Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Duminică, 1 octombrie, Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti (CMMB) marchează Ziua Internaţională a Medicului lansând Campania de Conştientizare "RESPECT pentru Medici. RESPECT pentru Pacienţi".
Cătălina Poiană, preşedintele CMMB, afirmă că justiţia trebuie să se pronunţe în cazul medicilor care fac greşeli, subliniind că astfel e cazuri și astfel de medici nu îi reprezintă nici pe ea şi nici majoritatea medicilor.
Mai mult, Cătălina Poiană a adăugat că nu poate fi de acord nici cu situaţiile în care medicii care îşi fac datoria sunt agresaţi, precizând că CMMB va oferi consiliere juridică gratuită celor care sunt victime ale agresiunilor.
"Cu toţii am auzit de greşeli şi fapte reprobabile ale unor medici, iar în aceste cazuri justiţia trebuie să se pronunţe şi, cu siguranţă, pe mine şi pe majoritatea dintre noi medicii, astfel de situaţii nu ne reprezintă. Dar nici nu putem fi de acord cu situaţiile în care medici care îşi fac datoria sunt agresaţi. Spunem ferm: medicii trebuie să îşi îngrijească pacienţii cu profesionalism şi dedicare. Dar trebuie să trecem şi de la vorbe la fapte", a scris preşedintele CMMB, prof. dr. Cătălina Poiană, pe pagina de Facebook.
Recent, Colegiul Medicilor din România (CMR) a realizatun studiu privind sindromul de 'burnout' în rândul medicilor şi riscul de malpraxis, iar rezultatele "indică faptul că 10% dintre cei peste 8.000 de medici respondenţi au suferit o agresiune fizică în legătură cu actul medical efectuat".
Duminică, la ora 10:00, va fi organizată o conferinţă de presă la care va participa Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, iar de la ora 11.00, mai mulţi medici, reprezentanţi ai corpului medical din Bucureşti, vor transmite live, din sediul CMMB, mesaje atât în contextul Zilei Internaţionale a Medicului, cât şi al lansării Campaniei.
"Campania #RespectpentruMedici, #RespectpentruPacienţi vizează o serie de acţiuni de conştientizare şi informare cu privire la importanţa şi menirea profesiei medicale, precum şi abordarea unui comportament corect al medicilor faţă de pacienţi, dar şi al pacienţilor faţă de medici.
Cu toţii am auzit de greşeli şi fapte reprobabile ale unor medici, iar în aceste cazuri justiţia trebuie să se pronunţe şi cu siguranţă, pe mine şi pe majoritatea dintre noi medicii, astfel de situaţii nu ne reprezintă. Dar nici nu putem fi de acord cu situaţiile în care medici care îşi fac datoria sunt agresaţi.
Spunem ferm: medicii trebuie să îşi îngrijească pacienţii cu profesionalism şi dedicare.
Dar, trebuie să trecem şi de la vorbe la fapte.
Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti (CMMB) anunţă public că va oferi Consiliere Juridică Gratuită tuturor cazurilor care se confirmă, în care medici, membri ai CMMB, care îşi fac datoria sunt agresaţi la locul de muncă”, potrivit Colegiului Medicilor Bucureşti.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Radiografiile și radiațiile din...
De ce să apelezi la medicamente...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
O substanță chimică nou identificată...
Acesta este semnul cancerului...