderea masei musculare și a greutății corporale după accident vascular cerebral este asociată cu dizabilitate, arată un studiu care a examinat schimbările survenite în greutatea corporală și compoziția masei musculare în cursul unui an după un accident vascular cerebral ischemic și asocierea lor cu dizabilitatea.  

Cercetătorii au descoperit că 21% dintre pacienți au dezvoltat cașexia un an mai târziu, ceea ce înseamnă că au pierdut cel puțin 5% din greutatea corporală. Aceasta a inclus pierderea a 19% din greutatea corporală și 6,5% din masa musculară. În mod special, această pierdere a corpului a survenit în mod egal la pacienții cu și fără paralizie a membrelor. Pacienții cu cașexie aveau o capacitate funcțională semnificativ mai scăzută și o putere semnificativ mai mică decât cei fără cașexie.

,,Cașexia este întâlnită în cancer și în boli cronice precum insuficiența cardiacă, boala pulmonară și afecțiunea rinichilor. Studiul nostru este primul care investighează prospectiv dezvoltarea cașexiei la pacienți după accident vascular cerebral acut. Constatările noastre arată ca valoarea masei mușchilor scheletici din întreg organismul scade după accident vascular cerebral. Acest lucru deschide ușa pentru opțiuni de tratament, cum ar fi suplimente alimentare și exerciții pentru a preveni pierderea masei musculare după accidentul vascular cerebral”, a declarat dr. Nadja Scherbakov, de la Centrul pentru Cercetarea Stroke-ului din Berlin și de la Spitalul Universitar Charité din Berlin, autorul studiului. 

Cercetarea fost efectuată la unitatea de Stroke, Departamentul de Neurologie a clinicii Charite Campus Virchow din Berlin. Au fost urmăriți 150 de pacienți cu accident vascular cerebral (AVC) ischemic ușor până la moderat, recrutați în 48 de ore după accidentul vascular cerebral.

Măsurătorile de bază au inclus greutatea corporală; compoziția corporală măsurată prin absorbție cu raze X; statutul funcțional după Scorul Stroke (NIHSS) al Institutului Național de Sănătate, după scara Rankin modificată și indicele Barthel; și rezistența musculară prin teste de mână și cvadriceps. Măsurătorile au fost repetate un an mai târziu.

,,Dizabilitatea cauzată de accident vascular cerebral este, de obicei, atribuită leziunilor cerebrale, acordându-se puțină atenție mușchiului scheletului. Efectuarea exercițiilor este cel mai promițător mod de a întârzia sau preveni progresia pierderii musculare și poate fi o terapie. Tratamentul pentru cașexie include suplimente alimentare cu proteine, vitamine și minerale, și ar putea, de asemenea, să prevină pierderea masei musculare după accident vascular cerebral. Pacienții mai în vârstă cu accident vascular cerebral moderat și sever au fost în mod special predispuși la dezvoltarea cașexiei, așa că este foarte important să se monitorizeze greutatea corporală, apetitul lor și starea nutrițională”, a precizat dr. Scherbakov, potrivit Eurekalert.org.

Pacienții cu cașexie au avut niveluri semnificativ mai mari de inflamație în organism, măsurate prin proteina C-reactivă (CRP) din sânge, decât cei fără cașexie. Pacienții cu inflamație sistemică au avut un risc de 5 ori mai mare de pierdere a masei mușchilor, un risc de scădere în greutate cu 11% mai mare, cu 30% mai mari șanse de reducere a poftei de mâncare și o probabilitate cu 6% mai mare de scădere a puterii mâinii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel