Stres, sarcină. Directorul Asociaţiei de Reproducere Umană: faceți copii!

Nu există pofte speciale în sarcină, iar gravidele nu trebuie să se îngrașă foarte mult. Altfel, cresc riscurile pentru afecțiuni grave
Stresul nu constituie un motiv real de infertilitate, consideră Andreas Vythoulkas, directorul executiv al Asociaţiei de Reproducere Umană.

Stres, infertilitate. Medicul Andreas Vythoulkas, directorul executiv al Asociaţiei de Reproducere Umană, a subliniat, la un eveniment medical din Atena, importanţa vârstei pentru reuşita obţinerii unei sarcini.

„De Ziua Fertilităţii să dăm un mesaj pentru toate cuplurile să nu lase să aibă un copil mai târziu şi mai ales este un mesaj pentru femeile tinere. Cu cât trece timpul, lucrurile devin mai dificile şi ultimele statistici arată că aproximativ unul din cinci cupluri are probleme de fertilitate. Mesajul este: faceţi copii! Dacă după un an de zile de contact neprotejat regulat nu reuşiţi să aveţi un copil, mergeţi la un medic specialist de fertilitate, pentru că vârsta este cel mai important lucru ca să avem un rezultat pozitiv, este un lucru pe care nu-l putem să-l schimbăm, nu putem să schimbăm natura, nu putem să schimbăm biologic vârsta ovarelor şi este un lucru extrem de important", a declarat medicul Vythoulkas, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, stresul nu constituie un motiv real de infertilitate:

„Stresul poate fi un motiv pentru a obţine mai greu o sarcină, însă nu constituie un motiv de infertilitate. (...) Are un impact (stresul - n.r), dar nu este un motiv de infertilitate. Adică nu putem să vorbim - un cuplu, suntem stresaţi, de aceea de trei ani încercăm să avem un copil şi nu avem un copil. Nu e un motiv de infertilitate (stresul - n.r.). Poate să devină un motiv să obţină o sarcină poate un pic mai greu. Ce înseamnă un pic mai greu, adică nu putem din prima sau a doua sau a treia lună, dar a patra, a cincea, a şasea lună ar trebui să obţinem deja o sarcină. Nu e un motiv de infertilitate, absolut. Are un impact negativ, dar nu e un motiv de infertilitate în niciun caz".

Andreas Vythoulkas a mai afirmat că, din diverse motive, multe femei amână prezentarea la un cabinet de fertilitate până la vârsta de 35 de ani: „Vin femeile peste 35 de ani, când lucrurile deja sunt mai dificile, adică întotdeauna amânăm, mai întâi amânăm a face un copil pentru că ne uităm la carieră sau alte lucruri cărora le dăm o importanţă mai mare. În al doilea rând, când încercăm să obţinem o sarcină şi nu obţinem, găsim tot felul de motive de ce nu am obţinut-o, de stres, poate nu s-a nimerit, poate nu am avut contact la ovulaţie sau alte lucruri care nu sunt reale şi atunci ajung la noi peste 35 de ani, când deja lucrurile încep să fie mai dificile, să nu zic că mare parte a femeilor vin după 40 de ani şi atunci este şi mult mai greu din toate punctele de vedere, adică şi din punct de vedere al cantităţii de material genetic, dar cel mai important din punct de vedere al calităţii materialului genetic".

Acesta a participat la Festivalul de Fertilitate, desfășurat între 8 și 9 iunie, la Centrul Internaţional de Turism Medical din Atena. La manifestare au luat parte medici, pacienţi, expozanţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

AVC: Trei factori de risc majori. Doi provoacă AVC sever

Crossuri externe

pixel