Tulburările digestive ale copiilor, în vacanță. Ce să faci pentru a scăpa de ele

tulburarile digestive. FOTO Pexels @ Dominika Roseclay
Tulburările digestive pot strica vacanțele cu cei mici. Ce trebuie să facă părinții.

Vacanțele cu micuții pot fi o provocare și pentru cei mai calmi părinți din lume, chiar dacă nu se află la primul copil. Și asta pentru că vara apar tot mai des tulburările digestive, multe dintre ele din cauza alimentației în locuri mai puțin salubre, în care părinții nu au controlul ferm a ceea ce consumă copiii.

”Se poate întâmpla, pur și simplu, schimbarea mediului să determine modificări în ambele sensuri. Ori să se însoțească de scaune mai moi, ori de constipație. Cel mai frecvent și mai deranjant este partea enterocolite, acele infecții virale însoțite de febră, mai mare sau mai mică, și scaune moi, până la apoase. Dacă apar și vărsăturile este vorba despre gastroenterocolită”, a explicat dr. Ilinca Tranulis, medic pediatru, la ”Neatza cu Răzvan și Dani” la Antena 1.

Potrivit specialistului, atât enterocolita, cât și gastroenterocolita sunt date de viruși, dar într-adevăr apărea și infecții bacteriene care sunt mai severe. Cu febră mai mare și cu manifestări puțin mai zgomotoase.

”Acești viruși pot fi luați de pe obiecte, de la un copil la altul, schimbându-și jucăriile, de la mâncat mâncăruri în medii care nu respectă întocmai regulile de igienă. Toate mâncărurile de pe plajă, s-ar putea să fie un pericol, copilul se întâlnește prima oară cu acești germeni și atunci corpul lui reacționează mai sever, pe când adultul s-a mai întâlnit cu acești microbi și are deja o apărare gata formată și nu are manifestări atât de zgomotoase.

Copilul, cu cât este mai mic, cu atât respectă mai puțin regulile de igienă, să ia din farfuria altuia. Copiii care abia încep să umble fac acest lucru, nu se spală pe mâini înainte și de aici tot felul de pericole”, a mai spus pediatrul.

Cum protejăm copiii de caniculă. Ciuhodaru: Nu au capacitatea de a aprecia corect pericolul

Cum tratăm tulburările digestive

Tratarea tulburărilor digestive se face în funcție de modul în care se manifestă acestea. ”Poate să înceapă cu febră, pe care o tratăm cu antitermice. Atâta timp cât nu are diaree, nu varsă, putem administra antitermice fie sub formă de sirop, fie sub formă de supozitor. Dacă apar scaunele diareice, poate este bine să schimbăm puțin alimentația.

Nu se mai recomandă regimuri foarte drastice, cum știam noi, doar cu orez și morcov fiert, ci ne concentrăm să hidratăm copilul și să îi oferim suficiente lichide. Atenție, dacă este un copil hrănit cu lapte praf, acesta s-ar putea să fie nevoie să fie schimbat cu unul fără lactoză, căci laptele este cel care crește numărul de scaune și dă disconfort copilului”, a precizat medicul pediatru.

De altfel, susține dr. Tranulis, dacă este vorba de un copil alăptat, alăptarea chiar dacă crește într-o oarecare măsură numărul de scaune, are mult mai multe beneficii și atunci este recomandat să se continue.

”Există tot felul de pulberi sau de pastile care încetinesc tranzitul, ajută la legarea scaunelor și majoritatea sunt în regulă de a fi administrate de la vârste foarte mici. La sugari sau la copii mici, care poartă scutece, trebuie să avem grijă să îi spălăm foarte repede, pentru că altfel pielea se irită de la scaunele acestea moi, care sunt mult mai acide și pot afecta pielea fină a bebelușului”, a mai spus medicul pediatru.

Totodată, acesta susține că nu trebuie ca părinții să se panicheze foarte tare imediat după apariția scaunelor moi, deoarece ”copilul nu se poate deshidrata având 5, 6, 7 scaune. Dacă vorbim de peste 10 scaune, poate. Problema cea mai mare sunt, de fapt, vărsăturile, care duc la o deshidratare mult mai rapidă. Iar dacă are și vărsături, și scaune diareice, este foarte greu să îl menținem hidratat”.

De asemenea, în cazul vărsăturilor, după unul sau două astfel de episoade, cel mic va simți sete din ce în ce mai mare. ”Trebuie să ne înfrânăm dorința aceasta de a-i da să bea mai mult, pentru că cel mai probabil va vărsa din nou”, mai spune pediatru, care recomandă ca după un astfel de episod să îi dăm să bea abia după vreo oră, fie că e vorba de apă sau de ceaiuri de hidratare, cu înghițituri mici, testând astfel și toleranța tubului digestiv.

”Când stomacul se liniștește și nu mai dă înapoi tot ce primește, putem să creștem treptat cantitatea. Vedem că de fiecare dată, la fiecare linguriță, copilul varsă din nou, probabil este cazul să mergem la spital pentru a-i fi pusă o perfuzie, pentru că altfel este mai greu să obținem o hidratare, căci el când varsă, varsă mai mult decât acea înghițitură.

 Mai mult, părinții nu trebuie să se streseze pentru că cei mici nu mănâncă în astfel de situații. ”Dacă nu are poftă de mâncare, nu trebuie să insistăm, dar trebuie să îl hidratăm”, a mai spus dr. Tranulis.

Vezi și: Boala diareică acută, afecțiunea sezonului cald. Medic: Atenție la dulciurile din magazine

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Colesterol - Foto: Freepik @Phonlamaistudio
EXCLUSIV
Cum să scazi colesterolul, glicemia și tensiunea. Medicul Doru Negru, rețeta simplă: Asta le spun tuturor

Crossuri externe

pixel