Mindfulness, considerat o soluție...
Odată cu intrarea în starea de alertă, România descoperă o nouă "normalitate". A devenit obligatorie purtarea măștilor sanitare de protecție în spațiile închise.
Am stat de vorbă cu Dr. Cătălin G. Manole, medic specialist în Dermatovenereologie si Sef Lucrari la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București, pentru a afla dacă există posibilitatea ca anumite persoane să aibă unele reacții alergice secundare purtării măștilor.
"Din păcate, răspunsul este „da”, în acest context există această posibilitate a unor reacții alergice, dar nu numai! Putem menționa, de exemplu, dermatita de contact alergică, dermatita periorală, urticaria, diverse forme de acnee, eczeme, etc., direct sau indirect relaționate de purtarea intensivă si prelungită a măștilor in această perioadă. As vrea să subliniez, însă, faptul că aceste reacții pot fi ținute sub control (si cu unele masuri pe care vi le voi indica in mod expres) si in nici un caz nu trebuie folosite drept pretext pentru ne-purtarea de mască, in condițiile prevăzute de reglementările actuale", a explicat medicul pentru DC Medical.
Ce determină apariția acestor reacții?
"În acest moment există disponibilă în piață o varietate mare de măști faciale de protecție, o gamă care variază de la cele profesionale (care oferă bariere filtrante cu grade diferite de elaborare și eficiență – ex. FFP2, FFP3) realizate de cele mai multe ori din materiale hipoalergenice (cu grad redus de a dezvolta de hipersensibilitate locala), până la cele simple, uneori chiar artizanale, alcătuite din materiale textile uzuale. Indiferent de complexitatea acestora, trebuie să admitem că purtarea unei astfel de măști pe intervale lungi de timp ocluzionează atât o suprafață de piele facială cu particularități structurale microscopice, dar și totodată acoperă regiunea de masiv facial care anatomic găzduiește comunicările cu mediul extern ale aparatului respirator și digestiv, sisteme anatomice care, inter alia, condiționează aerul respirat. Evident că o astfel de ocluzie poate fi însoțită de manifestări cutanate de natură și amplitudine diverse", a mai spus medicul.
Simptome
Potrivit medicului, reacțiile alergice se pot manifesta sub mai multe forme, de la dermatită de contact, până la urticarie, foliculită, acnee și multe altele.
"Epi-fenomenele dermatologice pe care un astfel de fenomen ocluziv le poate produce se pot înscrie în sfera reacțiilor urticariene (arii rotunde de piele roșiatice, elevate, aplatizate, pruriginoase, efemere), amplificarea unor leziuni acneiforme preexistente, sau debutul unei acnee per se (în special forma inflamatorie a acesteia), dezvoltarea unor leziuni de foliculită superficială (acele mici pustule albicioase centrate de un fir de păr), apariția unui banal prurit facial care poate însoți sau nu o dermatita de contact alergică, sau apariția unor leziuni eczematiforme, a rozaceei, sau a dermatitei periorale. Microclimatul realizat de către masca de protecție și piele poate accentua fenomene iritative locale, putând conduce la iritații și fisuri", spune specialistul.
Cauza acestor reacții pare a fi purtarea de lungă durată a măștilor, care împliedică evaporarea normală a transpitației.
"Practic, acoperirea de durată a suprafeței cutanate faciale împiedică evaporarea normală a transpirației de la suprafața pielii, favorizează acumularea de sebum, și poate de asemenea dicta (prin stimul mecanic) o multiplicare celulară accentuată la nivelul fetei, sau proliferarea locală cutanată a unor anumite segmente populaționale microbiene. Suplimentar, susceptibilitatea personală și/sau statusul atopic pot predispune anumite persoane la reacții alergice exuberante la unele componente uzuale ale măștilor (care, in mod normal, la restul oamenilor nu produc astfel de reacții)", arată medicul.
În situația în care o persoană prezintă sensibilități după purtarea măștilor, trebuie să ia în calcul o igienă mai strictă a pielii, spălarea corespunzătoare a măștii, cât și, în anumite cazuri, înlocuire modelului de mască cu unul adecvat nevoilor tenului.
"De primă intenție, este de dorit o igienă strictă locală a pielii cu produse de curățare gentile, iar aceasta ar trebui coroborată cu igiena in sine a măștii destinată purtării (fie prin înlocuirea cu un produs nou, in cazul celor de unica folosință, fie spălarea frecventă cu produse detergente hipoalergenice, urmată de o clătire riguroasă). O emoliere cutanată eficientă cu produse adecvate tipului de ten este absolut necesară pentru menținerea unui status fiziologic cutanat. Este vorba de creme emoliente dermatocosmetice, care se pot procura din farmacii. O altă direcție de prevenție a suferinței cutanate locale induse de purtarea de mască de protecție o reprezintă evitarea cosmeticelor agresive sau aplicare din abundență a cosmeticelor uzuale.
Creme reparatorii pot fi utilizate în cazul pierderii continuității cutanate, prin fisuri și/sau posibile excoriații post-grataj.
Suplimentar, până la restabilirea echilibrului cutanat trebuie evitate variațiile bruște de temperatură sau expunerea la soare, coroborate cu evitarea temporara a consumului de alcool și a alimentelor foarte picante.
Este ideal ca în momentul debutului unor astfel de manifestări cutanate (presupus secundar purtării de mască de protecție facială) să vă adresați unui medic dermatolog pentru a diagnostica corect și a realiza o abordare eficientă a potențialelor afecțiuni induse de prezența și progresia acestora", recomandă medicul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Mindfulness, considerat o soluție...
Alimentația echilibrată, bogată în...
Anxietatea nu doar că îți afectează...
Acest test simplu îți poate salva viața. Cum poți depista rapid...
Ce trebuie să faci în caz de arsură...
Medicul Elvira Brătilă ne-a vorbit...
Printr-un gest care durează doar...
Activitatea fizică poate fi aliatul...