Știai că data și grosimea primei...
O femeie de 30 de ani, numită ”pacienta Esperanza” după orașul din Argentina unde locuiește, s-a vindecat de HIV, boală cu care a fost diagnosticată în 2013. Femeia a declarat, sub protecția anonimatului, că se bucură de sănătate și că nu trebuie să ia medicamente și trăiește ”ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat”, iar aceasta este ”un privilegiu”.
Cercetătorii care au scris un studiu pe tema vindecării femeii, studiu publicat în Annals of Internal Medicine, au declarat că ei consideră că descoperirile lor vor aduce într-adevăr speranță celor aproximativ 38 de milioane de oameni care au HIV. Cazul servește ca dovadă a conceptului că așa-numita vindecare sterilizantă a virusului este aparent posibilă prin imunitatea naturală.
„Acesta este cu adevărat miracolul sistemului imunitar uman”, a spus dr. Xu Yu, imunolog viral la Institutul Ragon din Boston. Oamenii de știință analizează posibilitatea vindecării de HIV inclusiv prin terapia genică.
Deocamdată doar două persoane s-au vindecat de HIV - prin transplanturi complexe și periculoase de celule stem, arată Antena 3.
În altă ordine de idei, Franța a aprobat ca persoanele infectate cu HIV vor putea fi donatori pentru alte persoane care trăiesc cu acest virus. Persoanele infectate cu HIV îşi vor putea dona organele în beneficiul unor persoane care la rândul lor trăiesc cu acest virus, a anunţat joi Ministerul Sănătăţii din Franţa, arată surse citate de Agerpres. Această decizie reprezintă "o speranţă pentru numeroşi pacienţi seropozitivi care suferă de patologii hepatice şi se află în aşteptarea unui transplant", conform unui comunicat al ministerului. "Această nouă opţiune" este posibilă "datorită progresului în tratamentele anti-HIV şi tehnicile de transplant", se mai arată într-un comunicat.
Decizia vine după hotărârea similară luată în 2015 cu privire la persoanele infectate cu hepatita C, demers ce a avut evaluări pozitive. Astfel, numărul potenţialilor donatori creşte şi este vorba despre o iniţiativă "benefică pentru toţi" pentru că astfel se eliberează locuri preţioase pe lista de aşteptare în favoarea pacienţilor seronegativi care necesită un transplant. Pacienţii infectaţi cu virusul HIV aflaţi pe această listă pot primi o grefă de la un donator seronegativ sau seropozitiv.
Opţiunea de donare se aplică "donatorilor vii sau morţi, cunoscuţi drept seropozitivi cu HIV, pe terapie antiretrovirală stabilă şi având test genomic pentru HIV negativ în ultimele 12 luni", în timp ce organele lor pot fi "transplantate la pacienţii seropozitivi cu infecţii ţinute sub control". În Franţa trăiesc aproximativ 173.000 de persoane seropozitive.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Știai că data și grosimea primei...
A început sezonul accidentelor pe...
Uite trucul simplu care îți usucă...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Schimbările alimentare pot fi un...
Aerul pe care îl inspirăm, deși...