Spitalul Județean Brașov s-ar putea închide în 2 luni. Emil Mailat: "Furnizorii ne-au atras atenția că au ajuns și ei la fundul sacului". CAS Brașov, reacție

Spitalul Judetean Brasov, CAS Brasov - Foto: Agerpres
Situație critică la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov. Managerul mai dă spitalului doar 2 luni până la închidere. Ce spune CAS Brașov. "Avem aproape 46 milioane de lei datorii, dintre care 26 de milioane depășite de scadență".

După ce la începutul lunii februarie Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a suspendat operațiile programate timp de 3 zile, reprezentanții unității medicale au venit cu noi declarații alarmante, potrivit cărora spitalul ar urma să se închidă peste 3 luni din cauza datoriilor. 

La începutul lunii februarie, reprezentanții spitalului au motivat măsura suspendării activităţii din blocul operator prin faptul că "există sincope în aprovizionarea şi finanţarea spitalului" și că "spitalul are datorii din septembrie 2023". Mai mult, pe fondul problemelor apărute cu furnizorii, a existat o "deficienţă de comunicare" în secţia cu cel mai mare consum de materiale.

De această dată, conform conducerii spitalului, situația este mai mult decât delicată, deoarece cheltuielile depășesc cu peste 8 milioane de lei veniturile.

Mai mult, în unele cazuri, nu mai există materiale sanitare suficiente, sunt blocaje cu aprovizionarea, iar furnizorii declară că au ajuns și ei la fundul sacului.

Emil Mailat, manager interimar al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, a vorbit joi dimineața despre toată această situație și ne-a explicat că "s-au început discuțiile cu colegii și cu, Casa de Asigurări de Sănătate Brașov, pentru a găsi o soluție de majorare a finanțării. De ce? Pentru că în anul 2023 am avut aproape 377 de milioane de lei cheltuiți, dar venitul de doar 369 de milioane de lei.

Asta înseamnă un deficit de 8 milioane, deficit care s-a văzut pe de-o parte în plățile către furnizorii noștri și pe de altă parte în tot ceea ce am făcut ca și reparații și lucrări în spital".

Emil Mailat atrage atenția că dacă situația nu se remediază, estimează că ar putea închide spitalul în maximum 2 luni de zile.

"Peste o lună o să intre arieratele de pe luna decembrie, de 6 milioane. Noi, din contractul cu CAS facem cam 9 milioane. Dacă vă gândiți că 5 milioane sunt banii pe care-i dăm pe salarii, mai rămân 4 milioane. Eu o să am datorie de 6 milioane. E clar că o să am o problemă", argumentează Emil Mailat.

"Avem aproape 46 milioane de lei datorii, dintre care 26 de milioane depășite de scadență"

Mai mult, potrivit managerului spitalului, "finanțarea s-a făcut în baza unui contract cu Casa de Sănătate, conform Hotărârii de Guvern, ceea ce este ok, dar care s-a bazat pe niște indicatori din 2022. În 2023 toată lumea a pus osul la treabă, toată lumea a muncit, am avut aproape 5000 de pacienți în plus tratați, cazuri mult mai complexe, am suferit creșteri de prețuri pe medicamente, materiale sanitare și inflație și toate aceste lucruri s-au resimțit în bugetul nostru".

De asemenea, managerul spitalului spune că: "la ora actuală, avem aproape 46 milioane de lei datorii, dintre care 26 de milioane depășite de scadență. Celelalte sunt în termenul de 60 de zile în care trebuie să le plătim.

Furnizorii ne-au spus deja că au probleme în a ne furniza materiale sanitare și medicamente, tocmai pentru că această situație de finanțare este și la alți colegi din alte spitale.

Deja nu mai pot susține foarte mult și ne-au atras atenția că au ajuns și ei la fundul sacului și o să facă, unii dintre ei, stopări de furnizări".

Cât de afectați sunt pacienții

"Până acum, pe partea de medicamente au fost foarte rare cazurile când nu am avut asigurat. Noi avem o relație foarte bună cu furnizorii, i-am ținut aproape și ei au arătat deschidere. Dar există posibilitatea ca în curând să nu mai avem anumite lucruri.

Nu a fost atât problematic pe medicamente, cât pe medicamente sanitare.

Acum o săptămână a trebuit să întrerupem pentru 3 zile intervențiile chirurgicale programate.

De ce? Într-o operație folosești anumite materiale. De exemplu câmpuri sterile. Dacă noi e foloseam și pentru operațiile programate, exista riscul ca pentru operațiile de urgență să nu mai avem.

Și atunci a trebui să luăm această decizie.

Se simt, sunt acele red flag. Noi le vedem. Deja încep să apară și există riscul ca în curând să apară tot mai mult astfel de steaguri roșii care ne spun că nu mai funcționează lucrurile. Sperăm să reușim, din discuțiile pe care le-am avut și cu Consiliul Județean și cu CAS, să găsim soluții pe termen scurt.

Pe termen mediu, da, trebuie să optimizăm și noi din cheltuieli, trebuie să găsim surse de finanțare noi. În baza spitalizării de zi trebuie să o dezvoltăm mult mai mult, trebuie să găsim o formulă în care să utilizăm echipamentele medicale cât mai mult. Programul unui doctor se termină la ora 2, apoi vine linia de gardă, dar avem echipamente pe blocul operator de aproape 100 de milioane care stau. De ce să nu le folosim?

Probabil vom începe să lucrăm și după-masa. Noi încercăm", ne-a mai spus Emil Mailat.

Totuși, Emil Mailat spune că "în momentul de față suntem ok, avem stoc de materiale, îl reînprospătăm, dar nu mai putem face stocurile de dinainte, când magazia era plină și nu aveai nicio problemă".

S-a întârziat plata salariilor?

Întrebat dacă s-a întârziat și cu plata salariilor personalului medical din spital, managerul recunoaște că "a fost o singură întârziere în luna noiembrie, 2 zile, pentru că nu veniseră de la Guvern fondurile. Dar atât. În rest nu au fost. 

Ce am mai făcut, e că am întârziat plata dărilor către stat. Ca orice privat, când nu ai, acoperi cum poți. Dar nu au întârziat niciodată mai mult de 30 de zile. Le-am acoperit după aceea".

Ce spune CAS Brașov despre această situație și despre finanțarea Spitalului Județean Brașov

"Am luat act de declarațiile managerului Spitalului. Vă spun că știm de această situație, pentru că ne aflăm într-un dialog continuu cu unitatea sanitară și cu toți furnizorii de servicii medicale din județ. 

Nu ne putem pronunța și Casa nu are competențe în a evalua sau a face aprecieri în legătură cu managementul financiar al unității sanitare. S-a depus un document la Casa de Asigurări de Sănătate, confirm acest lucru, prin care spitalul a solicitat renegocierea contractului aflat în derulare cu Casa de Asigurări de Sănătate, având noi indicatori privind performanțele serviciilor medicale acordate.

Acest lucru va fi posibil, începând cu data de 1 aprilie, când vor intra în vigoare noi indicatori privind tariful pe caz ponderat", a declarat Ancuța Daisa, directorul CAS Brașov.

Întrebată dacă au existat acele sincope în efectuarea plăților, Ancuța Daisa spune că "sunt sincope în efectuarea plăților privind serviciile medicale contractate, raportate, validate și efectuate, sincope care vin încă de anul trecut, începând cu luna octombrie a fost prima lună în care CAS a plătit doar 70% dintre serviciile medicale contractate, raportate, validate, în luna septembrie, situație care s-a rostogolit.

Și ne aflăm și în acest moment în situația în care, dacă matematic, plățile pe care le efectuează Casa pentru serviciile decontate sunt la nivelul unei luni, vă precizez că plătim tot timpul diferența neacoperită din luna anterioară + aproximativ 70% din luna curentă".

"În ceea ce privește unitățile sanitare publice cu paturi, acestora le decontăm la nivelul solicitat și sume ce reprezintă influență de natură salarială, respectiv măririle salariale intervenite salariaților începând cu septembrie 2015", a conchis Ancuța Daisa, director CAS Brașov.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

mancat de paste foto: freepik@wayhomestudio
EXCLUSIV
Cum trebuie să mâncăm de Paște. Ligia Pop: Acesta e secretul!
indulcitori artificiali - FOTO: Freepik@italo2
EXCLUSIV

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel